Cazul Voronin şi promovarea libertăţii de exprimare

Declaraţiile lui Voronin la adresa ministrului Transportului, Şalaru, şi de fapt a tuturor miniştrilor, cu privire la pretinsa lor orientare homosexuală au stârnit indignarea unora şi plictisul altora. Incidentul, departe de a fi singular în circul politic, ilustrează anumite principii istorice şi juridice.

General vorbind, capacităţile lingvistice ale clasei politice, aproape oriunde, sunt un prilej de amuzament în rândul populaţiei şi de reproşuri din partea elitei intelectuale. Gafele verbale ale preşedintelui George Bush Jr. au fost editate în cărţi devenite bestselleruri. Internetul conservă, acolo unde încă nu sunt cenzurate, imagini ale diferitor preşedinţi sau parlamentari, inclusiv din Germania, în diferite ipostaze: mestecând gumă, fumând, în stare de ebrietate sau luptând fizic în parlament. Lupta fizică pare să fi devenit un sport popular la vecinii ucraineni, cu toate că foarte recent şi în Iordania un parlamentar, la o dezbatere televizată, şi-a scos revolverul (după ce a aruncat cu un pantof în oponentul său). Pe de altă parte, cei care legiferează azi puritatea limbii schimonosesc ei înşişi principalul mijloc de comunicare care ne deosebeşte de regnul animal.

Nu este întâmplător că astfel de tendinţe au loc în contextul democratizării. Dacă comparăm monarhiile europene tradiţionale de până la 1914 cu democraţiile din prezent, putem constata următoarele. Capacităţile lingvistice s-au redus considerabil în cadrul “conducerii” ţărilor. Dacă la Congresul de la Viena (1814-15), după Războaiele Napoleoniene, delegaţii se puteau înţelege vorbind în limba franceză, o sută de ani mai târziu, la negocierile de după cel de-al Doilea Război Mondial, deja era nevoie de traducători. O explicaţie ar fi că, în cadrul monarhiilor, regentul era învăţat din copilărie cum să administreze ţara, iar viitorii lideri democratici învăţau doar cum să ajungă la putere. În campaniile electorale, mulţi politicieni adoptă un limbaj mai relaxat, condimentat cu anecdote alunecoase, pentru a fi ”mai aproape de popor”. Astfel, una dintre cauzele că Marian Lupu nu se află în topul popularităţii, constă poate în faptul că alegătorul democrat şi emancipat s-ar simţi înjosit la necesitatea de a consulta dicţionarul explicativ pentru a recepţiona mesajele alesului său.

Ar trebui să le permitem politicienilor (şi nu numai) să facă declaraţii potenţial calomnioase? Economistul american Walter Block, în cartea sa “În apărarea indezirabililor”, consideră calomniatorul un erou. Bineînţeles, din punct de vedere moral, să vorbești urât despre altcineva sau chiar să spui minciuni nu este deloc lăudabil. Pe de altă parte, depenalizarea calomniilor poate avea un efect benefic asupra societăţii. Dacă ceea ce se spune reprezintă adevărul, persoana în cauză pur şi simplu îşi exercită dreptul la libera exprimare. Chiar şi în cazul minciunilor o analiză logică ar putea pune la îndoială “dreptul la imagine sau reputaţie”. În realitate, nimeni nu-şi poate revendica dreptul la reputaţie, fiindcă aceasta se formează din gândurile altor persoane despre o anumită persoană. Altfel, ar trebui să concluzionăm că am avea drepturi de proprietate asupra a ceea ce se petrece în capul altora. Respectiv, aceasta e filosofia statului totalitar, cu “Poliţia Gândirii” şi “Ministerul Adevărului”, descrise atât de viu în cartea “1984” a lui George Orwell. Legile care penalizează calomniile sunt chiar în deserviciul persoanelor calomniate, deoarece publicul crede mai uşor că informaţia publicată ar trebui să fie “legală”, prin urmare şi veridică. În absenţa unor astfel de legi, publicul ar fi mult mai vigilent şi ar aprecia critic acuzaţiile extravagante. În cazul unei libertăţii complete de exprimare, oamenii s-ar plictisi repede de excentrităţi sexuale şi nu numai, iar discuţia ar reveni la subiecte mai relevante.

Îl putem considera atunci pe Vladimir Voronin un luptător pentru libertatea exprimării? Problema e că, odată acceptată pentru cazuri mai evidente de calomnie, cenzurarea poate fi treptat extinsă. Nu ştiu exact cum a fost respectată libertatea exprimării în situaţii similare până la 2009. Totuşi, dacă e să o comparăm cu tabuizarea sexualităţii în timpul urss-ului, putem considera drept o transformare serioasă faptul că azi preşedinţele PCRM, aparent fără complexe, tratează public subiecte intime, inclusiv tema homosexualităţii.

Gerhard Ohrband, lector universitar

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

4 comentarii

  1. vera

    Ce sa mai asteptam de la un om la care partea creerului, care regleaza libertatea de exprimare se usuca.Asa boala se numeste in medicina:senilitate.
    Ar trebui doar la 1 Aprilie de permis sa vorbeasca pentru public, dar si atunci, cand copiii dorm. Rusine n-are! A dat friu liber, cu totul limbii. Oare noi meritam, sa auzim asa “libertati de exprimare”?

  2. vera

    CRONCAIT de “PASARE”

    Libertatea de exprmare
    E data la fiecare,
    Dar ce promoveaza unii
    Uneori te-nfioara:
    N-au nici rusine,nici judecata,
    Doar o gura – plina cu pacate,
    Care le da drumul,in rate,
    Din ambitia sufletului,
    Care – lipsit de cultura,
    Face-nzadar,bataie de gura
    Ca voronin, saracul,
    Ce-a uitat de Codul,
    Ce educa omul,
    Sa nu uimeasca poporul,
    Cu cuvantul murdar,
    Pus pe cantar,
    Fara habar,dand:
    “Na hren!” pe toti,
    Ce i-a lasat in “chiloti”,
    Acaparand milioane,
    De pe spinarea poporului,-
    Scaldat in sudoare,
    “Servit”, la rascruce de cale,
    Cu cuvinte – fara valoare
    Din partea unui “cioplit”,
    Ce i-a luat multe hectare,
    Sa aiba multe, de toate,
    Dar putina dreptate,
    Cu treuca lui rasturnata,
    De multi lasata,
    Cu ciocanul si secera –
    Jos aplecate,
    Lipsit de cultura
    Libertatii in toate,
    Cu sexul pe buze
    Violind,in parte,
    Persoane demne de:
    Adavar si dreptate,
    Ce doresc o schimbare-n
    Moldova mea mica,
    Dar plina de hoti:
    Incepand, de la-opinca…

  3. Mara

    De regula, femeile se clăntanesc între ele, se mai si paruiesc, bărbații se înjurat pe ascuns, ori se iau la tranta pt a vedea cine si ce costa. Sunt niște reglari de conturi nelegitime, dar cât de cât normale, pt ca au loc in fata unor martori si in baza unor reguli nescrise, dar obligatorii: se anunța locul, data, si se aduna sustinatorii din ambele părți, care pana la urma devin martori, in caz de necesitate. Oamenii publici, dar mai ales primele fete in stat , preoții , medicii si profesorii sunt oglinda in care poate sa se privească toată societatea cu toate ajunsurile si neajunsurile sale, dar de unde trebuie sa se reflecte înapoi numai inteligenta, corectitudine si bunavointa. Ciar si in cazul când cineva e de alta părere si se bazează pe alte principii, dar e tolerant, cult si intelegent este ascultat , acceptat si apreciat. Paremi- se Voltaire spunea unui oponent de al său: ,, EU NU SUNT DE ACORD CU NICI UN CUVÂNT DIN CEIA CE SPUNETI , DAR SUNT GATA SA-MI DAU VIAȚA PT DREPTUL DUMNEAVOASTRĂ DE A SPUNE CEIA CE ATI SPUS”.
    VORONIN E UN INDIVID CARE NU POATE NICI SA DISCUTE, NICI SA ASCULTE, DAR MITE SA SE TRANTEASCA, PT CA EL, IN CEL MAI JOSNIC MOD , IMPUȚESTE AERUL, CUFURINDU-SE PE VINE, MASCARINDU-SE PE SINE ÎNSUȘI DIN CAP PANA IN PICIOARE. E UN MOD AL SAU DE A SE
    APARĂ SI N- AI CEI FACE!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *