Cinci mituri despre politicile îndrăgite

Dacă ambele tabere geopolitice încearcă să demonteze miturile propagate de către oponenţi, alte mituri rămân, totuşi, neatinse, fiind aparent îndrăgite de aproape toate formaţiunile politice. Iată o selecţie de cinci dintre cele mai populare.

Libertatea de exprimare. Preşedintele Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase, a introdus, recent, în spaţiul autohton noţiunea „Omul care strigă foc într-un cinema aglomerat”. Acest aforism e folosit de decenii de către propagandiştii relativizării drepturilor civice pentru a eroda arbitrar dreptul la libera exprimare. Ultimul, spun ei, ar fi, „bineînţeles”, vital într-o societate democratică, dar, în scopul prezervării altor drepturi, statul e în drept să-l limiteze după necesitate. De altfel, un om nebun ar putea striga foc într-un cinema aglomerat, provocând panică, daune materiale şi fizice. Intuiţia ne spune că, cel puţin într-o astfel de situaţie extremă, ar trebui să împiedicăm exerciţiul „liberei exprimări”. E straniu, cum se face că atâţia specialişti în drept încearcă să ignore o soluţie mult mai simplă şi mai limpede, cunoscută timp de secole în popor, dar care nu cere sacrificarea dreptului la libera exprimare. Ca şi în alte cazuri, în loc să interpretăm situaţia prin prisma dreptului la exprimare, am putea aplica dreptul contractual. La fel cum, pentru orice spaţiu privat, există un regulament stabilit de către proprietar. Aşa cum vizitarea unei biserici include contractul implicit de a nu intra cu sânii sau fundul gol, iar la filarmonică nu se intră cu un butoi de bere şi carne la grătar, pe versoul biletului de cinema ar putea scrie: ”Mă oblig să nu provoc panică”. Atunci strigătul nejustificat „foc” ar deveni o simplă violare contractuală.

Instituţionalism. Unul dintre cuvintele preferate ale adepţilor „Geopoliticii” (cu literă mare) pare să fie „Instituţii” (iarăşi cu literă mare). Mai ales atunci când vorbesc despre instituţiile europene, aceştia uită să facă fina, dar esenţiala diferenţă dintre instituţiile voluntare şi cele oficiale. Manualele şcolare de istorie cu înclinaţii etatiste trec sub tăcere faptul că aproape toate progresele sociale şi civilizaţionale au avut loc prin efortul celor dintâi. Astfel, dreptul european, ca şi cel evreiesc, islamic sau al aproape tuturor popoarelor „primitive”, s-a dezvoltat, iniţial, în absenţa statului şi doar mai târziu a apărut procesul legislativ, de sus în jos. Un paradox este că fanii instituţiilor statale (involuntare, deoarece deţin monopoluri şi se bazează, de obicei, pe contribuţii coercitive, impozite) consideră că corupţia şi ineficienţa instituţiilor statului de nivel inferior pot fi îndreptăţite prin delegarea soluţionării problemelor către o treaptă cât mai globală. Logica lor pare a fi următoarea: dacă la nivel naţional un monopolist nu se descurcă, ar fi mai bine să intervină o instanţă naţională, europeană sau chiar mondială – tot ca un monopolist. În realitate, să luăm exemplul Dreptului. Existenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) nu a îmbunătăţit performanţa judecătorilor locali. Dimpotrivă, ce are de pierdut un stat dacă, chiar după ani mulţi, CEDO îl condamnă, deoarece „penalitatea” nu este una pentru funcţionarii corupţi şi incompetenţi, ci pentru contribuabili, care primesc, în cele din urmă, „contul spre plată”.

Bunătatea politicianului. Atunci când piaţa economică este plină de rechini şi de lupi, care trebuie strict monitorizaţi şi împiedicaţi să devină monopolişti, în cazul sectorului public şi politic, avem de-a face cu îngeri, care, chiar fiind monopolişti, pot să facă doar bine.

Asistenţa internaţională. Acţiunea de a lua de la oamenii săraci din ţările bogate şi de a da oamenilor bogaţi din ţările sărace menţine artificial în viaţă, în toată lumea, regimurile corupte.

Anticomunismul. De obicei, tot ce e rusesc se asociază cu comunismul, dar atunci când, cu granturi chineze, de la un regim oficial comunist, se instalează oriunde în oraş camere de luat vederi, nu se produce nicio reacţie. Să ne imaginăm că ar fi instalate camere ruseşti. Imediat, subiectul ar fi luat în discuţie şi, probabil, pe bune, s-ar invoca, inclusiv, aspectul de securitate naţională.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *