Basarabia, din nou între cortine?
V. Voronin este personajul predispus declaraţiilor. Mai puţin, însă, şi deprinderii de a şi le asuma. Dacă Voronin ar fi avut demnitatea şi curajul unui bărbat de stat, ne-am fi pomenit imediat de după developarea „loviturii de stat” cu scuze la adresa României, în loc de acuzaţii şi cu relansarea unei normalităţi diplomatice la frontierele NATO şi UE. Voronin vrea, însă, altceva.
Declaraţiile nervoase ale lui Voronin şi scandalizarea relaţiilor cu România, după evenimentele din 6-7 aprilie, nu sunt o premieră. Preşedintelui îi place, oricât de paradoxal ar părea, să se scalde în resentimente şi declaraţii antiromâneşti, ca porcul în glod. Pe durata ultimilor 10 ani, la adresa Bucureştiului s-a spus tot ce trebuia să se spună şi nu s-a apus în adresa Moscovei. De la afirmaţii gen „Tricolorul este drapel fascist”, până la acuzarea României de organizarea unei lovituri de stat la Chişinău. Parcurgând, lapidar, perioada celor două mandate prezidenţiale, nu găsim nicio declaraţie pozitivă la adresa României, cu excepţia, poate, a ocazionalei mulţumiri adresate preşedintelui Băsescu în cea de-a doua vizită a sa la Chişinău: „mulţumesc, vizita din 2005 mi-a prins bine”, spunea Voronin.
De fapt, Voronin nu şi-a dorit niciodată o relaţie strânsă cu Bucureştiul, iar după alegerile din 5 aprilie Voronin încearcă, cu implicarea întregului arsenal diplomatic rusesc şi chiar a vechiului „avocat parlamentar şi european”, PPCD, să treacă toate păcatele proastelor relaţii cu România pe seama Bucureştiului. Calculele, din care reiese Voronin, ar fi, cel puţin, două: prin scandalizarea relaţiilor cu România, acesta vrea să sustragă atenţia opiniei publice, inclusiv internaţionale, de la fraudarea alegerilor şi reinstalarea pe cale ilegală a unui regim de sorginte sovietică. Şi doi: compromiterea României şi scoaterea ei de pe rolul de consilier al UE în problema R. Moldova. Este ceea ce îşi doreşte de mai multă vreme Rusia, care ar prefera mai degrabă pe acest rol Ungaria, poate Bulgaria, numai nu România, care este cea mai în temă şi care a mers destul de departe în demersurile de integrare europeană pentru R. Moldova.
Războiul declarat României de către Voronin are în spate, de fapt, Rusia. E suficient să urmărim comportamentul post-electoral, la nivel de declaraţii, al oficialilor ruşi, al elitelor pro-ruse din zona CSI şi al „avocaţilor externi”, ca să excludem orice dubii în acest sens. Kremlinul se revanşază. România este, o dată în plus, taxată pentru îndrăzneala de a pleca spre NATO şi UE, dar şi pentru promovarea intereselor euro-atlantice la Est de Prut. Conştientă că „problema transnistreană” nu mai ţine ca remediu de şantaj în relaţiile cu Vestul şi că dispoziţia societăţii moldoveneşti este tot mai vestică, Moscova a determinat Chişinăul sau, poate, Chişinăul, consultând Moscova, a decis forţarea notelor posibile în relaţiile cu România: război diplomatic, vize pe Prut, dezaprobarea noilor programe de cooperare cu UE. Toate sunt decizii luate în mod arbitrar de Chişinău. La modul practic, deşi nedeclarat, avem o nouă cortină pe Prut, deocamdată neclară, dar, oricum, cortină, dincoace de care Rusia va încerca să se reafirme. Este, de fapt, ceea ce-şi dorea de mai multă vreme Moscova, considerând, probabil, că doar o singură cortină, cea de pe Nistru, ar fi prea puţin pentru interesele ruseşti în regiune.
Afirmaţiile precum că România ar fi în relaţii proaste cu R. Moldova, sau viceversa, nu au temei. Să nu confundăm lucrurile. R. Moldova şi partidul comuniştilor nu sunt sinonime, chiar dacă în nebunia lor cronică de a se suprapune statului, comuniştii se pretind pe rol de exponenţi unici şi universali a tot ce ţine de relaţia cu lumea şi chiar cu Dumnezeu. Dacă ar fi să facem un sondaj, elementar, la tema relaţiilor cu România, fie şi la nivelul clasei politice, poate doar socialiştii şi ppcd-iştii ar mai fi pe aceeaşi lungime de undă cu Voronin, dar până şi aceştia ar face-o jenaţi. Este important ca, în actuala situaţie politică, instituţiile internaţionale să nu dea curs predilecţiilor „Chişinăului” vizavi de România şi să nu mai bată din palme comuniştilor, de parcă Voronin ar fi Tutankamonul Europei.
Petru AMARIEI
