Cu Transnistria şi fără Ea

“R. Moldova nu-şi va putea rezolva problema independenţei, decât prin sacrificiu. De suveranitate, sau unul teritorial, aşa cum o făcea cu mai mulţi ani în urmă Lituania…”

Rusia face zâmbri. Sunt mai bine de două luni de când Kremlinul şi-a mobilizat toate gurile rele de la “centru” dar şi din “suburbia transnistreană”, prin care periodic scuipă venin şi ameninţări la adresa Chişinăului, indiferent care este portavocea scoasă în faţă: Evgheni Şevciuk – şeful administraţiei de la Tiraspol sau Nina Ştanski de la “externele” lui Şevciuk, Dmitri Soin din legislativul de la Tiraspol sau Vladislav Finaghin de la securitatea transnistreană, Serghei Gubarev – ambasadorul Rusiei pentru Transnistria, Igor Korotcenko de la “Naţionalnaia Oborona” (Ministerul rus al Apărării), Partidul comuniştilor de la Chişinău, ziarul “Pravda” sau portalul “Regnum” – ca să ne oprim aici. Mesajele toate, fără nici o excepţie, sunt din aceeaşi “gamă culinară” şi fac impresia că Rusia, fie că vrea să provoace, deliberat, un nou conflict la Nistru, fie că pune la încercare nervii Chişinăului, vrând să probeze dacă-l poate băga în sperieţi şi-l determina să accepte politicile şi jocurile Rusiei în zonă, ceea ce ar însemna distanţarea R. Moldova de UE şi reîngheţarea relaţiilor cu România. Recuperăm, fragmentar, doar cîteva din declaraţiile mai recente. Unu: “luna de miere în relaţiile Tiraspol (Moscova) – Chişinău s-a terminat… războiul rece e ca şi început”. Doi: “Chişinăul, fie că acceptă modelul unui stat federativ împreună cu Transnistria, fie că rămâne fără Transnistria”, Trei: “orice apropiere de România sau NATO (iar asta înseamnă şi apropierea de UE) riscă să treacă într-un nou război la Nistru, dacă Chişinăul nu va renunţa la Transnistria”. Patru: “NATO vrea să ocupe R. Moldova”, Cinci: “Transnistria este locul cel mai indicat pentru instalarea rachetelor “Iskander” şi Rusia lucrează asupra acestui proiect”. Şase: “ameninţările (?!) la Nistru cresc şi Rusia trebuie să-şi fortifice “forţele de pacificare” în zonă”. Să ne oprim aici.

N. Ştanski face panică pe loc gol

Nu există, evident, nici un fel de pericole şi ameninţări la Nistru, iar dacă şi există aceste riscuri, ele fie că vin ori sunt provocate din partea Rusiei, fie că sunt produsul unei propagande şi imaginaţii bolnave a Moscovei şi sateliţilor săi. Prin acest “război al declaraţiilor”, este foarte posibil că Kremliul încearcă să-şi acopere intenţiile de a se revanşa la Nistru, după ce a înţeles că “planul Merkel”, de federalizare a R. Moldova, a eşuat. Ruşii au aşteptat imposibilul de la Merkel, iar Merkel a ales, până la urmă, să meargă pe varianta compromisului de aur: o federaţie în spiritul democraţiilor occidentale şi nu a unor modele trucate după felul şi asemănarea Rusiei. “Proiectul” nu a plăcut Kremlinului. Moscova a încercat să recupereze prin politica “paşilor mici” a lui Şevciuk, dar nu a reuşit mare lucru şi, la scurt timp, a annţat că nu-i mai place “jocul” şi că “lunii de miere” cu Chişinăul a luat sfârşit. Ce a urmat? Relaţiile au reintrat în faza unui “război rece”, aşa după cum a şi ameninţat Tiraspolul, iar Rusia a trecut la operaţiuni de fortificare militară la Nistru. Avem declaraţiile în acest sens ale ministrului Apărării de la Chişinău, V. Marinuţă, după care au urmat şi consultări la nivelul celor două ministere de profil de la Chişinău şi Moscova. Lucrurile au mers prea departe. Dovada acestui fapt este şi vizita din aceste zile în R. Moldova a unei comisii OSCE, care, timp de trei zile, alături de reprezentanţii, în formatul de negocieri din partea Ucrainei, Rusiei, SUA şi UE, vor avea mai multe întîlniei la Chişinău şi Tiraspol pentru a se documenta din primele surse asupra situaţiei. Cât de mult va putea influenţa şi tempera lucrurile această Comisie urmează să vedem. În tot cazul, ieri s-au făcut deja auzite anumite replici tari in adresa şefei “externelor” de la Tiraspol, N. Ştanski, aceasta fiind acuzată că exagerează în declaraţiile sale publice şi face panică pe loc gol.

