Cine face oxigen în Moldova?
În familia noastră avem o persoană pasionată de biologie. În fiecare zi, când vin de la muncă, aflu lucruri incredibile despre fiinţa umană, lumea animală, biodiveristate, despre lanţurile trofice, ADN, accidente genetice şi planul unor descoperir de viitor.
Aseară, la cină, am ascultat o lecţie fascinantă despre plancton. Ştiam că în orice apă, dulce sau sărată, există nişte colonii de microorganisme, cărora nu le-am acordat mare atenţie în viaţă. De ce ne-ar interesa nişte ”impurităţi” care populează iazurile şi mările? De ce am acorda timp unor minuscule organisme, care se pare că nu au creier şi nicio influenţă asupra omului?
Ieri am fost informată că planctonul asigură peste jumătate din necesarul de oxigen al planetei. Chestia aceasta m-a şocat. Credeam că pomii, frunzele, plantele de cameră, clorofilele mari pe care le văd zilnic în jur fac asta, nu credeam că ceea ce respirăm datorîm unor organisme unicelulare. Am pus la îndoială. ”E un fapt demonstrat ştiinţific”, mi-a tăiat fiică-mea tot elanul de speculaţii la tema plămânilor numărul unu ai planetei. Apoi a trebuit să urmăresc nişte secvenţe video, despre aceste organisme unicelulare, care practic, nu cer nimic, înoată în nişte ape tulburi, sunt mâncate continuu de vieţuitoarele mai mari, dar supravieţuiesc, se înmulţesc şi, pur şi simplu, reuşesc să producă oxigenul planetei, fără de care nu ar supravieţui niciun om. De la facerea lumii încoace, nimeni nu şi-a bătut capul de carenţele de oxigen, decât planctonul.
La un moment, m-am simţit plancton moldovenesc. Nu, nu m-am simţit chiar o fiinţă descreierată, dar m-am simţit parte dintr-un nor de microfiinţe, alături de cei vreo 2-3 milioane câţi am mai rămas pe aici, care creăm în fiecare zi, fără cârteală oxigenul celor de la guvernare. Oxigenul lor nu e doar ceea ce însemnă simbolul chimic O cu numărul atomic 8. Oxigenul lor, ceea ce îi face să se simtă viguroşi, rumeni, musculoşi, siguri de sine . Oxigenul lor sunt răbdarea, tăcerea, impasibilitatea, cuminţenia noastră. Cetăţenii muncesc, plătesc taxe, se chinuie, rabdă, tac, astfel, ”supraoamenii” de la guvernare ne cred plancton.
Nu, nu chem la revoluţie. Chem la taxare. Să urmărim orice act ilegal comis de orice politician, coordonator, demnitar, procuror, judecător, comisar, bancher, şef de instituţie publică, beneficiar de bunuri publice. Şi de cum observăm, aflăm, cunoaştem că a încălcat legislaţia sau principiile bunului simţ, să reacţionăm pe loc, să vorbim, să cerem, să sesizăm, să telefonăm, să apelăm, să le dăm de înţeles că totul se vede, se cunoaşte, şi că oxigenul poate fi închis pentru cei care fac risipă de bun public în interes propriu. În Republica Moldova există mai multe telefoane mobile decât toalete. Fiecare cetăţean poate telefona la o redacţie, la o organizaţie în care încredere, să sesizeze un abuz pe care îl observă.
Să ne imaginăm că într-o bună zi, acest plancton descreierat din mări şi oceane, unicelular, mărunt şi tulbure cum este, s-ar opri să producă oxigen. Cu ce şi-ar mai umple plămânii fiinţele superioare?
Să le demonstrăm şi noi guvernanţilor că planctonul electoral din Moldova, marele producător de bunuri pentru ei, are şi creier, şi ochi, şi voce, dar mai ales, caracter. Vin alegerile, să privim, să vedem cine ne absoarbe oxigenul şi pentru ce anume. Să nu mai alegem, să nu mai întreţinem fiinţe care ne închid nouă oxigenul. Să le punem plămânii la încercare.
