Caracal, R. Moldova
Caracal, această localitate puțin cunoscută din județul Olt, a ajuns „capitala” criminală a României, locul în care niște copile erau „înghițite” de un monstru. Astăzi, nimeni nu cunoaște numărul exact al victimelor, dar și locul în care acestea și-au dat ultima suflare. Monstrul nu este doar violent, așa cum povestesc și cei care îl cunosc, dar este periculos și prin felul în care bulversează ancheta.
Alexandra, victima lui Gheorghe Dincă, presupusul criminal în serie care ar fi sechestrat, ar fi violat și ar fi omorât mai multe tinere, inclusiv minore, a dat lumii o lecție nemaivăzută de curaj și de bărbăție. Vocea ei, chemând poliția să vină, să o salveze, nu va mai permite nimănui să uite, să treacă ușor cu vederea acest caz tragic. Alexandra poate fi tânăra care plânge la un colț de stradă, poate fi tânăra umilită de cei apropiați. Alexandra poate fi o fată oarecare, exploatată cu nesimțire, pentru plăceri mărunte. Este pregătită societatea noastră să o salveze pe Alexandra?
Acum un an, la Inspectoratul General de Poliţie de la noi parveniseră 10 871 de adresări în cazul unor infracţiuni şi incidente soldate cu acte de violență. Dintre acestea, în doar 853 de cazuri au fost inițiate proceduri penale. Sesizările altor 588 de persoane care apelaseră poliția, invocând cazuri de violență, au fost respinse, „din lipsa elementelor constitutive ale componenței de infracțiune”. Admitem că și la noi, într-un singur an, poliția „respinge” suferințele a circa 600 de Alexandre…
Alexandra și alte tinere aflate în pielea ei, ar fi fost în viață, dacă sistemul la care acestea apelaseră după ajutor ar fi funcționat pentru cetățeni, și pentru ele, în mod special. Cazul a zguduit milioane de oameni: părinți și copii, avocați și justițiari, polițiști și procurori, medici și profesori. Totul însă pare tardiv: și consultațiile psihoterapeuților, acordate rudelor și celor apropiați Alexandrei, și solidaritatea celor care au protestat, și intervențiile jurnaliștilor, și reacția vecinilor lui Dincă. Totul e tardiv pentru tânăra de doar 15 ani.
În aceste zile, în R. Moldova, are loc reformarea întregului sistem administrativ. Se schimbă oamenii din anumite funcții. Vin oameni noi sau mai vechi în locul acestora. Chiar dacă nimeni nu ne poate asigura că aceste schimbări de personal sunt argumentate, obiective, bine întemeiate, este cert că trenul se mișcă din loc.
Cazul de la Caracal nu ar trebui să ne poarte cu gândul doar la felul în care ar trebui schimbați șefii de pe la poliție și de pe la procuratură, la felul în care ar trebui reformate și dotate instituțiile de intervenții de urgență și de anchetă. Cazul de la Caracal e despre felul în care orice angajat al acestor instituții trebuie să aibă bun simț, să fie bine instruit, dar și bine intenționat. Ce garanții avem că ieri, azi sau mâine nu auzim voci zeflemitoare, indiferente, absente, la telefoanele de urgență? Ce garanții avem că aceste telefoane răspund în timp util? Ce garanții există că echipele de polițiști pot localiza victimele? Ce garanții există că aceste echipe intervin imediat, profesionist? Ce garanții sunt că, în cazuri aparte, legate, bunăoară, de trafic de droguri și de persoane, echipajele de poliție nu intră în cârdășie cu cei suspectați de comiterea infracțiunilor, în detrimentul victimelor? Astăzi, închisorile sunt pline de femei condamnate pentru „trafic”. Poveștile lor sunt triste și, deseori, incredibile. Unele spun că, din victime, au fost transformate în infractoare. S-ar putea să fie exagerat, dar, nu este un secret pentru nimeni, în R. Moldova, până nu demult, orice acțiune de trafic de persoane avea loc „cu sprijinul și sub supravegherea” polițiștilor. Aceștia însă nu au prea ajuns în închisori.
