Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Cine-i Dodon? Întrebaţi-l pe Voronin

Cine-i Dodon? Întrebaţi-l pe Voronin

Usatîi şi Dodon sunt nişte mercenari, ca şi cei care împuşcau lumea în Transnistria, în 1992, doar că mercenari politici, care, ajunşi în politică, sunt mult mai periculoşi decât cei din tranşee

Liberalul Klaus Iohannis a câştigat competiţia de duminică la prezidenţialele din România. Neaşteptat şi la mare diferenţă. Faptul a fost consemnat şi remarcat din primele ore şi de presă, şi de mediile politice. Victor Ponta, candidatul stângii social-democrate pentru Cotroceni, deşi a pierdut această competiţie, a ieşit cu destulă demnitate din ea, recunoscându-şi public înfrângerea la nici trei ore de la încheierea scrutinului şi felicitându-şi contracandidatul şi câştigătorul noului mandat la Preşedinţia României. Şi ăsta este, de asemenea, un fapt care nu a putut trece neobservat. Indiferent de scor, Ponta a respectat regula jocului, în care e important să ştii nu doar să câştigi, dar şi să pierzi, deşi moral era pregătit pentru un alt rezultat. Victoria lui Iohannis a surprins mai multă lume, mai ales de dincolo de culisele politicii mari. Potrivit presei occidentale (cotidianul american Wall Street Journal, canalul britanic de televiziune BBC, Agenţia France Presse, cotidianul economic american The Wall Street Journal), pierderea premierului V. Ponta şi câştigul primarului de Sibiu, K. Iohannis, a fost o surpriză până şi pentru analiştii care-i preziceau, după primul tur, o victorie garantată lui Ponta. Până la urmă, nimic deosebit, de fapt. Politica a fost şi rămâne scena celor mai mari şi mai neaşteptate surprize, mai ales în zonele controlate de „mai marii vremii”.

Ceea ce urmează acum şi ce contează cel mai mult e să vedem cine va avea de câştigat de pe urma victoriei lui Iohannis şi cine a pierdut de pe urma înfrângerii lui Ponta. Singura, probabil, care nu a pierdut de pe urma acestei competiţii ar fi România. Şi lumea din jurul României. „Victoria lui Iohannis ar putea aduce schimbări majore pe scena politică românească, după ce contracandidatul său ar putea fi forţat să demisioneze, iar alegerile parlamentare anticipate ar putea fi programate în 2015”, scrie cotidianul american Wall Street Journal, iar din cele 18 promisiuni ale noului preşedinte mai desprindem şi alte câteva lucruri mai speciale. Unu: dezvoltarea „parteneriatului strategic cu SUA, alături de calitatea de membru NATO şi UE, care reprezintă, pentru România, elementul fundamental al politicii noastre externe şi al strategiei naţionale în domeniul securităţii”. Şi doi: dezvoltarea parteneriatului România – R. Moldova. „Cred în parteneriatul dintre România şi R. Moldova. E o relaţie unică pe care o avem şi trebuie să facem tot ce se poate pentru a sprijini R. Moldova. Sunt convins că cea mai bună cale pentru R. Moldova e parcursul european şi noi avem multe posibilităţi de a-i sprijini”, declară noul preşedinte ales al României.

Pe 26 octombrie, la alegerile parlamentare anticipate, Ucraina a ales Europa prin votul acordat partidelor pro-europene.

Duminică, pe 16 noiembrie, România, prin alegerile prezidenţiale, nu a făcut decât să-şi reconfirme apartenenţa la UE.

Pe 30 noiembrie, peste o duminică, vine şi rândul R. Moldova, care trebuie să facă şi ea, în fond, aceeaşi alegere, între Est şi Vest, între Uniunea Europeană şi Uniunea Vamală, între o comunitate din 28 de state-membre, cu o experienţă civilizată de viaţă comunitară de 56 de ani vechime (ani fără războaie, fără agresiuni, fără dictat), şi o uniune care, de 3 ani, nu poate aduna în jurul său decât 3 state (Rusia, Belarus, Kazahstan) şi acestea cu relaţii foarte rezervate între ele din cauza Moscovei, care pretinde şi aici statutul de „frate mai mare”, care este în conflict cu toată lumea, care ne-a adus războiul de la Nistru din 1992, care a intrat cu război în Georgia în 2008, care a ocupat (2014) Crimeea şi Donbasul (estul Ucrainei) şi care ameninţă, periodic, cu război ba Ţările Baltice, ba Polonia, ba România, ba toată Europa. Duminică decidem: încotro, Moldova? Şi cu cine mergem mai departe? Pe cine ridicăm în Parlament? Da, România a avut duminică o alternativă, l-a avut pe primarul de Sibiu, fără păcate de escrocherii, fără banditism economic, fără trecut securist, fără acte de corupţie şi dosare penale. Ar fi fost ideal să fi avut şi noi această şansă. Din păcate, nu o avem. Dreapta politică s-a dovedit a fi prea scindată şi prea puţin pregătită pentru un „război electoral” ca cel de duminică. Dar asta nu înseamnă deloc că, în lipsa unei drepte consolidate, să alegem alternativa spoită pe care ne-a pregătit-o Moscova. Nu e o alternativă, e o capcană. Cu bani mulţi şi şmecherii electorale. Credeţi că dacă Dodon s-a întâlnit la Moscova cu şeful Serviciului Federal de Migraţiune, problema migranţilor moldoveni a fost chiar rezolvată? Pentru asta trebuie să existe decizii de guvern, nu declaraţii de la ecrane. Dodon are nevoie de alegători şi vrea să momească 240 de mii de moldoveni să vină acasă să-l voteze că, după, Rusia îi va primi înapoi. Să fim serioşi. Rusia are semnat cu R. Moldova Tratat politic oficial, prin care s-a obligat să respecte integritatea teritorială a R. Moldova, dar până acum stă în Transnistria, iar Dodon vrea să cumpere electoratul cu o promisiune de la Romadanovski. Ca şi cu icoana Sf. Serghie de Radonej sau cu marşurile electorale însoţite de soliile preoţeşti ale PS Markel. Întrebaţi-l pe V. Voronin (că îl ştie mai bine decât maică-sa) cât de multă încredere poţi avea în Dodon şi în ceea ce promite Dodon. Uniunea Vamală, pe care o promit Dodon şi Usatîi, înseamnă război pentru R. Moldova. Avem exemplul Ucrainei. Nu e de ajuns un război la graniţa cu noi? Cazul Usatîi – că şi el vrea să ”pască iarbă” în Parlament, e şi mai special. Usatîi, în afară de faptul că s-a născut în R. Moldova, nu a făcut nimic pentru Moldova. A făcut ”afaceri” cu ţigări şi băuturi la calea ferată, iar când a dat de naiba, s-a retras în Rusia. Cică are afaceri. O fi având, dar aranjate de FSB-ul rusesc, afaceri pentru care Rusia cere, în schimb, Moldova. Usatîi şi Dodon sunt nişte mercenari, ca şi cei care împuşcau lumea în Transnistria în 1992, doar că mercenari politici, care, ajunşi în politică, sunt mult mai periculoşi decât cei din tranşee.

Regret, alături de alţi neîmpăcaţi cu realitatea, că pentru 30 noiembrie nu vom avea o alternativă serioasă actualei guvernări. Dar avem soluţia: s-o votăm condiţionat. Şi ultimativ: un an la dispoziţie (al 6-lea la guvernare) pentru schimbări, şi dacă nu, atunci una din două: anticipate sau un nou 7 Aprilie.