Cine ești tu? De ce îți pasă de Niculina?

Zilele trecute a fost creată o comisie specială a Ministerului Sănătății, pentru a examina cazul morții Niculinei Bulat și a posibilelor erori medicale și de sistem. În comisie, pe lângă un șir de medici, am fost inclusă și eu, pentru că am cunoscut pacienta timp de 10 ani și pentru că am semnalat cazul. Pentru prima dată în cadrul unei asemenea comisii a fost inclus un jurnalist și acest lucru a trezit întrebări, suspiciuni, afirmații critice.

Marți, Comisia a vizitat spitalele din Drochia și Bălți, pentru a comunica cu cei implicați în îngrijirile medicale acordate Niculinei. Comisia își va prezenta concluziile vineri, 10 noiembrie, motiv din care nu voi descrie aici cele văzute, nu voi cita persoanele audiate, până la enunțarea rezultatelor. Voi reveni, însă, neapărat cu detalii, după prezentarea raportului.

Aici vreau să răspund public la o întrebare, care mi-a fost adresată, sub diverse forme, în repetate rânduri în privat, de diferite persoane implicate direct sau indirect în acest caz: Tu cine ești? Ce interes ai? De ce faci asta? Cu cine te răfuiești? Niculina a murit, de ce nu te oprești?

Am cunoscut-o pe Niculina și pe mama ei, dintr-o întâmplare, la o filmare, în 2008. Da, noi jurnaliștii, ca și medicii, ca și judecătorii, ca și polițișții, întâlnim zilnic oameni cu probleme. Pe lângă abordarea strict profesională a acestor oameni, care se termină odată cu includerea a 3 minute de filmare într-un reportaj, uneori, ei îți intră în suflet și nu îi mai poți șterge din „caseta” minții. Din 2008, comunicarea mea cu Niculina și mama ei a fost permanentă.

Nu, nu am fost rude. Nu, nu sunt din același raion. Nu, nu m-a rugat nimeni. Nu, nu aveam niciodată suficient timp, bani sau soluții. Da, aveam mereu mult de lucru (ZdG face cel mai greu gen de presă), da, am copii, familie, am problemele mele. Da, comunicarea cu ele a fost stresantă, dureroasă, chinuitoare. Nu, nu am putut să le închid telefonul când mă apelau, nu am putut să nu le ascult când îmi vorbeau, nu am putut să tac.

În cei aproape 10 ani de comunicare, am avut foarte multe întrebări, către ele, către sistemul medical, către toți miniștrii Sănătății, către societate, către divinitate, către mine. La una nu am găsit nicicând răspuns: „De ce unui copil i s-au dat atâtea suferințe? De ce Niculina a fost sortită să le îndure de una singură pe toate: mama în hemodializă, divorț cu tatăl, sărăcie, ea în dializă de la 9 ani, abandon școlar din cauza bolii, mama murind în brațele ei. Minoră fiind, face singură, ani în șir, drumul spre dializă de 2 ori pe săptămână, face ascită, anemie, carențe de tot felul, fiind singură pe lume. De ce i-au revenit toate ei?”. Era ca o ecuație stupidă, în care A+B+C+D+…Z=suferințe pentru Niculina.

Pentru că nu am înțeles această formulă, am încercat să intervin, să demonstrez că această ecuație trebuie rezolvată urgent, până când nu se vor adăuga noi și noi elemente care îi cauzează suferința.

În 2008, în R.Moldova încă nu se efectuau operații de transplant, am scris despre transplant și am încercat să promovăm în ZdG necesitatea acestuia. Apoi am scris că e nevoie ca în transplant să se permită prelevarea organelor de la persoane decedate. Apoi am scris că minorilor în dializă nu li se oferă și medicamentele necesare. Apoi am relatat că nu li se oferă alimentație pe perioada spitalizării. Apoi am filmat sărăcia familiilor cu copii în dializă, părinții fiind nevoiți să abandoneze munca ca să însoțească copiii la dializă de câteva ori pe săptămână. Apoi am scris că banii care li se oferă pentru transport sunt insuficienți, sau că microbuzele nu le oferă bilete și astfel banii nu pot fi rambursați. În paralel, am comunicat cu Niculina și mama ei, am adunat mici grupuri de oameni inimoși, care le-au oferit, din când în când, medicamente, haine, câte ceva din produse, transport. Dar probleme apăreau tot mai multe, iar soluții – tot mai puține.

Vineri dimineață, 13 octombrie 2017, Niculina m-a telefonat plângând de la Gara Feroviară. Ajunse la Chișinău de la Drochia, dar nu avea cu ce să plece la dializă. Ploua. Nu avea puteri să ajungă la o stație de transport public. Încercase să cheme un taxi, dar companiile i-au refuzat comanda. În acea dimineață îl rugasem pe fiul meu să îi ducă medicamentele necesare (Venofer, procurat cu suportul unor prieteni) direct la dializă și nu mai reușea la gară, căci avea o urgență la muncă. Soțul meu, care mergea cu dragă inimă de fiecare dată când era nevoie, nu era în Chișinău la acea oră. Am făcut un apel pe Facebook, și Dumitru Alaiba s-a oferit să ajute.

La 14 octombrie 2017, am discutat cu Cristina Stratulat de la Ministerul Sănătății această problemă. A promis implicarea ministrei. Am sperat. I-am zis și Niculinei. Ea a sperat și mai mult. Între timp, găsisem o soluție cu un transport care să o ia de fiecare dată de la gară și să o ducă la dializă și înapoi. Apoi am plecat într-o deplasare de câteva zile. Apoi a fost noaptea de 21 octombrie 10 zile de chinuri în izolare. Când am revenit, am discutat cu ea și am scris în ZdG ce mi-a spus. Apoi Niculina a fost contactată de toți: medici de familie, reprezentanți ai autorităților publice locale, raionale, naționale. Apoi a fost transportată cu un reanimobil la Chișinău și internată cu multă grijă. În paralel s-a autosesizat premierul și Procuratura. Apoi Niculina a murit și a fost creată o comisie națională. Apoi am fost întrebată, la 10 ani distanță, eu de ce mă implic?


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Scufița Roșie

    Da chiar este bine că nu se văd comentariile acceptate. Mai puține idioțenii ale lui “ivancelgroaznic” strică aerul ZDG-ului!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *