Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Căderea lui Formuzal: post-scriptum

Căderea lui Formuzal: post-scriptum

„Găgăuzia, ca zonă politică, trebuie dizolvată şi dezomogenizată… Comuniştii au fost primii, care au înţeles acest lucru. Pe durata mandatului PCRM, Găgăuzia a fost o zonă stabilă. Da, PCRM-ul nu este cel mai indicat partid, ca ideologie, pentru această regiune, dar meritul lor e că au ştiut să ţină Găgăuzia sub control…”

De câteva zile, Comratul a intrat în gura lumii. De fapt, nu Comratul, ci „nacialnicii” Găgăuziei, care – din informaţia ajunsă în presă, se războiesc între ei şi se acuză reciproc de abuz de putere. Adunarea Populară arată cu degetul la başcan, başcanul – la deputaţii Adunării, iar toţi împreună – spre Chişinău.

Şi, totuşi, ce se întâmplă la Comrat? La o săptămână de la demiterea başcanului întrebarea rămâne în picioare. Unii se vaicără de „lovitură de stat”, alţii invocă reglări politice de conturi între centru şi periferie. De fapt, la Comrat nu se întâmplă nimic grav. Cel mai grav e că toate câte s-au întâmplat, s-au întâmplat atât de târziu.

Formuzal bate în PDM. Sau nu numai?

Scriam acum două săptămâni într-un editorial că, de la o vreme, cineva umblă foarte insistent pe la „cotloanele” Comratului şi încearcă să dea „foc” Găgăuziei, s-o provoace, s-o ridice pe baricade şi s-o pornească împotriva Chişinăului, aşa cum fusese ea pornită în 1990. La nici o săptămână distanţă, s-a întâmplat să ia foc chiar başcanul Gagauziei, unul dintre discipolii lui Kendighelean (liderul separatismului găgăuz de la începutul anilor ’90) care şi-a făcut la Comrat o meserie din jocul cu focul. După mai multe ameninţări, pe 15 noiembruie Mihail Formuzal este demis din funcţie, iar Comitetul Execitiv dizolvat prin decizia Adunării Populare – organul legislativ suprem al autonomiei. Motivul invocat: abuz de putere şi delapidarea bunurilor publice. Formuzal, deşi era în concediu, a alergat la Chişinău, a convocat presa într-o conferinţă ad-hok şi s-a plâns pe Partidul Democrat (PDM) şi pe liderul acestuia, Marian Lupu, acuzându-i de raiderism politic. Potrivit lui Formuzal, Adunarea Populară a Gagauziei, a intrat, după alegerile din 2012, sub controlul politic al PDM, care încearcă (zice başcanul) să-şi impună regulile sale de joc la Comrat şi să dicteze situaţia în autonomie. Dacă ar fi să-i credem lui Formuzal, demiterea sa a fost pusă la cale tot de PDM. Formuzal respinge acuzaţiile invocate de Adunarea Populară şi insistă că nu au existat nici un fel de temei legal pentru demitere, că decizia este una politică, iar ceea ce s-a întâmplat este „lovitură de stat”, spune başcanul. După Formuzal, la Chişinău a mers şi primul său adjunct, V. Ianioglo. Acesta a raportat situaţia operativă într-o şedinţă de guvern şi a cerut implicarea instituţiilor centrale ale statului în „cazul başcanului”. Faptul că Formuzal şi Ianioglo au mers la Chişinău şi nu la Tiraspol sau Moscova, e de salutat. Demult e nevoie să existe o relaţie normală între autonomie şi centru. şi nu doar în cazul unor situaţii excepţionale şi, mai ales, a unor jocuri şi intrigi interpersonale. Dar, mă întreb, aşa, în context, de ce Formuzal şi Ianioglo nu au alergat la Chişinău atunci când aceeaşi Adunare Populară a Găgăuziei a decis, excluderea din învăţământul şcolar pe teritoriul autonomiei (de la 1 ianuarie 2014), a disciplinelor de Limba, Literatura şi Istoria Românilor? Abaterea de la regula generală a sistemului naţional de educaţie nu e şi ea o încălcare? Ori, poate Găgăuzia face parte din alt sistem educaţional? Ne întrebăm, pentru că başcanul, în loc să dezaprobe, a încuviinţat ilegalitatea, aşa cum a încuviinţat şi referendumul din 2 februarie 2014 privind aderarea Găgăuziei la Uniunea Rusia-Belarus-Kazahstan sau după cum a încuviinţat iniţiativa lui Burgudji de separare a Gagauziei de R. Moldova, în cazul în care Chişinăul nu se va retrage din proiectul Vilnius-2013, ca să nu mai amintim aici de iniţiativele başcanului (neconsultate cu Chişinăul) privind asocierea raionului Taraclia la autonomia găgăuză, federalizarea R. Moldova, înfiinţarea unui district căzăcesc rus în Bugeacul moldovenesc etc.

Găgăuzia, pe mâna bailor şi hanilor?

Nu vreau să fiu arbitru între Adunarea Populară şi Formuzal. Nu ştiu care e mai drept. Există instanţe, care se vor ocupa de caz şi dacă a fost un abuz, Formuzal îşi va face mandatul mai departe. Nu asta e problema, de fapt. Problema e că lui Formuzal nu-i convine faptul că partidele politice de nivel naţional şi-au făcut loc în spaţiul public al Gagauziei. şi nu e vorba doar de PDM. Lui Formuzal nu-i trebuieşte în Gagauzia decât un singur partid, cel al Regiunilor, a cărui preşedinte este el şi de care are nevoie ca să-i asigure perpetuarea mandatului pe „tronul” Găgăuziei. Până la urmă, nu ar fi o problemă nici asta, dacă Formuzal şi-ar căuta de funcţie şi de problemele găgăuzilor şi nu de interesele geopolitice ale Rusiei aşa după cum o face de mai mulţi ani: Formuzal s-a transformat cu anii într-un agitator politic al intereselor Rusiei în regiune şi un mare expert în problema autonomiilor teritoriale, aşa după cum le vede Moscova sau Budapesta (din păcate). Ceea ce s-a întâmplat în Găgăuzia în 2012 – intrarea PDM-ului în viaţa Găgăuziei, este o chestie care trebuia să se întâmple demult. De ce? Pentru a contrabalansa spiritele şi a aşeza lucrurile la locul lor. Nu zic să-i fie luat dreptul la opinie lui Formuzal, dar nici nu e bine ca opinia lui Formuzal să fie singura cu drept la existenţă. Dacă partidele care au fost la guvernare în R. Moldova, de la 1990 încoace, s-ar fi implicat în viaţa Găgăuziei, Găgăuzia demult nu mai era o zonă de risc, perturbată de tot felul de jocuri politice subversive, pe care le scot în prima linie ba Formuzal, ba Burgudji, ba Dobrov şi alţii ca ei. Comuniştii – convine sau nu convine cuiva acest fapt, au fost singirii, care au înţeles importanţa problemei. Pe durata mandatului PCRM, Găgăuzia a fost o zonă stabilă.

Drumuri vechi şi drumuri noi

Da, este adevărat, PCRM-ul nu este cel mai indicat partid, ca ideologie, pentru această regiune, dar meritul lor e că au ştiut să ţină Găgăuzia sub control, inclusiv politic şi nu i-au dat voie să fie jucată în cărţi de către baii locali sau de către marii hani din Răsărit. S-ar putea ca cineva şi să nu creadă, dar mărturisesc din experienţa personală, în Găgăuzia până şi PPCD şi-a avut adepţi şi votanţi şi, probabil, îi mai are şi azi. Numai că PPCD nu s-a îngrijit de ei nici o dată. Aşa cum nu au făcut-o nici unul dintre partidele de dreapta la vremea aflării lor în zenitul puterii. Toţi se acopereau cu faptul că „nu merită pielea cât dubala”, adică prea multe costuri pentru nu se ştie câte voturi. Calcul greşit, comercial. Nu cantitatea voturilor trebuia să prevaleze (cel puţin la început) ci controlul politic asupra regiunii. Nu a fost să fie, pentru că partidele în R. Moldova trăiesc din voturi şi nu din interesele naţionale ale R. Moldova. În rezultat, avem ceea ce aveam şi în 1990: o zonă izolată, însingurată, nevalorificată politic şi lăsată la cheremul unor trepăduş, aflaţi cu slujba la împăraţi străini. Faptul că Găgăuzia nu s-a scimbat în opţiuni, ori s-a schimbat prea puţin faţă de 1990, nu e vina găgăuzilor, vina e a partidelor politice de la Chişinău, care nu au căutat să se apropie de ea. Dacă în cazul Transnistriei ar mai putea exista o scuză – lipsa de acces în zona politică a regiunii pentrtu partidele politice de la Chişinău, în cazul Găgăuziei, nu există nici una. Iar faptul că PDM a intrat masiv în Găgăuzia în 2012 este o chestie strategică de partid care nu poate scăpa neremarcată. Altceva e ce face PDM în Găgăuzia, dacă Adunarea Populară nu e bună deocamdată decât pentru reglări de conturi şi jujucism politic faţă de Rusia. În tot cazul, loc de manevră mai este mult şi de ajuns şi pentru alte partide. De s-ar dori. Găgăuzia, ca zonă politică trebuie dizolvată şi dezomogenizată (găgăuzii sunt acelaşi electorat, ca şi peste tot). Statutul de zonă politică închisă pentru Găgăuzia sau una deschisă doar partidelor pro-ruse, trebuie anulat, dacă vrem ca Găgăuzia să nu mai fie doar la cheremul bailor locali. Nu cred că demiterile ad-hok şi cu scandal ar fi soluţia pentru stabilitate în Găgăuzia. Găgăuzia trebuie scoasă de sub controlul politic al celor care vor s-o ţină în permanenţă pe baricade. Iar pentru asta, partidele politice de la Chişinău (în primul rând cele de la guvernare) trebuie să-şi facă drum şi strategii de guvernare a regiunii. Restanţele, în acest sens, faţă de Găgăuzia, rămân foarte mari şi trebuiesc recuperate.