Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Conferinţă de presă cu Ion…

Conferinţă de presă cu Ion Inculeţ

A intrat în redacţie şi a zis: “Mă numesc Ion. Vreau să fac o conferinţă de presă cu toată echipa Ziarului de Gardă.” Îl vedeam pentru prima oară şi ni s-a părut cel puţin bizară ideea, căci, în goana după dezlegarea conferinţelor oficiale, nu ne mai rămâne timpul necesar pentru conferinţe de presă cu oamenii de rând. Ion părea un om simplu, într-un maiou negru, cu o faţă brăzdată de riduri.

„Ar fi un lux. Reporterii noştri nu sunt, practic, niciodată cu toţii pe loc. Unii vin, alţii pleacă. Şi nu ştim cât poate dura aceasta fantezie.” Asta am zis. Şi regret că am zis. Şi îmi cer scuze pentru că am zis-o.

Ion a acceptat să vorbească cu câţiva reporteri care erau prezenţi. N-a vrut să ia loc, a stat în picioare. S-a prezentat din nou. “Mă numesc Ion Inculeţ. Tatăl lui Gheorghe Inculeţ. Băiatul meu a fost găsit mort cu 5 ani în urmă. Am certificatul lui de deces.”

Aproape simultan, ca la o conferinţă de presă, ne-am surprins întrebându-l: “Deci el era mort în momentul în care a fost declarat suspect de aceste crime?” A răspuns pentru fiecare în parte, a confirmat în mod repetat că fiul său, suspectat de duble asasinate, nu mai era printre cei vii la momentul producerii crimelor de care a fost suspectat.

Ne-a spus cât de supărat e pe presă, inclusiv pe Ziarul de Gardă, pentru publicarea portretului fiului său, cu detalii din viaţa lor. În ultimii ani, peste o mie de ştiri şi reportaje cu numele “Gheorghe Inculeţ” au fost publicate în presă. Din păcate, toate citau nişte surse: poliţieneşti – în cazul detaliilor despre suspect, şi Mitropolia Moldovei – prima instituţie care a plasat o fotografie a lui Gheorghe.

Da, presa a mers orbeşte pe declaraţiile poliţieneşti şi a transformat o mare eroare poliţienească într-o crimă informaţională. În acest răstimp, familia Inculeţ a fost “asasinată moral”,  a trăit ca sub un aparat de Xray, fiecare mişcare a lor fiind monitorizată de poliţişti şi reporteri, fiecare monitorizare provocându-le noi şi noi dureri.

Cum înţelege presa şi societatea durerea unei familii? Ce poate simţi o familie care nu şi-a văzut fiul de ani buni, decât în articole acuzatoare şi în portrete-robot?  Există servicii sociale care ar încerca să afle ce se întâmplă cu oamenii acuzaţi pe nedrept, care le-ar oferi un sfat juridic, o consiliere psihologică, care le-ar spune, simplu, că viaţa merge mai departe? Nu există. Există doar poliţişti şi reporteri.

Ion Inculeţ şi-a ţinut conferinţa de presă la ZdG în picioare. În final a cerut un pahar de apă, s-a aşezat şi l-a băut pe nerăsuflate.  Mă gândeam cât de plin e paharaul de amar al acestei familii, din care tot bea, tot bea, şi nu se mai termină. Era 7 iunie şi era ziua lui de naştere. I-am adresat scuzele noastre şi câteva cuvinte de bine. A încercat de câteva ori să zâmbească. Se vede că n-a zâmbit de mult, căci nu-i reuşea. Zâmbea amar.

După ce ne-a arătat actul de deces al lui Gheorghe, a scos o cărţulie de versuri. O carte semnată de Ion Inculeţ, de el, tatăl lui Gheorghe. Ne-a citit o poezie despre impostori şi oameni falşi. Şi a plecat.

A doua zi a sunat şi ne-a rugat să ţinem cont că există şi poliţisti buni şi că ar vrea să le mulţumească celor care au contribuit la identificarea cadavrului fiului său. Noi îi mulţumim lui Ion Inculeţ pentru că ne-a deschis uşa şi sufletul. Şi ne cerem scuze în numele presei, al poliţiştilor care au comis erori, al oficialilor care nu au făcut nimic, al serviciilor sociale care nu au intervenit, al organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului care au tăcut. Ne cerem scuze în numele ministrului Roibu şi al Procurorului General Zubco.

Adresăm aceste scuze nu doar pentru Ion şi Claudia Inculeţ. Cine a numărat câte familii îşi trăiesc tragedia publică pentru faptul că presa, din greşeală sau chiar din rea-voinţă, preia halucinaţii poliţieneşti sau fantezii politice şi le perpetuează? Dacă nu ar fi existat “conferinţa de presă cu Ion Inculeţ”, poate că nu ne-am fi pus aceste întrebări nici acum. Pentru famila Inculeţ e deja târziu. Pentru MAI, Procuratură şi presă – e deloc devreme.

Alina Radu, alina.radu@zdg.md