Bebeluşul din tomberon

Această veste a şocat Moldova. Cu adevărat. Cu fiori şi sudori reci. Cu multe discuţii despre cum se poate să procedezi aşa? Şocul a durat 5 minute. Sau 5 ore. În niciun caz 5 zile. Azi deja, rar cine îşi aminteşte de acel şoc. Este vorba de cazul unei tinere de 18 ani, care a născut acasă singură un copil şi l-a dus la gunoi, considerându-l mort.

Cât de singură trebuie să fii pe lumea asta, ca să ajungi în R.Moldova în anul 2016 să naşti singură, şi să nu ai cu cine împărtăşi această stare, să nu ai pe cine chema în ajutor?

Cât de singură şi de izolată trebuie să te simţi, ca atunci când există maternităţi, în care ai putea să naşti gratuit, să fii asistată de nişte lucrători medicali, iar după naştere să beneficiezi de un pat şi un ceai, chiar dacă decizi să păstrezi copilul sau să îl abandonezi; cât de singură eşti cu problema şi cu viaţa ta, dacă decizi să te închizi într-un apartament închiriat, pe o căldură toridă, şi să te umpli de durere, de sânge, de lacrimi, iar de durere, iar de deznădejde, şi aşa – timp de câteva ore în şir, cât durează travaliul. Cât de departe de orice fiinţă umană trebuie să te simţi ca să tai singură cordonul ombilical al copilului prins de tine şi, terminată după o naştere în izolare, să duci pruncul la tomberon şi apoi să te ascunzi de fantoma naşterii?

Ce i s-a întâmplat acestei tinere pe tot parcursul celor 18 ani de viaţă, dacă ea a ajuns în travaliu şi nu a crezut că poate să se adreseze sistemului medical, părinţilor, vecinilor, străzii, tatălui copilului, rudelor, străinilor? Să ne închipuim, ce ar fi trebuit să ni se întâmple, fiecăruia dintre noi, ca să ne temem atât de mult de orice fiinţă vie, încât să evităm şi fiinţa vie abia născută?

Ştiţi cât de tare are Moldova nevoie de acest bebeluş? De orice bebeluş? Extrem de mult. Cel mai mult. Moldova are nevoie de nişte copii, de mai mulţi copii, care să fie crescuţi acasă, căci pierde în fiecare zi mai mulţi oameni decât se nasc, şi pronosticurile sunt înspăimântătoare. Deja nici banii nu mai pot salva Moldova, nici preţurile mici, nici donaţiile, nici fundaţiile, nici promovarea în străinătate.

Deci cum se întâmplă că într-o ţară care are nevoie atât de acută de copii, o tânără care abia începe perioada fertilă a vieţii, o gravidă care poartă un bebluş perfect sănătos, se ascunde în casă, îl naşte în chinuri ascunse, îi taie ombilicul cu cuţitul de curăţat cartofi şi îl duce la tomberon? Ea, mama care trebuia să fericească Moldova cu noi şi noi vieţi, de ce nu a aflat timp de 18 ani că Moldova îi vrea copilul şi are nevoie de el, indiferent dacă mama poate sau nu să îl crească?

Impresia mea e că mama acestui bebeluş a locuit până acum într-un tomberon. Viaţa ei a fost un fel de tomberon, peste care fiecare a aruncat gunoaie. Şi ea o fi înţeles că toţi o consideră un gunoi, şi i-a evitat pe toţi, să nu deranjeze. Poate greşesc, poate că are cea mai iubitoare familie din lume, şi cea mai înţelegătoare societate, dar ceva nu a funcţionat, dacă a ajuns să nască singură, ascunsă, şi să ducă fiinţa nouă la tomberon.

Am să amintesc doar pe scurt că acest bebeluş nu e singura fiinţă umană din tomberon. Să privim în jur. Câţi bătrâni ajung să se hrănească din gunoişti? Câţi copii sunt abandonaţi ca nişte gunoaie? Câţi cetăţeni se simt abandonaţi şi acoperiţi de murdăria unei societăţi corupte şi lacome?

Vestea bună e că bebeluşul născut deunăzi şi aruncat în tomberon a supravieţuit. A fost găsit şi salvat de cineva.

Un necunoscut, un om care avea altceva de făcut, s-a oprit să afle ce e cu acel pachet din tomberon, a constatat că e un bebeluş şi a pierdut din timpul său ca să anunţe autorităţile. Era un om, nu un sistem. Nimeni nu ne va scoate din viaţa noastră de tomberon, nimeni nu ne va salva din gunoişte, dacă noi singuri, fiecare în parte, nu vom deveni oameni care salvează vieţile ajunse la gunoi.