Cât costă evitarea controlului în punctele vamale ale R. Moldova?

De ce nu poate fi comparat omorul de la Vadul lui Vodă cu incidentul de la Vama Galaţi, deşi unele voci încearcă să descopere similitudini în cele două cazuri? La această întrebare ar fi logic să răspundă acum cel puţin instituţiile media, abilitate cu informarea consumatorilor de informaţii.

Câteva diferenţe ale celor două cazuri tragice sunt la suprafaţă.

1.Vadim Pisari, tânărul de la Pârâta, omorât de “pacificatorii” ruşi la 1 ianuarie 2012, traversa podul de la Vadul lui Vodă (teritoriul R. Moldova), plecând spre o benzinărie, pentru a-şi alimenta automobilul cu petrol. Tânărul rănit prin împuşcare la Vama Galaţi traversa frontiera de stat a R. Moldova cu un automobil în care dosise sute de pachete de ţigări de contrabandă.

2.Vadim Pisari nu a răspuns la somaţiile ilegale şi abuzive ale “pacificatorilor” ruşi, pe când tânărul care traversa frontiera de stat cu ţigări de contrabandă a opus rezistenţă unui poliţist de frontieră, aflat în exerciţiul funcţiunii, punând în pericol integritatea corporală sau chiar viaţa acestuia.

3.Poliţia română de frontieră a acţionat în conformitate cu legislaţia în vigoare, pe când reprezentantul misiunii de “pacificatori” nu era în drept să someze automobilul unui cetăţean paşnic şi să îndrepte arma spre el.

4.Poliţistul român de frontieră nu a evadat de la faţa locului, informând partea moldovenească despre cele întâmplate şi grăbind posibilitatea acordării ajutorului medical şoferului care s-a eschivat de la controlul de frontieră, pe când “pacificatorul” Veaceslav Cojuhari a evadat de la locul crimei şi nimeni nu a mai confirmat că acesta este sau va fi anchetat.

5.Cazul de la Vama Galaţi este singurul din istoria frontierei de stat a R. Moldova, pe când reprezentanţi ai forţelor ruse de “pacificatori” au acţionat de mai multe ori în mod criminal, nefiind condamnaţi sau cel puţin pedepsiţi. Acum câteva zile, presa a readus în atenţia opiniei publice omorul lui Constantin Andreev, împuşcat în ceafă de un “pacificator” pe podul de la Iagorlâc, de pe traseul Dubăsari-Râbniţa. Presa reaminteşte că omorul a fost comis în ianuarie 1995, de un militar rus beat criţă.

Lista diferenţelor ar putea continua, probabil, la o investigare mai minuţioasă a celor două cazuri, deocamdată, însă, este cert că forţele politice antiromâneşti din R. Moldova profită de acest caz tragic, lansând acuzaţii la adresa autorităţilor române. Pe acest fundal, rar cine îşi mai aminteşte de fuga lui Cojuhari, după asasinarea lui Pisari, dar şi de o altă problemă extrem de importantă, peste care se trece abil cu privirea – contrabanda cu ţigări.

Zilnic, la ZdG, recepţionăm numeroase comunicate de presă despre loturi de ţigări de contrabandă, reţinute de vameşii români. Cel mai nou comunicat, unul care datează cu 18 ianuarie 2012, spune că “poliţiştii de frontieră gălăţeni, împreună cu lucrătorii vamali de la Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, au descoperit ascunse şi nedeclarate 6.600 ţigarete, într-un loc special amenajat în rezervorul unui autoturism condus de un bărbat din R. Moldova”.

Cu o zi mai devreme, pe 17 ianuarie, aflam că “un cetăţean din R. Moldova s-a ales cu dosar penal pentru că a încercat să introducă în România, prin P.T.F. Albiţa, 18.740 ţigarete ascunse şi nedeclarate în autoturismul pe care îl conducea”.

La 16 ianuarie, “poliţiştii de frontieră gălăţeni, împreună cu lucrătorii vamali din Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, au descoperit ascunse şi nedeclarate 2.000 ţigarete de diferite mărci, în portierele din spate ale unui autoturism condus de un cetăţean moldovean”.

Dacă amintim că loturi impresionante de ţigări “traversează” zilnic frontiera de stat a R. Moldova, inclusiv cu deltaplanul, fiind depistate de vameşii din România, întrebarea logică ar fi cea despre condiţiile în care aceste loturi evită controlul vameşilor din R. Moldova.

Am încercat, marţi, să înţeleg acest lucru, solicitând explicaţii de la Serviciul Vamal. Aflai aici că, în cazul tânărului rănit prin împuşcare pe 15 ianuarie, “în urma controlului vamal-grăniceresc a documentelor la mijlocul de transport s-a dispus trecerea frontierei, autoturismul fiind redirecţionat pentru control detaliat spre lucrătorii vamali din România”. De ce, totuşi, ţigările nu au fost găsite de vameşii din R. Moldova?

Responsabili de la Serviciul Vamal susţin că ar funcţiona un Plan de colaborare în domeniul anti-fraudă între autorităţile vamale din R. Moldova şi România şi că acest plan le-ar permite efectuarea unui schimb mai eficient de informaţii, astfel încât, şi în cazul maşinii acelui tânăr, “în urma unor informaţii operative partea română a dispus efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului pe teritoriul postului”. De ce, totuşi, aceste informaţii operative nu au funcţionat în stânga Prutului? Cât costă evitarea controlului în puctele vamale ale R. Moldova?

