Control totalitar întru salvarea planetei?
Cu o lună în urmă a avut loc reuniunea clubului Bilderberg, întâlnirea anuală a cca 150 dintre cei mai influenţi oameni politici şi de afaceri – de la Bill Gates şi Henry Kissinger până la Garri Casparov, însă presa mondială a tăcut. În aceeaşi perioadă de timp, mai mult de 500 de publicaţii germane au scris despre faptul că Lady Gaga a omagiat-o pe Marilyn Monroe.
Săptămâna trecută, la Rio de Janeiro, Brazilia, a avut loc summit-ul mondial cu privire la salvarea planetei, focusat pe climă. Într-o acţiune nemaipomenită şi spre surpriza ONG-urilor participante la aceeaşi conferinţă, anul acesta, textul rezoluţiei a fost “secretizat”, adică, până la procedura votării el a fost accesibil numai reprezentanţilor instituţiilor de stat.
Presa mondială, “câinele de pază” al “Statului de Drept”, nu pare să fi acordat mare atenţie acestui gest.
Dacă conştientizăm că avem de a face cu semnarea unui document cu putere juridică şi consecinţe economice şi politice serioase pentru ţările semnatare, ţări membre ONU, faptul că publicul nu este informat despre conţinutul declaraţiei este un indiciu în plus că actualmente “democraţie” şi “stat de drept”, cu corelațiile de “transparenţă”, pluralism de opinii” şi “dreptul cetăţeanului la informare“, sunt pentru o mare parte a presei şi a politicienilor un simplu “exerciţiu labial”. În realitate, avem temeiul să presupunem că ne aflăm deja departe pe “Calea spre servitute”, titlul renumitei cărţi a lui Friedrich Hayek, laureat al Premiului Nobel pentru economie pe 1974.
Contribuabilii unor mari state, precum SUA, au creat ceasuri ale datoriei publice, pe cadranele cărora cetăţenii pot observa cum creşte cu fiecare secundă datoria statului, care urmează să fie suportată de viitoarele generaţii. Dacă am crea un barometru similar pentru libertăţile civice pe care le pierdem, am fi şocaţi să vedem un proces la fel de accelerat. Cu toate că, în mod special, elita intelectuală ne aminteşte, şi pe bună dreptate, despre fenomenele totalitare din trecut, despre culoarea roşie şi cea cafenie, se pare că există puţină rezistenţă faţă de tendinţele totalitare contemporane.
Actualmente au loc “inovaţii” legislative şi tehnologice pe care chiar Stalin sau Hitler ar fi dorit să le aibă. Bunăoară, crearea reţelelor sociale pentru servicii secrete (da, Facebook şi Google). Nu numai în China, Rusia, dar chiar şi în ţări aşa-zis “democratice” ca SUA se organizează acţiuni militare şi paramilitare sfidându-se constituţiile statelor respective; de pildă, aproape toate intervenţiile militare ale Statelor Unite ale Americii de după cel de-al DoileaRăzboi Mondial violează Constituţia americană, care cere aprobarea Congresului (Parlamentului) şi o declaraţie oficială de război.
Dimpotrivă, în lumea occidentală se răspândeşte tendinţa ca deciziile majore să fie luate, prin definiţie, dictatorial, adică la iniţiativa preşedintelui, nerespectând procedurile democratice. Uniunea Europeană înaintează, pas cu pas, spre un sistem în care comisarii, nealeşi democratic, ajung să dicteze procesul legislativ al ţărilor membre. În Marea Britanie, ca exemplu, deja mai mult de 80 % din noile legi sunt dincolo de influenţa legislativului naţional.
De ce există o rezistenţă redusă faţă de aceste procese? Pe de o parte, mass media naţionale dirijează atenţia cetăţeanului de rând spre evenimentele dorite. Astfel, cu o lună în urmă a avut loc reuniunea clubului Bilderberg, întâlnirea anuală a cca 150 dintre cei mai influenţi oameni politici şi de afaceri – de la Bill Gates şi Henry Kissinger până la Garri Casparov, însă presa mondială a tăcut. Cu toate că lista participanţilor la întâlnire, care se petrece cu uşile închise, anul acesta a fost făcută publică, în săptămâna respectivă, de pildă, în Franţa nicio instituţie media nu a descris această întrunire, iar în Germania au apărut articole doar în 5 ziare. În aceeaşi perioadă de timp, mai mult de 500 de publicaţii germane au scris despre faptul că Lady Gaga a omagiat-o pe Marilyn Monroe.
Pe de altă parte, schimbările se fac incremental, pas cu pas. Astfel, statele care sunt sensibilizate numai la actele totalitare din trecut, “inovaţiile” totalitare trec deseori neobservate. O cultură bazată pe un relativism etic, care preferă focusarea pe “distracţie” (discotecă, sport, jocuri la calculator etc.), reprezintă un sol fertil pentru viitoarele dictaturi. Iar cea mai puternică apărare împotriva unor astfel de încercări este informarea.
Gerhard Ohrband, lector universitar, şeful Departamentului de Cooperare Internaţională la USPEE
