Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Cui strânge mâna Plahotniuc?

Cui strânge mâna Plahotniuc?

Zilele trecute Vlad Plahotniuc s-a întâlnit cu premierul Estoniei, care a venit într-o vizită la Chişinău. A scris în aceeaşi zi o postare cu plată pe Facebook, în care afişează pozele cu oficialul estonian, zâmbind optimist: ”am vorbit despre paşii pe care Moldova i-a făcut până acum spre vest şi planurile #PDM de modernizare şi dezvoltare a ţării noastre. Mă bucur că Estonia ne este alături în acest proces şi sunt recunoscător pentru sprijinul pe care îl primim”, spune Vlad Plahotniuc.

În fiecare săptămână plasează nişte poze cu diplomaţi sau politicieni străini, pe care le însoţeşte cu fraze pozitive privind dezvoltarea democraţiei în R.Moldova. Recent, în cadrul unui interviu pentru Tribuna.md, a explicat că acesta este scopul său: ”Mi-am propus să merg ori de câte ori e posibil să mă întâlnesc cu partenerii noştri externi, o fac săptămânal şi în Chişinău, în întâlniri cu reprezentanţi ai corpului diplomatic.”

La aceste întruniri, diplomaţii şi oficialii străini sunt informaţi că în R.Moldova lucrurile merg spre bine. La fel, Vlad Plahotniuc a început să publice unele articole în limba engleză pe nişte pagini web din străinătate, explicând acelaşi lucru. Iată ce scrie, de exemplu, în ultimul său articol publicat în ”New Europe” la sfârşitul lunii mai: ”Ghidaţi de angajamentele noastre europene şi cu ajutorul UE, am realizat lucruri bune: creşterea economică este robustă, noile reforme structurale dau rezultate încurajatoare, veniturile şi standardele de trai au crescut”. Sună frumos. Dar arată altfel.

Partea bună e că oficialii europeni, la Chişinău sau oriunde în lume, dacă se întâlnesc cu Plahotniuc, sau cu oricine, îl ascultă, îl aud chiar, dar îi aud şi pe ceilalţi. Şi asta face diferenţa. Ambasadorii, premierii, miniştrii statelor europene sunt crescuţi în pluralism şi iau pluralismul ca pe un criteriu de bază atunci când se informează. Iar Vlad Plahotniuc, cu tot efortul său din ultimul deceniu, a demonstrat tactici uşor de descifrat: se întâlneşte doar cu oamenii cu care vrea să fie fotografiat, nu cu toate părţile societăţii. Nu cunosc ca acest politician, care este preşedinte de partid, dar a deţinut şi funcţii în Parlament pentru scurte perioade, să se fi întrunit la discuţii deschise cu toată presa, sau cu ONG-urile notorii, sau cu opoziţia. El a demonstrat că alege cu cine să se întâlnească şi că se fereşte dramatic de unele întâlniri. Partenerii lui europeni, dimpotrivă, înainte sau după ce îi strâng mâna, merg şi comunică liber cu opoziţia pro-europeană, cu cea socialistă, cu partidele extraparlamentare, cu ONG-urile, cu victimele abuzurilor, cu jurnaliştii, cu cetăţenii de rând.

Ceea ce am învăţat de la oficialii europeni e gradul lor de maximă reactivitate la cele mai acute probleme din societate. Dacă există un caz de tortură, ei vor merge în locul cu pricina, întrebând cu ce pot să ajute, dacă nişte activişti sunt reprimaţi – ei vor comunica anume cu aceşti activişti sau cu reprezentanţii lor, dacă nişte jurnalişti sunt obstrucţionaţi – ei vor merge chiar în acele redacţii, ca să îşi exprime sprijinul moral imediat, aşa cum e firesc în societăţile lor din statele europene.

Vlad Plahotniuc, deşi conduce un partid cu ambiţii pro-europene, se vede că nu reuşeşte la acest capitol. Alegerile municipale au fost un exerciţiu pe care l-a picat. În primul rând, deşi a promis la începutul campaniei electorale că va susţine un candidat comun al dreptei, în turul doi de scrutin nu a mai spus nimic, nici până la alegeri, nici în timpul alegerilor. Societatea nici măcar nu a putut cunoaşte dacă a votat sau nu.

Nu s-a grăbit cu declaraţiile nici după alegeri. Abia după o săptămână, a dat un interviu la o singură instituţie de presă, pentru care a declarat: ”alegerile s-au desfăşurat democratic şi corect,(…) Se termină perioada de instabilitate politică la Primărie, fiindcă stabilitatea este necesară nu doar la nivel naţional, ci şi la nivelul municipiului Chişinău.”

În momentul declaraţiilor sale, tergiversările cu validarea scrutinului pe care el îl califică drept ”democratic şi corect” deja trenau şi au evoluat într-un mod greu de numit ”democratic şi corect”. Este evident că preşedintele unui partid aflat la Guvernare nu ar trebui să aibă justiția sub controlul său. Dar ne-validarea alegerilor exprimată de instanţă la 19 iulie a purtat câteva amprente de stil, care nu dau bine la imaginea guvernării. Prima problemă este numirea şedinţelor importante pentru serile târzii, fapt care se întâmplă, în fond, cu şedinţele de maxim interes public. A doua – moda de a alunga presa din sala de şedinţe, tocmai atunci când sunt şedinţe publice de maxim interes. A treia, deliberări lungi, prezentarea sumară a deciziilor controversate şi ne-publicarea acestor decizii. Toate conferă un stil obscur, care nu face bine nici justiţiei, nici imaginii partidului de guvernământ.

Desigur, Vlad Plahotniuc nu putea să ordone instanţei cum să îşi ţină şedinţele. Ar fi fost calificat drept un abuz impardonabil, chiar dacă foarte puţini oameni mai pun la îndoială faptul că există interferenţe politice în sistemul judiciar moldovenesc.

Ceea ce putea să facă Vlad Plahotniuc, ca să se asemene măcar câtuşi de puţin cu omologii şi partenerii săi europeni, cărora le zâmbeşte atât de des din pozele sponsorizate pe Facebook, era să ia o atitudine. Mai ales că îl are pe recentul ministru al Justiţiei în calitate de vicepreşedinte de partid.

La doar câteva ore de la pronunţarea controversatei decizii judiciare de nevalidare a alegerilor municipale, reprezentanţii instituţiilor europene, precum şi Ambasada SUA în Republica Moldova au ieşit cu mesaje la temă, prin care îşi exprimă îngrijorarea.

Pe pagina de Facebook a lui Vlad Plahotniuc, dar şi pe pagina web a partidului pe care îl conduce, ieri seara liderul PD stătea cu mâna înţepenită în mâna premierului Estoniei, înconjurat de titluri de genul: Moldova merge pe calea democratică.

La ora aceea, sub geamul său, protestau alegătorii nemulţumiţi de justiţie, alături de liderii de opoziţie. Ce-ar fi fost să iasă să le strângă mâna, ca un lider european? N-a putut.