Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Ce a ascuns Voronin de…

Ce a ascuns Voronin de Mignon?

Zilele trecute Jean-Claude Mignon, preşedintele APCE, a întreprins o vizită la Chişinău şi a avut şi o întrevedere cu opoziţia parlamentară, în numele unei bune comunicări şi a pluralismului de opinii. Nu m-am mirat deloc să aud, pe canalul TV care emite din garajul lui Oleg Voronin, cum Vladimir Voronin infiera România în faţa înalţilor oficiali ai APCE pentruu faptul că ar avea implicaţii financiare în Moldova.

Privind din nou această expunere a liderului comunist, aşteptam ca preşedintele APCE să fie informat despre nişte implicaţii ruseşti grave, ilegale, vechi şi ruşinoase în afacerile interne ale R. Moldova. Nu cred că Vladimir Voronin, singurul preşedinte care a condus R. Moldova timp de două mandate, a uitat că pe întreg parcursul guvernării sale (desigur şi a celorlalţi preşedinţia ai Moldovei) pe teritoriul statului său independent s-a aflat tot timpul, fara nicio zi de pauză, o armată rusească, străină.

Nu era acum tocmai timpul ca preşedintele APCE să fie rugat, ca un lider al unei organizaţii din care face parte atât Rusia, cât şi Moldova, să se implice în convingerea Rusiei ca să îşi respecte angajamentele internaţionale şi să îşi retragă tancurile şi kalaşnikovurile de pe un teritoriu care nu îi aparţine?

Din imaginile tv am văzut că Jean-Claude Mignon l-a ascultat cu atenţie pe Voronin, dar nu a aflat o groază de lucruri. De exemplu, vizita preşedintelui APCE în Moldova a coincis cu deconectarea R. Moldova de la Moldavskaia GRĂS, şi Voronin ar fi avut o ocazie foarte bună să informeze oficialii europeni despre modul în care Rusia sovietică a exploatat poporul băştinaş la construcţia acesti hidrocentrale, după care a preluat abuziv controlul asupra acesteia la începutul anilor ‘90, şi că acum banii bugetului sărăcit al R. Moldova se duc aiurea în haznalele ruseşti pentru procurarea curentului de la o hidrocentrală construită de noi.

Şi mai sunt multe de spus despre implicarea agresivă a politicii ruse în afacerile interne ale R. Moldova. Deşi e Postul Mare, influenţa politică de la Kremlin nu ocoleşte nici Biserica. Altfel, de ce ar ieşi preotul Oleg, exponent al Patriarhiei Ruse, la proteste în Piaţa Marii Adunări Naţionale sub steagul roşu cu seceră şi ciocan comunist?

Nu neg, o fi având şi preoţii opţiuni politice şi electorale. O fi dreptul lor într-un stat laic, precum e Moldova. Dar, pentru că tot vin Sărbătorile Pascale, mă întreb cu nedumerire de ce atâţia slujitori ai bisericii moscovite sunt implicaţi în atâtea proteste împotriva proiectului de lege ne-discriminare, şi nu există preoţi care să iasă în public şi să spună: “Haideţi să facem rampe de acces în biserici pentru invalizi, să nu îi mai discriminăm”.

Câte biserici din Moldova au rampe pentru ca persoanele în cărucioare şi însoţitorii lor chinuiţi să poată şi ei ajunge în faţa altarelor? Nu sunt bisericile locaşuri destinate în egală măsură şi pentru cei mai trişti, mai umiliţi, mai nedreptăţiţi de soartă? Nu sunt toţi oamenii egali în faţa lui Dumnezeu? Nu vreau să fie înţeleasă greşit această întrebare a mea, dar înverşunarea Bisericii Ortodoxe ruse în Moldova împotriva homosexualilor pare să adumbrească alte acţiuni creştineşti, care poate au loc, dar nu sunt vizibile.

Oricum, dacă e să luăm în cifre, Biserica Catolică din Moldova, cu doar câţiva preoţi şi un locaş de cult, cheltuie anual sute de mii de euro pe acţiuni de caritate desfăşurate aici. La fel şi alte biserici mai mici. Cred că şi biserica moscovită are ce investi în ajutorarea persoanelor sărace, a celor cu disabilităţi şi a multor altor din lista enumerată în proiectul de lege anti-discriminare. Cred că sunt preoţi aparte care fac acţiuni de caritate şi de mobilizare a comunităţilor la ajutorarea celor defavorizaţi. Dar imaginea lor este adumbrită de o listă de preoţi care par să fie implicaţi într-un proiect rusesc de despărţire a R. Moldova de UE. Dar binele oricum va învinge, aşa spun scripturile.

Alina Radu, alina.radu@zdg.md