Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Caritate pentru demnitari

Caritate pentru demnitari

În ultimul timp se discută intens despre o eventuală finanţare a partidelor din bugetul de stat. Opinia experţilor pare să fie una convergent pozitivă. Iar atunci când întreg establishmentul politic cade de acord asupra unei chestiuni, faptul trebuie tratat ca un semnal de alarmă. În parlamentele europene, singura problemă în care coincid, de obicei, voturile majorităţii partidelor este majorarea salariilor deputaţilor.

Argumentul principal este că o finanţare din buget ar face partidele mai independente de influenţa anumitor persoane cu resurse, care ar dori să “cumpere” legislaţia în interesul lor. E o “logică” similară cu cea manifestată în cazul majorării salariilor judecătorilor: cu cât mai mare este salariul, cu atât mai puţin susceptibili la corupţie sunt aceştia. Chestiunea fundamentală, însă, e discutată rareori: e sau nu oportun ca ei să posede privilegii monopoliste în luarea deciziilor? Or, după cum ar spune umoristul P. J. O’Rourke: “Atunci când cumpărarea şi vânzarea sunt controlate de legislaţie, primele lucruri care urmează a fi cumpărate şi vândute sunt legislatorii”.

În multe state şi societăţi anterioare, slujba politicianului era una de voluntariat. Se considera o onoare să te afli în serviciul societăţii. Iniţial, şi în Statele Unite ale Americii împuternicirile politicienilor erau strict limitate, astfel încât să nu poată cauza mare disconfort şi pagube populaţiei. După cum spunea istoricul american Thomas Woods, în primele decenii ale sec. XIX mulţi americani trăiau în fericita ignoranţă de a nu cunoaşte nici numele preşedintelui în exerciţiu, iar singurul lor contact cu autorităţile statului avea loc la oficiul poştal. Amintim că impozitul pe venit, ca şi Banca Centrală (Rezerva Federală), au fost instituite în SUA abia în 1913.

Putem presupune că finanţarea partidelor din buget i-ar putea distanţa şi mai mult pe politicieni de doleanţele cetăţenilor, din moment ce vor avea o sursă stabilă de venit a cărei mărime o vor stabili chiar ei. Iar plăţile se vor face din contul contribuabilului. Astfel demarează un proces de redistribuire ca şi în celelalte domenii finanţate de stat. Cei care nu se folosesc de anumite servicii achită obligatoriu pentru cei care le folosesc. Astfel, adepţii PCRM vor finanţa prin impozitele lor PL, şi viceversa.

În Germania, partidele sunt finanţate din buget. La urma urmei, avem multe partide care, dacă nu le-am cunoaşte denumirea, nu ar putea fi identificate prin programele lor politice. Identice sunt şi aspectele care ţin de politica economică. Dar, se poate obiecta, nici în R. Moldova  mari diferenţe nu ar putea fi detectate, bineînţeles, dacă excludem pasajele cu tentă geopolitică sau lingvistică. Aurea mediocritas pare a fi venerata economie socială de piaţă, din care, în realitate, pe parcursul anilor dispare elementul de piaţă în favoarea elementului socialist.

Recent, preşedintele uruguayan, José Mujica, a fost citat în ştirile puse pe post şi în R. Moldova ca fiind cel mai sărac preşedinte din lume. Cititorii au comentat cu entuziasm aceste informaţii. O altă propunere ar fi de a trece funcţiile reprezentantive în stat de la finanţarea din buget la contribuţii voluntare din rândul cetăţenilor. Atunci am vedea câte persoane ar fi dispuse, bunăoară, să plătească pentru serviciile acordate de către preşedinte sau de către diplomaţi. Astfel ar fi remuneraţi doar cei care au o performanţă înaltă şi care oferă servicii percepute ca utile. Iar un funcţionar care ar comite, de pildă, un grav accident rutier, mai ales în stare de ebrietate, ar fi concediat de către angajatorii săi direcţi, adică de către cetăţeni, înainte de a fi rechemat din funcţie.

Gerhard Ohrband, lector  universitar