Boala euroscepticismului?
Parcurgând mai multe editoriale de presă, constat că, recent, pare să fi apărut un nou diagnostic pentru retardul mintal: euroscepticismul. Cel mai explicit titlu mi se pare: „De la euroscepticism spre antieuropenism şi înapoi spre moldovenismul sovietic”. Silogismul pe care mulţi comentatori par să-l împărtăşească este: cine critică politicile UE e un vasal al lui Putin. Fenomenul e destul de răspândit şi în Occident: cetăţenilor li se oferă opţiuni aproape identice, care se deosebesc mai degrabă prin stilul personal al exponenţilor de frunte şi retorica lor. Exemplul cel mai elocvent sunt cele două mari partide din SUA: democrat şi republican. Cu toate conflictele dintre ele privind bugetul de stat şi nu numai, analiza guvernării lor, pe parcursul timpului, arată că ambele sunt pentru intervenţionism militar, cheltuieli crescânde de stat, devalorizarea dolarului şi extinderea permanentă a prerogativelor statului în viaţa cetăţeanului.
Astăzi politica şi geopolitica sunt similare unui meci de fotbal, unde fiecare are libertatea de a fi fan al unei echipe după bunul său plac. Bineînţeles, este o comparaţie injustă vizavi de sportivi, deoarece, spre deosebire de jocul politic, sportul, cel puţin în zilele noastre, se bazează pe aspectul voluntar de a participa ca actor şi spectator. „Spectatorii” spectacolelor politice, adică contribuabilii, plătesc oricum: indiferent dacă sunt interesaţi sau nu de acest joc.
Problemele discursului aderenţilor ideii ”pro-europene” rezidă în definiţii. Ce se subînţelege prin „standardele europene”, „Europa”? Care sunt valorile de bază la care subscriu autorii? Deseori acest discurs e plin de lacune sau incoerenţe. Lacunele apar din cauză că, pentru mulţi, proiectul european este mai degrabă o aspiraţie emoţională, bazată pe spusele martorilor oculari că ”acolo e mai bine”. De remarcat că în Europa ”euroscepticii” sunt etichetaţi ca fiind de extremă dreaptă, iar în Republica Moldova, ca fiind de extremă stângă. Un fenomen interesant s-a întâmplat după al Doilea Război Mondial în Papua Noua Guinee, unde americanii au folosit unele insule ca baze militare. Până atunci, autohtonii nu avuseseră niciun contact cu civilizaţia occidentală. La încheierea misiunii, americanii i-au lăsat într-o stare de dezamăgire profundă. Ei doreau să reproducă tehnologia avansată, dar neavând cunoştinţe elementare în acest sens, au crezut că pot construi avioane şi aparate de radio din paie.
Ceva similar se întâmplă în multe ţări în curs de dezvoltare. Se copiază anumite elemente din legislaţiile occidentale, structuri birocratice şi retorica auzită. Problema constă în faptul că „minunile” observate acum nu au apărut graţie planificării centrale de la Bruxelles sau din vreo altă capitală, ci prin secole de acumulare de capital şi deprinderi. Ultima „minune” a avut loc prin relativa (comparat cu restul lumii) libertate economică şi securitate a proprietăţii private. Aceasta se traduce printr-o monedă stabilă (legată de aur sau de argint), un sector public mic şi limitat în împuterniciri, impozite joase şi reglementare economică redusă. Actualmente însă, în Europa şi nu numai, observăm manipularea permanentă a monedei (ce creează, la rândul său, o inflaţie permanentă, cu care, pare-mi-se, ne-am şi obişnuit), o povară fiscală sufocantă, cheltuieli publice exagerate şi, prin urmare, deficituri enorme şi economii transformate în jungle birocratice, încât oricine mai pronunţă cuvântul capitalism relativ la Europa riscă să fie ridiculizat de generaţiile precedente de economişti.
Sunt categoric pentru „valori europene”, dar pentru cele ale filosofiilor libertăţii, formulate de Thomas Jefferson, Friedrich von Hayek, Alexis de Toqueville sau Herbert Spencer, şi nu de Karl Marx sau Friedrich Engels. Că aceste distincţii fundamentale nu sunt percepute ne demonstrează următorul citat, în care autorul se plânge că UE e acuzată pe nedrept că ar tinde să devină o nouă URSS, „fără să se ţină seama de faptul că mecanismele pentru administrarea şi guvernarea unor blocuri gigantice au în mod necesar foarte multe asemănări”. No comment!
