Cine sub cine „sapă”?

Bulgarii de la Taraclia vor autonomie faţă de Chişinău. Şi cer “statut special”, şi “3 limbi oficiale în regiune” (“bulgara, moldoveneasca şi rusa”) – după acelaşi calapod “trilingv” cu Tiraspolul şi Comratul, deşi în realitate, rusa este la putere şi într-un caz şu în altul. Potrivit agenţiei de presă Novinite, decizia de solicitare a autonomiei aparţine executivului raional Taraclia, care a elaborat şi un proiect de lege şi pe care l-a expediat spre avizare Chişinăului – un text extrem de nebulos şi ambiguu. Autorii iniţiativei legislative cer “autonomie administrativă” şi “naţional-culturală” pentru raionul Taraclia, “populat preponderent de bulgari” şi care, în opinia lor, trebuie recunoscut, oficial, ca “centru cultural al bulgarilor din R. Moldova”. Un fel de Meka bulgăresc, după care – în logica celor de la Taraclia, ar trebui să ne aşteptăm la solicitări similare şi din partea  ţiganilor de la Soroca (care ar vrea să aibe şi ei “centrul” lor) sau a ruşilor de la Bălţi, ori a ucrainenilor din localităţile de frontieră cu Ucraina, unde aceştia sunt majoritari. În aparenţă, oricine ar putea invoca probleme de ordin etno-cultural, dacă vrea s-o facă. Dar, în cazul Taracliei, “şefii” de aici trişază atunci când zic că bulgarilor le-ar lipsi condiţiile de afirmare etno-culturală. Grădiniţe, şcoli, manuale, presă, Universitate bulgară, relaţie avorabilă cu Bulgaria, schimb de studenţi… Dacă vor să ştie, cu adevărat, ce înseamnă restricţii în afirmarea şi dezvoltarea etno-identitară, să meargă în vecinătatea lor imediată, la Ismail sau Reni şi să vadă ce se întâmplă în comunităţile româneşti de acolo, sau chiar în cele bulgăreşti. Taraclia este la frontieră cu Bolgradul (Ucraina) – marele centru administrativ al bulgărimii din cuprinsul Basarabiei Istorice. Nu cred că “şefii” de la Taraclia sau preşedinţii ONG-urilor etno-culturale ale bulgarilor din R. Moldova (Ivan Zabunov de la “Vozrojdenie” sau Fiodor Sabii de la Comunitatea Bulgarilor), nu comunică cu omologii lor de la Bolgrad şi nu ar şti că confraţii lor de “dincolo” nu au nici 25% din ceea ce au bulgarii din Taraclia. Şi, cu toate astea, nimeni la Bolgrad (pentru că de la Odesa veghează Moscova) nu a îndrăznit să pună niciodată problema unei autonomii, deşi, dacă-i să facem o abstracţie de la o gândire normală, Bolgradul a fost şi ar avea mult mai multe prerogative să se pretindă o Meka a bulgarilor din Basarabia, şi nu Taraclia. Sau, poate, spre asta se merge? Dar nu de la Ismail şi Bolgrad spre Taraclia şi Comrat, dar viceversa?  Conform  “Planului Maracuţa-2”?