Chişinăul şi Tiraspolul: mişcări pe maluri diferite

Zilele trecute la Chişinău a fost lansat Clubul Experţilor şi Jurnaliştilor în problema transnistreană. În prima şedinţă de lucru a Clubului, s-a făcut o retrospecţie asupra evoluţiilor în procesul de regementare a “problemei transnistrene” pe durata celor 20 de ani. Concluziile enunţate nu lasă loc pentru prea mult optimism. Dau câteva din ele. Unu: lururile au rămas în punctul de la care au pornit cu 20 de ani în urmă, cu excepţia faptului că nu se mai împuşcă. Doi: Rusia deţine, în continuare, ilegal, controlul politic, administrativ, economic şi militar asupra unei părţi a R. Moldova. Trei: shimbarea lui Smirnov cu Şevciuk este o schimbare de decor politic şi nimic mai mult. Patru: Negocierile bat pasul pe loc. Formatul de negocieri “5 plus 2” s-a iepuizat. Cinci: Rusia nu şi-a schimbat viziunile asupra Transnistriei. Şi şase: în situaţia care s-a creat, fie că Chişinăul şi Tiraspolul se mişcă mai departe, fiecare pe malul lui, fără să pună problema statului Transnistriei, fie că independenţa Transnistriei trebuie recunoscută. Concluziile ne duc, şi pe această cale, la gândul că R. Moldova nu-şi va putea rezolva problema independenţei, decât prin sacrificiu. De suveranitate. Sau unul teritorial, aşa cum o făcea cu mai mulţi ani în urmă Lituania (ca să mergem pe exemple mai apropae de noi), care, pentru a se salva de sub Rusia, a trebuit să lase Kenisbergul şi să meargă înainte. În cazul nostru, nu avem de ales decât una din două: fie că sacrificăm Transnisitria (deşi Transnistria nu a fost niciodată pământ rusesc, iar preţul pentru ea a fost unul plătit suplimentar, după 1940, cu Bugeacul Istoric şi Nordul Bucovinei) şi plecăm spre România, fie că sacrificăm reunirea cu România, păstrăm Transnistria dar ne împărţim suveranitatea şi independenţa noastră cu Rusia? Cât de mult va cere Rusia, nu e greu să ne dăm seama. Dacă vom putea avea de partea noastră Ukraina, s-ar putea să ne coste mai puţin, iar dacă nu, atunci Rusia va cere, ca totdeauna, imposibilul. Să existe şi o a treia soluţie, prin care să păstrăm Transnistria şi să nu ne pierdem suveranitatea? Nu ştiu. S-ar putea. Dar asta depinde de acum de viitoarele conjuncturi politice, de evoluţiile din Rusia, de planurile UE şi NATO pentru “coridirul doi de securitate”, la care suntem parte. Şi, desigur, de curajul, moralitatea, inteligenţa şi spiritul de sacrificiu al viitoarelor guvernări pe care le vom avea la Chişinău. Iar până atunci, cred că e bine să urmăm calea, la care se rezuma Clubul Experţilor şi Jurnaliştilor: “Chişinăul şi Tiraspolul să se mişte mai departe, fiecare pe malul său, fără a pune problema statutului Transnistriei”. Nu se poate să nu vină şi timpuri mai bune.

Petru Grozavu

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

7 comentarii

  1. roman pina la moarte

    reunirea cu patria mama romania care inseamna automat nato si ue asta ne e salvarea de ciuma ruseasca ,ori vom fi sclavi rusilor pe veci

  2. vlad

    Chiar din cele mai stravechi timpuri “federalizarile ” si ” autonomiile ” cu niste COPII CUMINTI dintotdeauna au creat armonie in dezvoltarea continua a societatii umane. Dar cu niste COPII HAPSANI SI NESIMTITI o asemenea ORANDUIRE poate naste MONSTRI, gata sa-ti ia si capataiul de sub cap. PAZEA !!!

  3. Corneliu

    Sunt deacord cu autorul articolului ca in present cea mai buna cale este ca se ne cautam de treaba. La Chisinau avem foarte multe de facut. Principalul este lupta cu coruptia si deconspirarea agenturii rusesti. Si pe urma, numai dupa ce capatam alternative energetice sigure, dezvoltam piata de desfacere din afara Rusiei si temperam coloana a cincea ruseasca, numai dupa aceasta se vor deschide si alte cai pentru reintegrarea tarii.

  4. cântar

    Această situaţie a fost programată şi este convinabilă atît Rusiei cît şi “guvernanţilor noştri”, care de fapt şi foştii şi actualii “ai noştri” sunt tot ai Moscovei.
    “Ai noştri” nici Decretul Preşedintelui Interimar Ghimpu cu privire la retragerea Armatei Ruse de pe teritoriul R Moldova nu a fost susţinut
    “Vremurile mai bune” sau vremuri mai rele vor fi în dependenţă cum se va lucra, cum vom gîndi. Aici stăm mai greu. Nu degeaba suntem cei mai săraci din Europa şi cu teritoriu ocupat de Rusia.
    Soluţia este de a lucra cu electoratul de a nu fi manipulaţi de propaganda Rusiei şi de avea cu adevărat guvernanţii noştri, cu Demnitate
    Soluţia este de a schimba “forţele pacificatoare a Rusiei” cu forţe internaţionale
    Soluţia este ca acel teritoriu nu de socotit “separatist”, dar teritoriu ocupat de Rusia
    Japonia a pierdut războiul şi Rusia a ocupat nişte insuliţe. Japonejii avînd Demnitate nu cedează insuliţile şi a avut creştere economică mare

  5. gheorghe din romania

    limba nu ne dezleagă unii de alţii orice am face…cu asta nu te poţi lupta…suntem de gintă latină şi aceeaşi naţie şi afurisita asta de limbă nu ne dă drumul.

  6. Vasile

    Exemplul cu Konisbergul e rău – el n-a aparținut niciodată Lituaniei și Lituania nu a avut niciodată pretenții la acest oraș.
    Dacă doriți să dați exemplul Lituaniei și a unei concesii de teritoriu – puteți vorbi de faptul că la prima independență a sa, Lituania a renunțat la Vilnius care a fost ocupat de Polonia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *