Copiii nimănui vs finii naşului

424-edit-radu-fotoChiril Gumenii avea 14 ani în aprilie 2009, atunci când a fost înşfăcat de pe stradă (nu pe 7, ci pe 10 aprilie) şi dus la poliţie. Acolo a înghiţit o porţie mare de tortură. “Mă călcau cu picioarele pe cap. Mă făceau în tot felul, reproşându-mi că am participat la distrugerea Parlamentului”. Copilul Chiril Gumenii nu a fost însoţit de părinţi, nu a avut avocat, nu a fost întrebat dacă îl doare. După ce torţionarii au constatat că minorul se simţea destul de rău, au decis să scape de el. L-au încărcat într-o maşină şi l-au aruncat lângă o şcoală. “După bătaie, am început să mă simt din ce în ce mai rău. Nu-mi mai dădeam seama ce se întâmplă în jur. Când mi-am revenit, eram lângă şcoala în care învăţ”, povestea peste câteva zile acest adolescent reporterului ZdG. Reporterul l-a găsit la spital. L-au cules trecătorii din zonă şi au chemat ambulanţa.

Ziua de 1 iunie 2009, Ziua Copilăriei, în care adolescentul Gumenii, împreună cu toţi copiii din Moldova, ar fi trebuit să celebreze ziua drepturilor pentru o copilărie fericită, deci această zi cu semnificaţii internaţionale l-a găsit prin spitale. Stătuse imobilizat timp de câteva săptămâni în secţia de traumatologie, apoi – a mers la diverse consultaţii, căci poliţiştii, care l-au luat integru din stradă, l-au aruncat înapoi cu fracturi şi răni.

De atunci au trecut 4 ani. Mâine este primul 1 iunie când Chiril Gumenii nu mai este copil, potrivit actelor. A împlinit 18 ani şi este considerat cetăţean matur al R. Moldova. În ultimii 4 ani, fracturile lui Chiril s-au osificat, rănile de pe corp s-au cicatrizat, dar rănile injustiţiei sunt absolut deschise.

După spitalizarea lui Chiril, cazul a ajuns în atenţia presei şi a fost deschis şi un dosar penal împotriva a 2 poliţişti acuzaţi de torturarea acestui minor. Timp de 4 ani a fost supus unor numeroase umilinţe, pierzând proces după proces, atacând decizie după decizie, mergând din instanţă în instanţă. Aşa şi-a consumat ultimii ani de copilărie.

Zilele trecute, Chiril a aflat că ar fi câştigat procesul şi că cei doi poliţişti ar fi fost condamnaţi la 5 ani de detenţie cu executare. Însă presa a scris că cei doi poliţişti au dispărut subit din sala de judecată şi acum nimeni nu îi mai caută. Chiril nu mai crede în copilărie. Nici în justiţie.

Tot zilele acestea, am auzit mai multe istorii despre copiii poliţiştilor, judecătorilor, procurorilor de la Chişinău. Unuia dintre ei tata i-a dăruit la 18 ani o maşină scumpă, altuia – i-a promis să îi cumpere notele la BAC, altuia – să îi cumpere un loc la universitate. Pentru ei tortura statului asupra copiilor e un domeniu inexistent, pentru ei – copilăria continuă şi după 18 ani.

Faza cu judecătorul Oleg Melniciuc e tot din această serie. Mai întâi el a fost acuzat că a judecat copii nevinovaţi în sectoarele de poliţie în aprilie 2009, apoi a fost acuzat că promova copiii judecătorilor la Institutul Naţional de Justiţie, acum este acuzat că este promovat de naşul său în poziţia de preşedinte de judecătorie. Acuzaţiile nu sunt sentinţe. Pentru un judecător acuzaţiile nu sunt demne de luat în considerare. Ceea ce e important şi demn de luat în seamă sunt relaţiile, copiii, naşii şi finii.

Pe acest fundal, deputatul Valeriu Guma este şi el tratat ca un minor în conflict cu legea. Chiar dacă e condamnat de o instanţă europeană şi dat în căutare internaţională de Interpol, Valeriu Guma este tratat ca un adolescent rebel ajuns în conflict cu legea dintr-o eroare juvenilă. Este întâmpinat cu zâmbete îngăduitoare la şedinţele parlamentare, primeşte salariu din bani publici, şi va primi şi pensie de funcţionar public. Mâine e 1 iunie. E ziua copiilor nedreptăţiţi şi a criminalilor legalizaţi.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

7 comentarii

  1. Deportatul

    Copii nimănui, cetăţenii Statului RM a nimănui.
    Degrabă 22 ani de “independenţa” RM
    Copii celor care au guvernat / guvernează (şi apropiaţii acestora) timp de 22 ani sunt bine mersi. Copii sunt a lui Snegur, Lucinschii, Voronin, … Filat. Unii copii sunt cu funcţii înalte în Statul RM, alţii businessmani, dar copii lui Filat în Elveţia locuiesc, studiază.
    Copii cetăţenilor RM, care i-au votat pe cei ce au guvernat şu guvernează, sunt la muncă peste hotare, departe de părinţi.
    Cetăţenii manipulaţi de jurnalişti “cumpăraţi şi răscumpăraţi” au votat aşa deputaţi, guvernanţi.
    Cetăţenii RM, dupa ce au fost manipulaţi de politrucii lui Filat P. Bogatu, N.Negru, A.Gherasim, V. Saharneanu, au uitat că V.Filat i-au amăgit cu “Moldova fără Voronin”, “Moldova fără sărăcie”; că n-a dorit colaborare cu colegii din AIE 1 şi AIE 2; şi pe 13 februarie 2013 a distrus AIE-2 declaşînd criza politică din RM înlăturîndu-l pe Dl Ghimpu de la guvernare (dorinţa Rusiei expusă de Dodon), dar şi fragmentarea PL. Practic Filat are aceiaş tactică ca a lui Roşca.
    Cetăţenii manipulaţi, la postul de radio “Vocea Basarabiei” a-l numesc pe Filat “Erou naţional”.
    În aceiaş vreme copii cetăţenilor manipulaţi au rămas şi mai departe, sau se pregătesc să plece departe de părinţi la muncă peste hotare.
    Cu aşa cetăţenii manipulaţi încă multă vreme vom avea copii a nimănui, dar şi părinţi a nimănui.
    Fiecare popor are aşa guvern dupa cum poporul merită

  2. Deportatul

    COPII DEPORTAŢI – îmreună cu părinţi, cei nenăscuţi (mamele gravide), cei născuţi în ţinututrile depărtate de la părinţii deportaţi SUNT A NIMĂNUI, dacă nu au colaborat fructuos cu regimul comunist. Averea confiscată a părinţilor, buneilor lor deportaţi nu li se întoarce. Judecăţile merg 6-10 ani pînă ce deportaţi a lehamite refuză la averile confiscate
    COPII ACTIVIŞTILOR COMUNIŞTI ŞI AL ALIAŢILOR COMUNIŞTI au averi fabuloase, de sute de ori mai mari ca averile celor deportaţi.
    Unii DEPORTAŢI MANIPULAŢI votează comuniştii şi procomuniştii.
    La dezvelirea Monumentului PIETREI COMEMORATIVE JERVELOR COMUNISTE de pe PMAN din 2010 de către Dnii Ghimpu nu au participat Voronin (PCRM), Filat (PLDM), Lupu, Diacov, Plahotniuc (PD). Tot aceştea au fost şi împotriva Decretului Dlui Ghimpu de condamnarea regimului comunist.
    LACRIMI DE CROCODIL VOR FI PE 6 IULIE LA MONUMENTUL DE LA GARA FEROVIARĂ A CONDUCERII RM pentru cei deportaţi, unde majoritatea vor fi COPII DEPORTAŢI

  3. Deportatul

    FELICITĂRI pentru conducerea şi jurnaliştii ZDG în legătură cu aprecirile unui din cei mai buni jurnalişti a RM Vitalie Călugăreanu! (http://www.hotnews.md/articles/view.hot?id=21171) – “Îi urmăresc cu atenție pe cei de la Ziarul de Gardă… Acum îmi vine greu să vă dau alte denumiri, dar dacă o astfel de instituție există, eu sunt fericit. Asta înseamnă că încă nu toți jurnaliștii din țara asta sunt virusați.”
    FELICITĂRI ZDG
    Mi-a plăcut cum a răspuns la întrebările mele (evidenţierile îmi aparţin mie):
    – “Fiecare îşi alege soarta. Sper să apuc ziua când în Moldova nici un JURNALIST nu va mai accepta funcţia de PREZERVATIV FOLOSIT.” ( Răspunsul foarte dur, dar corect!);
    – “Sunt de acord cu Dvs. Am impresia că mulţi colegi jurnalişti nu conştientizează cât rău produc societăţii acceptând să slujească tacit partide politice sau anumite clanuri. ESTE PENAL SĂ DISTRIONEZI REALITATEA PENTRU NIŞTE BANI.”

    Doamnelor A.Radu, A.Grosu, Dle P.Grozavu şi tot colectivul ZDG.
    1. Felicitări din suflet pentru aprecierile unui din cei mai buni jurnalişti, Valeriu Călugăreanu!
    2. Oare ZDG nu ar trebui să fie cel mai mult “de gardă” pe jurnalişti, decît pe justiţie. Pe cei ce aduc cel mai mare prejudiciu cetăţenilor RM, manipulînd cetăţenii pentru bani?
    3. Oare ZDG nu ar putea lupta cu jurnaliştii “cumpăraţi şi răscumpăraţi” (expresia Dlui M.Ghimpu), care au manipulat cetăţenii şi timp de peste 20 ani alegem pe cei şi-au făcut averi de multe milioane de Euro însărăcind cetăţenii RM şi asigurînd întărirea regimului de ocupaţie rusească de la Tiraspol? “ESTE PENAL SĂ DISTRIONEZI REALITATEA PENTRU NIŞTE BANI.” (V.Călugăreanu)

    Ar fi de dorit să Vă expuneţi părerea pe paginile ZDG cu privire la manipulare de către jurnalişti concreţi, care aduc mai mult prejudiciu ca un medic, judecător neprofisional, corupt
    Încă o dată felicitări pentru aprecierile bune pentru ZDG!

  4. Valentina Cușnir

    păi Ghimpu nu are copii, dacă i-ar fi avut, i-ar fi trimis să studieze peste hotare ca și nepoții, inclusiv Dorin Chirtoacă. Este foarte clar că cu pseudonimul Deportatul scrie Mihai Ghimpu. Pentru ce trebuiau la dezvelirea pietrei cei numiți în comentariu? Doar era o acțiune doar a PL, nefiind niciun Tricolor, decît drapelele PL ! Eu și mulți alții, neavînd atribuții cu PL, am participat la acea acțiune, nu pentru PL, ci pentru memorie și recunoștință pentru Înaintașii noștri și victimele măcelulilor groaznice din partea guvernării komuniste.

  5. Deportatul

    Prin pseudonimul a unei întregi armate de politruci şi susţinători a lui Filat de aici de la ZDG, Unimedia, Jurnal.md, Vocea Basarabiei scrie Filat?
    Filat (Lucinschii, Voronin, Plahotniuc) are milioane de Euro, are de unde plăti politrucii pentru manipularea maselor. Eu susţin PL, pe Dl Ghimpu, Chirtoacă pentru că cred că întradevăr ei sunt români adevăraţi, au luptat şi luptă pentru românism şi cu regimul comunist. E datoria mea de deportat să susţin aşa patrioţi.
    Am mai scris ca confirmare, că Dl Ghimpu are curajul să scrie, să spună fără aş-i asuma pseudonime. E prea mare onoare pentru mine de a fi eu comparat cu Dl Ghimpu, Cred că eu nu merit aşa comparare.
    Am mai scris, ca dovadă, că Dl Ghimpu nu a fost la concertul Dnei Maria Sarabaş, dar eu am fost. La acel concert a ieşit pe scenă şi Dl Petru Grozavu cu buchet mare de flori şi foarte frumos a felicitat cîntăreaţa. Cei ce au fost la concert, Dl Grozavu pot confirma aceasta. Dl Ghimpu a fost la concert lui Ion Paladi “Dor de Basarabie” şi a cadonat flori, a felicitat. Eu am fost şi la acest concert.
    Nu doriţi să observaţi marea diferenţă între politicinul Ghimpu şi Filat. Vă place oligarhul Filat cu averea de milioane de Euro de la “prihvatizări” şi care a fost împotriva Decretului dlui Ghimpu de condamnarea comunismului, retragerea Armatei Rusiei de pe teritoriul RM, cu Smirnov şi Şevciuc umblă la meciuri de fotbal şi la concerte.
    Dacă nici Dstră nu puteţi compara faptele, analiza, ce să mai vorbim de cetăţenii de la sate manipulaţi de poitrucii de la sate. Cetăţenii manipulaţi a RM de politrucii celor avansaţi pînă în 1991 de Moscova, KGB – Snegur, Lucinschii, Voronin, de politrucii a oligarhilor “trei Vlazi” – Voronin, Filat, Plahotniuc îi votează masiv, din cauza aceasta şi suntem cei mai săraci din Europa şi cu teritoriul ocupat de Rusia. Majoritatea cetăţenilor manipulaţi nu pot analiza, la fel ca şi Dstră.
    Nici Dstră nu vă revoltaţi împotriva celor care “peste noapte” au devenit superbogaţi însărăcind cetăţenii RM, dar a-l atăcaţi pe Dl Ghimpu
    Şi din cauza Dstră, apăraţi oligarhul Filat şi atăcaţi pe Ghimpu, şi eu, şi Dtale (sunteţi mai tînără ca mine), şi mulţi alţii vor căuta mult timp încă dreptatea prin judecăţi
    Vă doresc sănătate şi să mai gîndiţi, analizaţi

  6. Deportatul

    Dna Cuşnir, vedeţi că Filat (PLDM) ca şi PD au dus tratative cu Voronin (PCRM ) şi în 2010 şi acum în 2013. Ţineţi minte lozinca lui Filat “Moldova fără Voronin”? Chiril Lucinschii o dată a fost la alegerile parlamentare pe lista PD, la alte alegeri parlamentare a trecut pe listele PLDM
    Nu degeaba toate trei partide PCRM+PLDM+PD au fost împotriva Decretelor Preşedintelui Interimar Dl Ghimpu şi aceste partide sunt a oligarhilor cu averi multmilionare în Euro a “trei Vlazi” – Voronin, Filat, Plahotniuc
    Cetăţenii, însărăciţi anume de aceşti oligarhi, dar manipulaţi de politrucii JURNALIŞTII “CUPĂRAŢI ŞI RĂSCUMPĂRAŢI” votează masiv pe cei ce i-au votat. Una din politrucii lui Filat sunteţi şi Dstră, poate că binevol, poate că fără plată.
    Se poate de înţeles cetăţenii cu mai puţină carte, pe Dstră e greu de înţeles de ce susţineţi oligarhul Filat, ce cochetează cu oamenii ocupantului Rusiei, arată lipsa Demnităţii Naţioale.

  7. victor

    ce are Guma cu acest caz al copilului ce a fost maltratat de catre guvernarea comunista ? Nu se compara aceste cazuri, in genere logica voastra e una bolnaviciosa, cum poti compara aceste doua cazuri ? Guma indeobste nu a incalcat nici o lege in statul nostru. Da iata politistii ceea trebuie sa stea de dupa gratii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *