Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Chişinăul, a doua "Malta"?

Chişinăul, a doua „Malta”?

„Germania nu a fost reunificată de nemţi. Germania a fost reunificată de cei care, în urma războiului, au împărţit-o, iniţial în patru, iar, ulterior, în două Germanii”

Exact cu 73 de ani în urmă, URSS şi Germania semnau la Moscova Pactul Ribbentrop-Molotov, prin care sud-estul şi nordul României (Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţei), alături de Statele Baltice şi Finlanda, erau declarate „zone de interes” pentru Rusia şi de „dezinteres politic” pentru Reich-ul german. Consecinţele se ştiu: invazia militară sovietică din 28 iunie, 1940, urmată de dezmăţ, crimă, teroare. Nici după 21 de ani de independenţă, Moldova ex-sovietică nu se poate rupe din braţele Rusiei, fiind priponită de ea (CSI-ului) prin „problema transnistreană”. Cu trecerea timpului, tot mai mulţi experţi înclină să creadă că şansele R. Moldova la o independenţă reală se subţie, iar federalizarea R. Moldova nu ne poate oferi mai mult decât o resetare a fostei RSSM – chiar dacă altfel „coafată”. În această situaţie (care durează de peste 20 de ani) reunirea cu România este tot mai des invocată, de aceeaşi analişti, ca alternativă, iar modelul german de reunificare – ca soluţie practică de salvare a R. Moldova din prizonieratul Rusiei – fapt care presupune implicarea în acst proces nu doar a Bucureştiului şi Chişinăului, ci şi a puterilor care au participat, consimţit sau tolerat actul criminal din 23 august, 1939.

RFG şi RDG au devenit istorie, graţie Americii

Germania nu a fost reunificată de nemţi. Germania a fost reunificată de cei care, în urma războiului, au împărţit-o în patru (între Rusia, SUA, Marea Britanie şi Franţa), iar, ulterior, în două Germanii: de Vest (pro-occidentală) şi de Est (socialistă). Reunirea în cazul Germaniei nu a fost nici ea un lucru simplu, dar nici imposibil. Malta a decis totul, Malta care punea capăt unui război rece de 45 de ani şi unde, ca şi în cazul Pactului Ribbentrop-Molotov, fusese redefinite, între marile puteri, zonele de influenţă şi de interes în Europa. La întrevederea din 2-3 decembrie, 1989, de la Malta, dintre liderii celor două mari puteri, Gh. Busch (tatăl) şi M. Gorbaciov, când a fost atins subiectul unificării celor două Germanii, Gorbaciov a fost cât se poate de catregoric. „Kohl (liderul RFG) se grăbeşte. Istoria a vrut să existe două Germanii, să lăsăm istoria să decidă cum e mai bine în contextul unei Europe şi a unei lumi noi”, – a replicat liderul de la Kremlin, la care Busch a zis: „Nu vom grăbi lucrurile, dar nu pot să nu mă gândesc la timpul când noţiunile de RFG şi RDG vor deveni istorie”. La momentul în care cei doi făceau acest schimb de replici, Zidul Berlinului era deja dat jos (9 noiembrie, 1989), însă, nimic mai mult decât atât nu se întâmplase, cu excepţia manifestărilor publice pro-unire. Rusia miza foarte mult pe solidaritatea Franţei şi Marii Britanii – principalii partenerii strategici ai SUA, de la care obţinuse acordul de a se opune ideii unei Germanii Mari. Până la urmă, cei doi au cedat, convinşi de americani că unificarea Europei, fără reunificarea Germaniei, este un non-sens. Londra şi Parisul au acceptat unificarea, cu condiţia că: Unu – acest lucru se va face fără conflict militar cu Rusia şi doi: că, în urma reunificării, centrul de putere nu va fi deplasat dinspre UE spre Berlin – ceea ce a speriat totdeauna Europa. De aici încolo, lucrurile au mers mai uşor. Procesul reuntegrării Germaniei a fost grăbit şi de alţi doi factori: „revoluţiile de catifea” care aşteptau să exploadeze în spaţiul ex-sovietic şi ex-socialist şi „sprijinul economic şi financiar” consistent, acordat de America URSS. Practic vorbind, a avut loc un act de răscumpărare a Germaniei. În doar un an de la căderea Zidului Berlinului, pe 3 octombrie, 1990, nemţii s-au ales cu o singură Germanie, în loc de două. E meritul nemţilor? E meritul americanilor? Şi a unora, şi a altora, dar, în primul rând, al amercianilor. Fără Malta, – o recunosc mai mulţi experţi ruşi, – unificarea Germaniei fie că nu s-ar fi produs, fie că ar fi provocat o situaţie de război.

Ceauşescu nu a fost un Kohl, dar…

României nu a avut cine să-i facă parte aşa cum i s-a făcut Germaniei. Ceauşescu, care, după cazul Cehoslovaciei (1968), era dezavuat de Kremlin, mai intrase, în ultimii ani de „şefie”şi în dizgraţiile Casei Albe. După lansarea „perestroicii” lui Gorbaciov, „faraonul” de la Bucureşti a avut imprudenţa să facă câteva declaraţii tari, acuzând imperialismul mondial că complotează împotriva orânduirii socialiste şi a făcut apel la rezistenţă, cerând liderilor lagărului socialist să facă front comun împotriva pericolului imperialist. Urmare acestui fapt, România a fost trecută de americani, alături de Cuba şi China, pe lista statelor cu regimuri suspecte. Cu ce s-a terminat, cunoaştem. Ceauşescu nu a fost cruţat nici din Vest şi nici din Est. Da, el nu a fost şi nici nu avea cum fi un Kohl – reprezentau „lumi” diferite, însă, nici americanii nu au fost la fel de zeloşi în cazul României, ca şi în cel al Germaniei, deşi, până la urmă, în marele proiect de refacere a Europei România trebuia să conteze, nu Ceauşescu. Nu a fost să fie. Întrebaţi, după Malta, dacă problema României, la fel ca şi cea a Germaniei, s-a aflat şi ea pe agenda întîlnirii, şi Busch, şi Gorbaciov au operat totdeauna cu acelaşi răspuns: „nu-mi amintesc”. De ce oare? Să aibă „cei doi”, cumva, probleme de memorie sau le-a fost ruşine să recunoască public că au acceptat, tacit, tâlhăria politică a lui Stalin şi Hitler. Dar au trecut 23 de ani. Proiectele lui Busch şi Gorbaciov cu „Casa comună a Europei” a intrat în impas. Rusia vrea Uniunea sa Euro-Asiatică. Şi atunci de ce nu ne-am întreba: cât o mai fi având de gând s-o ţină americanii cu „nu-mi amintesc”, pentru că este clar deja că ruşii nu au de gând să accepte altceva, în cazul R. Moldova, decât ceea ce au vrut în 1812 prin pacea de la Bucureşti, în 1939 prin Pactul Molotov-Ribbentrop, în 1945 prin pacea de la Ialta şi de 20 de ani încoace prin „problema transnistreană”.

Ieri la Chişinău s-a aflat într-o vizită de câteva ore (vom vedea dacă şi istorică) cancelarul Germaniei, Angela Merkel. Ce va fi cu această vizită nu e prea clar. Va fi întîlnirea de la Chişinău o nouă Malta, de data asta în problema Basarabiei sau, mai degarbă, o readaptare a Pactului Ribbentrop-Molotov la noile realităţi politice şi geopolitice? Vom vedea.

Petru Grozavu