Rusa, pe rol de armată

Chişinăul oferea găgăuzilor, în 1994, dreptul la autonomie administrativ-culturală într-o zonă, în care aceştia s-au aşezat compact, ca şi bulgarii, începând cu secolul 19. Decizia a intervenit după ce “liderii” de la  Comrat au avut aceeaşi pretenţie, ca şi “şefii” de la Taraclia, că lipsa de “autonomie administrativă şi culturală” le pune în pericol limba, tradiţiile, spiritul etno-identitar etc. Însă, în cei 18 ani, de când există autonomia, autorităţile de la Comrat s-au ocupat de rice gen de probleme, inclusiv politică externă şi geopolitică, numai nu de nevoile identitare ale gagauzilor. De ce? Pentru că gagauzii, de fapt, nu aveau probleme etno-culturale, aşa precum nu le au nici bulgarii. Marea problemă a lor era şcoala, lipsa limbii găgăuze din circuitul şcolar, care fusese substituită cu rusa încă în anii triumfalismului sovietic. Numai că această nevoie etno-culturală a găgăuzilor nu se înscria, aşa cum nu se înscrie nici azi, în politicile noii orânduiri “etno-naţionale găgăuze”. Rusa trebuia să rămână un fel de  “zonă” de ocupaţie rusească într-un mediu alolingv, care mai putea fi controlat şi manipulat de Moscova. Limba rusă trebuia să înlocuiască armatele ruse în R. Moldova, după ce acestea se retrăsese. Nu întâmplător, Comratul (ghidat de Moscova) cerea ca rusa, alături de gagauză şi română,să fie una din limbile oficile în zonă, iar, de fapt, singura utilizată în administraţie şi în educaţie. Şi atunci, căror nevoi etno-culturale răspunde această entitate administratăvă şi culturală, dacă găgăuza rămâne “cenuşereasa” limbii ruse? Întrebarea este, de fapt, una de prisos, fiindcă nu mai este o enigmă pentru nimeni şi nici Moscova nu mai face taină  din faptul că Găgăuzia, la fel ca şi Transnistria, a fost creată pentru a ţine R. Moldova în frâu şi a nu-i da voie să se rupă din braţele Rusiei. Recent de tot, presa rusă (Regnum.ru) scria că başcanul Formuzal a fost “invitatul de onoare şi raportor” la I Congers pe probleme de securitate şi politici strategice, organizat pe 25 martie de Universitatea din Istanbul. Tema raportului: “Interesele geopolitice ale popoarelor mici”. Potrivit Regnum.ru, Formuzal s-a plâns în Congres că găgăuzii în R. Moldova sunt constrânşi în drepturile lor etno-identitare, nu se pot dezvolta lingvistic, cultural şi că (atenţe!) “practica arată că nici autonomia pe care o au gagauzii în R. Moldova nu le poate asigura existenţa şi dezvoltarea”, – spune Formuzal. În opinia başcanului, “gagauzii sunt parte a două culturi – turcă şi rusă şi pentru a supravieţui, ei ar avea  nevoie de parteneri şi garanţi din partea marilor puteri. Pentru gagauzi aceşti garanţi trebuie să fie Turcia şi (?)Rusia”. Aşa dar, mai clar nici nu se poate: autonomia găgăuză nu este decât un paravan, dincolo de care se fac jocurile Rusiei şi nu interesele găgăuzilor. Elementar de tot: ce au cîştigat găgăuzii, dacă Başcanatul, în 18 ani de autonomie, aşa şi nu a scos limba găgăuză de sub poalele limbii ruse? Iar pe la congrese se plâng pe Chişinău. Va fi altfel în cazul Taracliei? Va fi autonomia bulgară altceva decât aceeaşi aventură rusească ca şi autonomia găgăuză? Puţin probabil. Pentru că motivaţiile, cu care operează  “şefii” de la Taraclia, sunt la fel de străvezii, ca şi cele cu care opera la începutul anilor “90 Comratul: păstrarea şi dezvoltarea etno-identitară şi lingvistică (cu rusa a “3-a limbă oficială”) şi – ceva mai “original” decât la găgăuzi, – “autoadministrarea naţional-culturală”. Dincolo de foprmule, însă, esenţele rămân aceleaşi.

Putin a minţit

Liderul Georgiei, Mihail Saakaşvili – duşmanul Nr.1 al lui Putin, care cerea acum câteva zile instituţiilor internaţionale ca ocupaţiei ruseşti în spaţiul ex-sovietic să i se dea o calificare juridică, declara rcent la o întâlnire cu presa georgiană că pericolele ruseşti pentru Georgia rămân încă mari şi că Moscova are în plan crearea a încă două autonomii teritoril-administrative, după ce i-a furat Osetia şi Abhazia: una în zona populată de azerii din Georgia şi alta în aria populată de armeni. Potrivit lui Saakaşvili, Rusia are aceleaşi planuri ocupaţioniste şi vizavi de alte foste republici sovietice, unde are interese. Nu ştim dacă liderul georgian a avut în vedere şi R. Moldova, dar coincidenţele în politică, de obicei, nu sunt niciodată întâmplătoare. Mă refer aici la “cazul autonomiei”, cerute de Taraclia.

Săptămâna trecută, înainte de a merge în vizită la Merkel, Putin a lansat în presă acuzaţii grave la adresa europenilor şi americanilor, că “sapă” sub Rusia, că au creat tot felul de organizaţii diversioniste, pe care le finanţează şi le folosesc pentru a destabiliza situaţia în Rusia. “Noi am identificat pe teritoriul Rusiei 654 de organizaţii neguvernamentale… Numai în ultimele 4 luni, pe conturile acestora au venit din străinătate 1 milion de dol.SUA”, – anunţa Putin. Întrebat de presă, câte organizaţii fiunanţeză Rusia în străinătate, Putin a răspuns: două. Şi acelea sunt caritabile. Putin a minţit. Dacă luăm în calcul numai ceea ce are şi finanţează Rusia în Transnistria, Gagauzia şi Taraclia, de acuma-s mai mult de două.