Biserica rusă, din nou pe front
„Şi Biserica e pentru integrare europeană”
Premierul Iurie Leancă a sărbătorit duminică 50 de ani de la naştere. Luni, după cum era şi firesc, la guvern a mers mai multă lume cu felicitări. Nu a lipsit de la eveniment nici solia Mitropoliei Moldovei. Potrivit unor surse neoficiale, Mitropolitul a ocolit evenimentul pentru a nu da prilej de noi supărări din partea opoziţiei bisericeşti, care miercuri, într-o conferinţă de presă, oricum nu l-a cruţat de critici şi i-a cerut demisia pe motiv că ar face partizanat cu puterea. Nu putem şti câtă dreptate au oponenţii Înalt Prea Sfinţiei Sale, ştim, însă, că luni, la guvern, Icoana adusă de pe Muntele Athos şi înmânată premierului Leancă nu a fost singurul dar din partea Mitropoliei Moldovei. V. Cheibaş, secretarul Mitropoliei, asistat de câţiva preoţi, l-a asigurat public pe Leancă că biserica pledează şi ea pentru integrarea R. Moldova în UE. “Şi Biserica e pentru integrare europeană”, a declarat Cheibaş. Mesajul a surprins mai multă lume. Ce-i drept, declaraţia nu a fost una oficială, dar nici prima de acest gen din sânul aceleiaşi biserici ruse. Să ne amintim că acum două săptămâni, Biserica rusă din Ucraina a adoptat chiar o declaraţie scrisă, prin care evoca faptul apartenenţei istorice şi culturale a Ucrainei la spaţiul european, exprimându-şi deschis solidaritatea cu puterea de la Kiev în problema integrării europene.
Biserica rusă, în prima linie
Decizia Bisericii ruse din Ucraina a surprins cu adevărat, dar s-ar putea ca această decizie să fie mai degrabă una politică, decât bisericească, convenită apriori cu Moscova. În primul rând, pentru că nu a existat nicio reacţie din partea Rusiei, la nivel de Patriarhie, iar în rândul al doilea, pentru că acelaşi exerciţiu l-a repetat la scurt timp, aşa după cum ziceam, şi Biserica rusă din Moldova – chiar dacă într-o altă manieră. Declaraţiile, şi într-un caz şi în altul, ascund, de fapt, interese politice. Rusia caută alternative scenariului euro-occidental Vilnius-3013. Kremlinul, deşi se opune scenariului, nu poate să nu îşi dea seama că (în cazul reuşitei Summit-ului de la Vilnius) are de pierdut controlul politic asupra Ucrainei şi R. Moldova (în cazul Georgiei lucrurile sunt şi mai delicate), si în această situaţie nu-i rămâne altceva decât să împingă în prima linie Biserica Rusă, ca să-şi poată face interesele, prin biserică, în teritoriile pe care nu le va mai putea controla politic. Miza Kremlinului pe Biserică este una fundamentală. Rusia are experienţe de expansiuni bisericeşti vechi în acest sens. Credeţi că degeaba merge Kirill (Patriarhul) atât de des în Ucraina, iar de la o vreme a îndesit-o şi în Moldova? Kirill e o piesă grea în politica rusă, este al doilea, după Putin, mare lider al Rusiei contemporane, chiar dacă nedeclarat. Are o bună prestaţie în mediul religios, are imagine, are trecere şi influenţă în Rusia, e un mare cărturar şi predicator, bine şcolit şi foarte bine dresat politic. Să nu uităm că timp de 20 de ani a condus Departamentul de Relaţii Externe al Bisericii Ruse (a fost pe rol de ministru de externe al celei mai mari biserici ortodoxe din lume). Si Kremlinul va căuta să joace această carte grea în noile condiţii şi jocuri geopolitice.
Două lecţii: Basarabiam şi Transnistria
Ţările mari sau marile puteri văd lucrurile mult mai departe şi le percep mult mai devreme decât le văd sau le percep cele mici. Poate şi din considerentul că toate jocurile în politica mare şi regulile acestor jocuri le fac tot ei, marii. Curios de tot, dar URSS era încă în forţă (ce-i drept deja sub Gorbaciov), iar Prea Fericitul Kirill, pe atunci Arhiepiscop de Smolensk şi Kaliningrad, scria deja despre noua ordine mondială, pe care nu o concepea decât în totală armonie cu morala şi tradiţiile religioase şi culturale în care s-a născut şi a crescut un popor sau altul. Mai târziu, în anii ‘90, Kirill scria şi despre marile riscuri ale unificării Europei, de unde ne dăm seama că rezervele Rusiei faţă de acest proiect şi lupta Moscovei pentru excluderea Ucrainei, Moldovei şi altor spaţii ex-sovietice din scenariile euro-integraţioniste nu sunt de azi şi nici de ieri. Rezervele Rusiei ar fi, potrivit Patriarhului, de ordin valoric şi nu politic. Iată cum explică Kirill lucrurile (ziarul Nezavisimaia gazeta, 26 mai, 1999). Unu: “E absolut evident că valorile morale (ale Europei unificate, n. red.) sunt standardizate pe baza liberalismului occidental. Atâta timp cât frontierele UE coincideau cu frontierele Europei Occidentale, problema în cauză putea fi privită ca o chestiune internă a Occidentului, ca opţiune de civilizaţie proprie, răspunderea pentru aceasta, pe linie religioasă şi pastorală, revenind Bisericilor Occidentale”. Si doi: “Astăzi frontierele Uniunii Europene se lărgesc spre Orient şi e foarte posibil ca, într-un viitor nu prea îndepărtat, să intre în componenţa ei şi ţări cu milioane de ortodocşi. Ce va însemna pentru viaţa acestor ţări chestiunea păstrării identităţii spirituale, culturale şi religioase într-un mediu străin de standardele lor etice şi valorice?” se întreabă Patriarhul. Bună întrebare, la care, tot atât de logic, ar fi să ne întrebăm: dar ”ce a însemnat pentru viaţa acestor ţări chestiunea păstrării identităţii lor spirituale, culturale şi religioase într-un mediu străin de standardele lor etice şi valorice”, după ocuparea de către Rusia a Basarabiei în 1940, iar mai devreme a Ucrainei, Republicilor Baltice, Caucazului, Asiei Mijlocii, ori ruperea Transnistriei de la R. Moldova în 1992 sau a Abhaziei şi Osetiei de Sud de la Georgia în 2010?
Vedeţi cum se bat cap în cap, uneori, nişte întrebări foarte pertinente, dacă ele ascund interese impertinente? Rusia, după ce a văzut (era mai bine dacă înţelegea) că nu mai poate fi acceptat ca tutore politic, a decis să revină la vechile stereotipuri de salvatoare a Ortodoxiei. Ar fi, dacă preţul plătit pentru asta nu ar fi unul politic. Basarabia este o lecţie mai veche în acest sens, Transnistria e una nouă de tot.
