Cazul Andrei Taraburcă – un precedent
Am în faţă o listă. Are o vechime de 2 ani şi 8 luni. Revin la ea, din când în când, încercând să nu uit nişte oameni. Acum 2 ani şi 8 luni, ne gândeam cu frică la ei. Îi căutam prin izolatoare şi penitenciare. Speram că vor fi salvaţi şi că puterea care, la fel ca orice putere, este dură şi poate distruge, nu-i va strivi definitiv.
Parcurg lista şi retrăiesc cele întâmplate atunci. Era riscant. Era periculos. În special pentru oamenii din această listă. De fapt, ei sunt nişte tineri, nişte copii, sunt cei care ieşiseră în centrul Chişinăului să ne salveze de comunism.
Lista e complexă. Câteva sute de nume. Majoritatea româneşti. Sunt numele unor copii basarabeni care, cu ştirea sau fără ştirea lor, au fost implicaţi într-un fel de revoluţie de rezultatele căreia avea să profite altcineva. Numele lor sunt uşor de reţinut. Ei sunt copiii unor profesori de istorie sau de română, ai unor medici, jurnalişti, avocaţi sau şomeri. Erau mulţi copii de şomeri care credeau că, protestând, vor reuşi să schimbe ceva în viaţa părinţilor lor.
În cei 2 ani şi 8 luni, lista a rămas aceeaşi. Nimeni nu a fost suspendat din ea. Şi altă listă, a celor decedaţi, rămâne intactă. Cel puţin în cazul omorului lui Valeriu Boboc nu s-a ajuns să se facă dreptate, deşi mai multe probe sunt la suprafaţă. De fapt, greşesc. Se pare că lista celor decedaţi, dacă ar fi să intrăm pe ea, ar putea suporta nişte completări. Unele surse spun că, în aprilie 2009, la Cimitirul de la Doina, au fost înhumaţi mai mulţi necunoscuţi. Erau atât de anonimi, încât nu au fost înregistraţi cel puţin cu nişte numere cardinale: 1234, 1235, 1236… Ar mai fi de intervenit cu o noutate în acea listă. Una pe care, nu se ştie de ce, mulţi preferă să o treacă sub tăcere. Vă amintiţi, într-un program TV, ex-preşedintele Voronin a povestit că, una dintre victimele din noaptea de 7 spre 8 aprilie, a fost aruncată de la etajul 4 al clădirii Parlamentului. Voronin nu-şi amintea numele. Nici nu avea cum să şi-l amintească, doar nu era vorba despre vreun apropiat de-al său. Nu era fiul, nici nepotul, nici strănepotul lui Voronin. Era Ion Ţibuleac, un tânăr din satul Bolohan, raionul Orhei, revenit de la muncă din Rusia. Declaraţia lui Voronin a fost una expromtă. După acea declaraţie, însă, nu a mai urmat nimic, deşi mai mulţi funcţionari din MAI au cunoscut şi cunosc foarte bine detali despre acest caz. Şi ex-ministrul de Interne, Victor Catan, recunoaşte că tânărul aruncat de la etaj, despre care a vorbit ex-preşedintele Voronin, era Ion Ţibuleac. De ce tace în continuare Vladimir Voronin, Victor Catan, Gheorghe Mihai, Alexei Roibu, de ce tac procurorii, securitatea? De ce tace societatea civilă?
În ultimi 2 ani şi 8 luni, nicio noutate bună nu am avut de auzit despre aceşti copii. Până în ziua de 6 decembrie, când Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a făcut dreptate în cazul lui Andrei Taraburcă, de 23 de ani.
La 7 aprilie, Andrei, împreună cu un prieten, a participat la proteste. Când a încercat să ia un taxi, pentru a reveni acasă, a fost aruncat într-o maşină, fiind transportat la Comisariatul de poliţie Botanica. Cei care l-au închis, erau poliţişti în civil. Trei la număr. Tot trei, în dimineaţa imediat următoare, au intrat în celula în care era închis şi l-au bătut până la leşin.
Ceva mai târziu, la Comisariatul General de Poliţie, Andrei a fost examinat de un medic, care a constatat că “nu a depistat semne de rele-tratamente». Deşi a avut un avocat din oficiu, la 10 aprilie, un judecător de instrucţie i-a aplicat 30 zile de arest preventiv. În aceeaşi noapte reclamantul a fost transferat la Penitenciarul nr. 13. În cererea depusă la CEDO, andrei a demonstrat că, în acele zile, de rând cu alţi sute de tineri, a fost forţat să parcurgă “coridorul morţii”, format din poliţişti. Fiecare dintre aceştia l-au lovit cu putere, până s-a prăbuşit în afara “coridorului”.
Când a fost eliberat, au urmat cereri la procuratură şi MAI, dar urmărirea penală a fost suspendată fără prea multe argumente.
În schimb, tânărul a suportat mai multe traume post-traumatice fizice şi psihice. Investigaţile medicale l-au diagnosticat cu hipertensiune inter-cranială şi cu tulburări cauzate de stres.
CEDO i-a dat câştig de cauză, acuzând R. Moldova de violarea art. 3 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului. Andrei va fi compensat cu 15 mi de euro de către Guvernul R. Moldova.
Nu ştiu dacă această decizie îl poate mulţumi pe Andrei. Cei 2 ani şi 8 luni de aşteptare au însemnat prea mult pentru el. A avut probleme de sănătate, a abandonat studiile… La 23 de ani, viaţa sa ar fi trebuit să arate altfel, iar 15 mi de euro nu pot compensa toată suferinţa sa.
Totuşi, acest caz este unul special din două motive: pentru că e primul, din şirul numeroaselor dosare depuse la CEDO de tinerii maltrataţi în urma protestelor din 7 aprilie şi pentru că CEDO, în hotărârea sa, a subliniat condiţiile generale ale acestui caz, maltratarea sistematică şi masivă a demonstranţilor de către poliţie într-o perioadă relativ scurtă. Dosarul lui Andrei Taraburcă va constitui un precedent pentru celelalte, care vin după el.
Aneta Grosu, aneta@zdg.md
