„Cazul Filat”. Va urma?

Faptul că „proeuropeanul” Plahotniuc a trecut, pe 20 iulie, pod peste vocea partenerilor occidentali și a ales să facă tranzacție cu prorusul Dodon în proiectul „votului mixt” pune foarte multe semne de întrebare dacă războiul dintre ei e război sau joc? Deocamdată…

Gluma la Chișinău se îngroașă. „Războiul” dintre Plahotniuc și Dodon, indiferent care și cum îl percepe, își face tot mai mult loc în spațiul public de la noi și, în mod evident, și în relațiile noastre externe. Pe durata ultimei decade de iulie, Chișinăul a reușit să tulbure apele în relațiile cu toată lumea, și la Vest, și la Est. După ce s-au înțeles frățește și, pe 20 iulie, mână în mână, au votat legea care modifică sistemul electoral, în pofida recomandărilor Comisiei de la Veneția și a partenerilor euro-occidentali, democrații lui Plahotniuc și socialiștii lui Dodon au urcat, din a doua zi, pe baricade, fapt care a determinat mai multă lume din mediul analitic și diplomatic să creadă că e mai degrabă un joc între aliați, decât un război între adversari. Toate au pornit de la Declarația parlamentului, adoptată la 21 iulie (sfârșit de săptămână parlamentară), prin care Rusiei i s-a cerut, din nou, retragerea trupelor militare de la Nistru. A fost în ziua în care se împlineau 25 de ani de la semnarea Acordului de pace între R. Moldova și Federația Rusă. Rusiei i-a fost reproșat faptul că nu a respectat înțelegerile convenite în Acord, că problema transnistreană rămâne problemă, iar angajamentele Rusiei față de R. Moldova – nerealizate. În lipsa comuniștilor, Declarația a fost adoptată cu votul PDM, PLDM, PL și al grupului parlamentar al PPEM. Socialiștii au calificat documentul ca „provocare împotriva încercărilor președintelui Dodon de a remedia situația și relațiile cu Transnistria” și, în semn de protest, au părăsit sala. Tensiunile au avansat și mai mult după ce, în aceeași zi, Curtea Constituțională a respins inițiativa președintelui Ig. Dodon de organizare a unui referendum consultativ pe 24 septembrie. Și, iarăși, acuzații. Vina pentru anularea referendumului a fost pusă de Dodon pe seama guvernului și, nu în ultimul rând, a României și a colegiului Curții Constituționale, care, zice Dodon, „sunt nu doar membri ai Curții, dar și cetăţeni români”. Săptămâna care a urmat a complicat lucrurile și mai mult. O trecere, fie și sumară, peste declarațiile agresive ale președintelui Dodon la adresa partenerilor vestici ai R. Moldova lasă senzația că, dacă la Chișinău lucrurile s-ar afla la discreția exclusivă a lui Dodon, eram deja în război, cel puțin, cu România, poate că și cu America. Drept motiv de tensiune au servit intențiile Moscovei de a organiza mare tam-tam la Tiraspol cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la desfășurarea trupelor ruse de pacificare la Nistru. Chișinăul, la nivel de parlament și guvern, s-a opus.

Nu însă și Dodon. În colaborare cu Ambasada Federației Ruse în R. Moldova, Ig. Dodon, alături de Farit Muchametșin, șeful misiunii diplomatice ruse, s-a ocupat personal de pregătirea vizitei la Chișinău și Tiraspol a emisarului lui Putin pentru Transnistria, vicepremierul rus pentru probleme de război, Dmitri Rogozin, care își pune în mare merit faptul că a stat în tranșee în 1992 la Nistru și a luptat de partea armatei ruse împotriva R. Moldova. „Merit” pentru care trebuie onorat, nu? S-a ajuns până într-acolo că Dodon, într-un interviu pentru un canal rusesc de televiziune, a promis Moscovei că „va pedepsi executivul” de la Chișinău dacă se va opune organizării „solemnităților de la Tiraspol”. Până la urmă, guvernul asta a și făcut: s-a opus și a cerut Rusiei să se abțină de la organizarea unor ceremonii „unilaterale” la Tiraspol, după care și D. Rogozin a fost informat, pe canale diplomatice, că Chișinăul nu-i poate permite să survoleze spațiul aerian al R. Moldova la bordul unui avion militar, așa după cum planifica să ajungă „la eveniment”. Rusia, însă, a tăcut, ca de fiecare dată, căutându-și de treabă, iar pe 27 iulie, pe Aeroportul Chișinău, a aterizat și prima delegație din Rusia, cu câțiva parlamentari și mai mulți artiști de estradă. De intrat, însă, pe teritoriul R. Moldova nu li s-a permis, chiar dacă Rogozin a cerut personal ambasadorului Muchametșin și, probabil, și lui Dodon, să rezolve problema. Delegația a făcut cale întoarsă. Același lucru s-a întâmplat a doua zi și cu Rogozin și cu cei care-l însoțeau. Bucureștiul a fost pus în situația să interzică tranzitarea spațiului aerian românesc de nava de cursă la bordul căreia zbura și emisarul lui Putin. Motivul? Rogozin are statut de persona non-grata pe teritoriul statelor membre UE. Toate speculațiile în presă, pe care le-a făcut la Moscova Rogozin și pe care le-a preluat la Chișinău Ig. Dodon, cu „riscurile pentru viața mamelor și copiilor” aflați la bord, nu sunt decât politică. Și propagandă. Ieftină. Și marasmatică. Revenit la Moscova, Rogozin a făcut declarații necenzurate la adresa Bucureștiului și a amenințat că Rusia se va răzbuna și că relațiile cu România vor avea de pierdut de pe urma „incidentului”, iar despre noi a zis în presa rusă că am fi „țigani”, care știm să „umblăm (referire la Dodon, probabil) cu cerutul la Moscova”.
Acuzații tari la adresa României legate de „cazul Rogozin” (altfel cum?) a făcut, în mod evident, și Dodon. Înzecit, față de Rogozin. Dacă e să pupi, să se simtă… La rost a fost luată și America, și România. Dodon a amenințat Bucureștiul că nimic din ce s-a întâmplat cu Rogozin nu i se va ierta. „Va veni timpul”, a dat verdict „înțeleptul”. La patru zile după incident, Rogozin și-a retras toate acuzațiile la adresa României de pe rețelele de socializare, a catalogat cele întâmplate drept o „provocare”, pusă la cale, potrivit investigațiilor lor, de V. Plahotniuc, pentru „a dăuna relațiilor Rusiei cu România”. O fi sau nu, greu de spus. Ca și în cazul războiului Plahotniuc – Dodon. Faptul că „proeuropeanul” Plahotniuc a trecut, pe 20 iulie, pod peste vocea partenerilor occidentali și a ales să facă tranzacție cu pro-rusul Dodon în proiectul „votului mixt” pune foarte multe semne de întrebare dacă războiul dintre ei e război sau joc? Deocamdată, seamănă a fi mai degrabă joc. Dar nu e exclus să fie și război. S-ar putea ca după ce a profitat de votul lui Dodon pentru „votul mixt”, V. Plahotniuc să-și permită a fi cu el așa cum a fost cu oricine dintre posibilii adversari. „Cazul Filat” nu cred să existe într-un singur exemplar în „planurile” lui Plahotniuc.