Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Campanie electorală cu copii morţi

Campanie electorală cu copii morţi

În fiecare zi, politicieni din Moldova se fotografiază pentru campania electorală cu copii, ca să iasă pozele mai duioase. Fie că se repară din banii publici un drum, o fântână, se instalează un robinet, un senzor de fum, un hogeag, o ghenă de gunoi, o piatră la temelia viitorului luminos al Moldovei – politicienii caută să îşi facă măcar o poză cu copiii din preajmă, ca să înduioşeze inima împietrită a alegătorului, să creeze senzaţia că viitorul zâmbeşte.

Există totuşi, o serie de copii la care politicienii nu ajung cu fotografiatul, nici cu tăiatul panglicilor, nici cu inauguratul robinetelor sau pietricelelor. Aceştia sunt copiii morţi, grav bolnavi, în conflict cu legea, abuzaţi. La ei nu ajung politicienii cu bliţuri şi alaiuri de promovare. Oare de ce? Probabil copiii bolnavi sau cei morţi nu dau bine în fotografii.

Poate greşesc. Să le luăm pe rând. S-au făcut trei zile de când au murit copiii de la Flocoasa, intoxicaţi cu pesticide. Nu, nu am văzut poze cu politicieni la înmormântare. La ce ar ajuta? În gospodăria micilor defuncţi e totul infestat, ar putea avea şi ei probleme respiratorii, oamenii întristaţi ar putea chiar jigni politicienii. Şi pozele de la aşa o înmormântare nu arată pozitive. Cine ar vota un politician care recunoaşte că mor copiii? Politicianul nu ar fi trebuit să asigure condiţii ca aceşti copii să trăiască într-un mediu sigur, în care fiecare să moară peste o sută de ani, de propriile adânci bătrâneţi?

În primele zile de noiembrie în satul Danu din raionul Glodeni va avea loc un parastas. Vor fi comemoraţi trei frați, care au murit împreună, într-un incendiu. Unul avea 7 ani, altul 4 ani iar cel mai mic – doar o lună şi jumătate. Credeţi că va merge vre-un politician să se fotografieze cu cele 3 cruci ale lor, cu fotografiile zâmbitoare ale îngeraşilor mistuiţi de foc? Eu cred că nu vor merge. Căci nu dă bine la imagine. În Moldova care creşte continuu, copiii nu ar trebui să moară câte trei odată.

Dar frăţiorii de la Danu, arşi de vii, nu sunt singurii care au murit trei de-odată. La 28 mai 2018 în satul Pohrebeni, raionul Orhei, au murit alţi trei frăţiori, de 7,9 şi 11 ani, îi chema Iurie, Daniel şi Gheorghiţă. Săptămâna asta s-au împlinit 5 luni de când au fost găsiţi înecaţi în lacul din localitate. N-au reuşit să se fotografieze cu politicieni cât erau vii, iar de când au murit – nu îi mai caută politicienii pentru poze.

Ar trebui oare politicienii să deranjeze micile cadavre pentru sesiuni foto? Desigur că nu. Dar există totuşi, o altă cale, o a patra cale pentru politicieni, ca să se întâlnească cu copiii morţi în accidente, incidente, de diverse traume şi intoxicaţii. Să meragă la ei, anume la ei, la cei cu necesităţi, înainte să se întâmple tragediile. Cum să-i găsească? E simplu.

Ştiaţi că la 1000 de copii nou-născuţi în anul 2017 s-au înregistrat 1500 de îmbolnăviri ale aparatului respirator? Că circa 200 din cei 1000 fac anemie? Ce e cu alimentaţia în ţara în care nou-născuţii fac anemie? Politicienii cu bliţurile ar fi cei mai indicaţi să afle.

Ştiaţi că din 1000 de copii de vârsta 0-17 ani, în anul trecut, peste 50 au avut intoxicaţii cu spitalizare, alţi 46 au avut boli infecţioase, alţi 34 au avut boli de piele, alţi 32 au fost spitalizaţi cu maladii ale sistemului nervos, alţii cu maladii ale sistemului sanguin, inclusiv cancer? Iar printre cei rămaşi, sute de copii au făcut pediculoză, scabie, iar numărul copiilor cu dizenterie a crescut de 5 ori în comparaţie cu anii precedenţi? Câţi au rămas fără diagnoze medicale dintr-o mie? Staţi, că mai sunt copiii cu tuberculoză, apoi – copii cu vederea slabă, cu deficienţe de auz, cu probleme locomotorii. Cu ei, copiii bolnavi, pentru care sistemul de sănătate nu reuşeşte să facă tot ce poate din lipsă de mijloace, nu vrea să se fotografieze vre-un politician? Dar cu cei 7 medici din sistemul spitalicesc care revin la 10.000 de copii cine ar vrea să facă poze?

Şi asta nu e tot. Nu doar starea de sănătate este o provocare pentru copiii din Moldova. Mii de copii anual ajung victime ai diferitor infracţiuni, inclusiv agresiuni fizice. Sute de copii ajung anual în conflict cu legea, ei singuri ajungând să comită crime pe fundal de foame, sărăcie, neglijenţă în educaţie. Cum ar arăta un portret al marilor infractori politici cu micii infractori, care au furat de mâncare, suferind de foame?

În medie, în anul 2017, veniturile medii ale unui membru din familiile cu copii era de 1862 de lei pe lună. Vreau o poză cu copiii politicienilor, cu politicienii care îşi întrețin propriii copiii cu 1862 lei pe lună, procurându-le alimentaţie sănătoasă, vestimentaţie suficientă, cărţi, bilete de transport, vacanţe, sport, etc. Circa 20% din gospodăriile cu copii nu au apeduct, peste 25% din aceste gospodării nu au canalizare, peste 35 la sută dintre aceste gospodării nu au baie sau duş. Cu ei cine se fotografiază?
Ar arăta frumos şi nişte fotogafii ale politicienilor cu copiii învăţătorilor turci, expulzaţi din Moldova. Şi cu copiii romi, care nu ajung încă la şcoală. Şi cu copiii din regiunea transnistreană care nu ajung nicăieri. Şi cu copiii migranţilor, care ajung peste tot, cu părinţii care fug din Moldova. Electorala abia începe. Porniţi camerele.