Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Corturile rămân în Piaţă

Corturile rămân în Piaţă

Ar fi minunat să se bată palma şi să fie pace. Numai că pacea costă şi ea, la fel ca şi războiul. E gata guvernarea să „plătească”? Dacă „da”, pe cât e de dispusă să accepte reforme şi pe cine dintre marii corupţi şi criminali din ramurile puterii e gata să-i sacrifice… 

Am intrat în zodia ploilor. Octombrie a deschis, de câteva zile, porţile cerului, lăsând să cearnă de sus o ploiţă rece şi tristă (după felul de a fi al toamnei), care nu ar complica, de fapt, cu nimic lucrurile şi viaţa, dacă nu ar mai fi roade nestrânse pe dealuri, iar la Chişinău, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, protestatarii „DA” nu ar mai fi nevoiţi să stea, zi şi noapte, în corturile reci, în care s-au adăpostit de mai bine de o lună, în aşteptarea unui răspuns explicit, „da” sau „nu” revendicărilor sociale şi politice înaintate guvernării. Ar fi greşit să spună „puterea” că nu a avut când. Din 6 septembrie – începutul protestelor non-stop, a trecut timp destul. La preşedinţie şi Parlament, însă, mai sunt în căutarea răspunsului, iar singurul dintre negociatorii mai flexibili ai „puterii”, premierul V. Streleţ nu a găsit nimic mai indicat decât să declare, acum câteva zile, celor din Piaţă, că se va ocupa de cerinţele lor, dacă îşi vor strânge corturile şi vor pleca din PMAN. Nu pune nimeni la îndoială că amalgamul de corturi pestriţe nu sunt din circumscripţia arhitecturală şi decorativă a PMAN. Este la fel de clar şi faptul că ele nu fac bine nici imaginii guvernului şi guvernării. Însă, nu cei din corturi au provocat protestele. Şi, respectiv, nu cei de la guvernare ar trebui să pună condiţii. Ei au o altă obligaţie: să nu mai tragă de timp şi să răspundă revendicărilor. Întârzierile, de acum încolo, ţinând cont de condiţiile climaterice, s-ar putea să-i coste mai scump decât graba. Nu de alta, dar protestatarii, puţin probabil că vor mai accepta să îngheţe în corturile umede şi reci în aşteptarea unor răspunsuri total întârziate.

Regretul este cu atât mai mare cu cât cei din PMAN, trataţi cu dispreţul cu care sunt trataţi constituie, de fapt, alegătorii partidelor de la guvernare (cei cu ochii la Est protestează separat, alături de Dodon şi Usatîi). Va vrea să ţină guvernarea cont de asta sau nu, dar situaţia, şi aşa complicată, riscă să degradeze şi mai mult. Octombrie, cu frigul şi ploile care s-au îndesit, s-ar putea să pună punct aşteptărilor goale, să scoată lumea din corturi şi s-o pornească să ia singură ceea ce a cerut şi nu i s-a dat. Mai ales că apeluri de acest gen în PMAN s-au făcut deja, acum două săptămâni.

Joia trecută, N. Timofti (şeful statului), A. Candu (şeful parlamentului) şi V. Streleţ (şeful guvernului) au semnat un Pact Social „Pentru Moldova” – un apel public la dialog social, prin care se solicită mediului politic, sectorului asociativ, lumii academice şi de creaţie, sindicatelor şi altor actori publici relevanţi să participe la lansarea unei platforme comune de discuţii pentru a fi identificată soluţia de ieşire a R. Moldova din criza în care este. Bună intenţie, mă tem, însă, că: Unu – e cam din urma trenului. Unde aţi fost, „onoraţi şefi”, acum jumătate de an, când „DA” abia începuse să trimită semnale, prevestind o apropiată furtună. Unde aţi fost pe 6 septembrie, când PMAN vuia de lume? Unde aţi fost în cele 30 şi ceva de zile, de când PMAN a fost împânzită de corturi? Vi s-a cerut, cumva, prea mult? Vi s-a cerut ceva din ceea ce nu era în dreptul lumii să ceară? Sau vi s-a cerut, poate, prea puţin? Oricum, nu aţi onorat nici multul şi nici puţinul. Va fi altfel de acum încolo? Va fi Platforma „Pentru Moldova” şi o Platformă „Pentru Dreptate şi Adevăr”? Doi: teamă îmi e că tot acest club de discuţii s-ar putea să nu fie mai mult decât un joc de-a ascunselea, cu „actori publici”, convertiţi sau „acreditaţi”, care vor încerca să cânte, fie şi moderat, dar să cânte, în strună puterii şi să încerce să pună presiune nu pe guvernare, ci pe „DA”, pentru a o determina să fie mai moderată în revendicările sale, cel puţin în cazul celor politice. Trei: prin deschiderea acestui for de discuţii, s-ar putea ca puterea să vrea să transfere şi să reducă mişcarea protestatară de stradă la limitele unui club de discuţii sau, şi mai mult – să încerce (având suportul unor „actori publici”) să condiţioneze celor de la „DA” evacuarea corturilor din PMAN – lucru de care guvernarea are nevoie pentru a se reabilita în ochii partenerilor externi. Şi patru: nu este exclus ca puterea să încerce, prin acest club de discuţii, deturnarea Mişcării protestatare de la revendicările-ţintă: demisii, dosare, reforme, mai ales că ele vizează, prioritar, liderii partidelor de la guvernare şi o serie de şefi ai instituţiilor-cheie în stat, subordonaţi politic primilor. Dacă într-o săptămână-două nu va fi posibilă elaborarea unei foi, punctuale, de parcurs, acest club de discuţii puţin probabil să schimbe ceva. Desigur, ar fi minunat să se bată palma şi să fie pace. Numai că pacea costă şi ea, la fel ca şi războiul. E gata guvernarea să „plătească”? Şi dacă „da”, pe cât e de dispusă să accepte reforme şi pe cine dintre marii corupţi şi criminali din ramurile puterii e gata să-i sacrifice, aşa după cum cere strada? Greu de spus. La începutul săptămânii, mai mulţi dintre membrii Consiliului Marii Adunări Naţionale (CMAN) au declarat că, spre deosebire de Dodon, vor participa la discuţiile iniţiate de guvernare, însă nu vor face nici un fel de concesii şi nu vor accepta revizuirea nici unei revendicări, votate la adunările din PMAN. Ieri, la prima reuniune din cadrul Platformei „Pentru Moldova”, reprezentanţii CMAN au prezentat primul pachet de revendicări adresat guvernării ( lupta cu corupţia, depolitizarea instituţiilor statului, asistenţa social-economică). Ce va urma? „DA”, deocamdată, rămâne pe poziţii. Corturile rămân în Piaţă. Am spus-o şi o mai spun: am destule rezerve vizavi de calitatea şi integritatea unora de la „DA”, care se îmbulzesc, periodic, pe scena din PMAN, care nu sunt ceea ce spun sau cine vor să pară, parte dintre ei, la fel de conformişti şi hoţi, ca şi cei cărora le strigă „Jos”. Însă, scena şi Piaţa nu e acelaşi lucru. Piaţa contează. Şi dacă cei de la guvernare vor vrea să înţeleagă acest lucru şi să facă concesii, s-ar putea ca lucrurile să se limiteze la proteste paşnice. În caz contrar, drumul spre revoluţie rămâne deschis.

În parlament, la preşedinţie şi guvern e cald şi bine. În Piaţă, e tot mai frig…