Aneta Grosu, 
aneta@zdg.md

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

6 comentarii

  1. EU CETATEANUL

    toata contrabanda cu tigari sau alta marfa ESTE DEPISTATA LA ROMANI, INTERESANT DE CE NU SE DEPISTEAZA ACEASTA CONTRABANDA LA VAMA MOLDOVENEASCA, DOAR ASTA ESTE PRIMUL PUNCT DE TRECERE ???

  2. Gogu

    sunt niste consecinte grave ale unui stat mafiot.coruptia si hotia in orice domeniu,mai ales justitia,ce face dreptate in functie de cine esti si cati bani ai,ne pune printre ultimele state africane.

  3. AVRAAM

    ANETĂ dragă,de ce? Nu este răspuns ca și la întrebarea de ce copiii de la Durlești putrezesc în pămînt,dar a lui Filat se bucură de viață în Elveția.De ce? De ce Moscova străină ne primește fără vize și de ce Bucureștiul nostru nativ ne impune vize?De ce?De ce stimată ANETA la vama romăna avem aparate de milioane RAPISCAN,scaner,da la Vadul-lui-Vodă vameșii stau în vagoane de carton?De ce?Evitarea controlului în punctele vamale a RM este din cauza că Vama/Granicerii și MAI sunt sub PLDM! Nici un caz nu avem de rezonanță de contrabandă,de ce? depistează doar Vama romănească,de parcă vama RM nici nu ar exista!!!!

  4. Gheorghe

    Se vehicula la cazul Vadim P.,in care institutiile statului erau rezervate a lua atitudine,ca daca ar fi facut-o romanii,numai atunci patriotii ca Lupu,Filat si cloaca ar fi tunat si fulgerat,precum ca romanii ne omoara.
    Asa si este.Acest caz de contrabanda este trambitat in fiece zi si bocit contrabandistul,in loc de a contracara si a condamna contrabandistii, si nu a face din ei victime.

  5. Grig

    Să nu uităm cine-i primul contrabandist în Moldova.Acum toţi i-ar masacra pe români pt că au îndrăznit să “descopere” contrabanda.Şi asta se face în fiece zi,iar moldovenii se fac că plouă şi şpaga şi corupţia înfloresc la vamă şi nu numai.
    Pe teritoriul altui stat,prins cu contrabandă,pedeapsa fiind în unele ţări şi moartea,în Moldova însă tot felul de scursuri chiar pot şi protesta la ambasada României întru favoarea contrabandei.

  6. @AVRAAM

    Daca ai reaparut,as avea o propunere:sa vorbesti cumsecade unui om corect si onest.
    Fiecare face ce vrea cu milioanele sale si nu esti tu sa le numeri in buzunarul altuia,dar din care ai mancat si mananci fara rambusare si fara santaj.
    Care vamesi la Vadul l.V.? Ai o frontiera la Vad? Si de cand,cum,de unde,de catre cine? Nu vrei sa condamni bandele rusesti inarmate,care omoara,fiind morti/beti,din placere? Tu,ca un ‘combatant’ avan si neinfricat,iaca nu ti-oi spune de partea cui,de fapt,dar intuisec? Sau cu lozinca/ti ‘Traiasca tancurile din Tiraspol’ ai spus tot.Ce faci,pui coada intre picioare si te dai la fund iar? Ai lasat niste puncte de suspensie acum 2 luni.
    Intreaba/l pe Tudor P.daca tancurile ocupantilor i/s garant ca tie.Deci unul din voi minte si n/are nimic comun cu Nistru 1992.Cine oare? Altfel de ce sa/mi expun viata,sa lupt cu tancurile,care deja imi erau ‘garant’?
    Sau tu crezi cu fofarlica sa tot halalaiesti site/rile.Cand simti baja,o stergi cu ‘demnitate’,apari apoi in speranta ca prostii is prosti si tu cel mai hatru cu persingul in nas? Mereu cu aceleasi ‘noutati’,provocari si insinuari de a-i incita pe unii si a-i denigra pe altii,dar a pune la adapost orice fel de gunoaie asasine.
    Nu tu te dai in isterie de tot ce e roman si invoci constitutia ca Maldafia e stat independent (jumatate ocupat de agresorii rusi,dar asta e normal pt cei ca tine,oricum e independent,pt ca ce dracu’,n/ai pus si tu umarul la ‘independenta’)? Acum ce vrei de la Bucurestiul ‘nativ’? Sau esti atat de prost sa nu intelegi ca nu Bucuresti decide,ci Bruxelles la sustinerea sau nu a altor 26 de state? Sau iti umpli bidineaua cu substante odorante si zugravesti ce vrei tu.
    Nu e straina Moscova,e patroana de Maldafia independenta,nu misca o frunza fara voia patroanei si tu asta o stii.Numai ca,cum fac si alti cocalari provocatori,vrei sa ‘subliniezi’ cat bine ne vrea patroana asta,instalata aici,omorand sute de moldoveni in 1992,platind-i Chisinaul,noi,toate datoriile dezmatului din maldafskaia dnestrovskaia respublika de bande bete si drogate,care omoara si azi.
    Cum sa nu te cumpere cu ‘accesul liber’,doar cine sa slugareasca patroana de 72 ani,daca nu aceiasi gastarbaiteri,care se mai intorc si in sicriu?
    De aceea vorbesti cum trebuie,iti place ce/ti place,tii pt tine,si nu poluezi site/rile cu bunatatea patroanei si cu ura odioasa pt Romania.Nu ea a ocupat Maldavia de 2 ori,nu ea l/a omorat pe Vadim si cati altii.Intreaba parintii lui Vadim despre bunatatea patroanei,dar tu n/ai curaj,tu esti un biet nimic,provocator minciunos in dosul monitorului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *