Bârna din ochiul nostru

“Majoritatea oamenilor sunt ferm convinşi că niciodată nu vor pricinui cuiva durere (tortură), doar pentru a obţine anumite informaţii (false sau adevărate) şi nici nu vor lăuda excesiv valoarea unui produs comercial (partid), doar pentru a profita în urma ignoranţei cumpărătorului (la vot).  Dar, vedeţi ştirile, citiţi ziarele, zice omul, şi vă veţi convinge singuri: lumea e plină de ticăloşi, de bancheri suspicioşi, de interogatori sălbatici, dar eu îs bun, nu ca alţii”, – scrie Benedict Carey într-un articol recent din New York Times. Evident, Carey nu face o referinţă exclusivă la R. Moldova, ci afirmă nişte realităţi universal umane, parantezele îmi aparţin. Omul are tendinţa să se creadă mai drept decăt alţii.

În ultimii ani, psihologii au început să se intereseze tot mai mult despre un efect pe care l-au supranumit “io-s mai sfânt decât aproapele meu”. E bine cunoscut faptul că oamenii au tendinţa să fie supraoptimişti când îşi evaluează propria lor persoană: se cred mai productivi, mai disciplinaţi, mai frumoşi, mai sinceri, decât sunt în realitate. Se pare, însă, că această confuzie autoindusă e şi mai puternică atunci când vine vorba despre judecăţile morale.

Cercetările par să arate că sentimentul de superioritate al moralităţii proprii e, uneori, util, dar poate fi şi păgubitor. Evident, asta nu înseamnă că suntem inapţi de a ne indigna şi chiar de a ne revolta, atunci când sunt încălcate flagrant anumite norme morale, zice D. Dunning de la Universitatea Cornell, unul dintre autorii proiectului, dar, se pare, comportamentele noastre sunt influenţate mai mult de situaţie, decât de forţa personalităţii.

O posibilitate de a constata dacă oamenii într-adevăr sunt atât de virtuoşi precum afirmă, este să-i testezi. Într-un studiu, 251 de studenţi au fost întrebaţi de vor cumpăra sau ba narcise galbene de Ziua Zarnacadelelor (eveniment de binefacere de nivel naţional în SUA; o parte din banii adunaţi din vânzarea zarnacadelelor se varsă în fondul luptei cu cancerul). 83% din participanţi afirmaseră că vor cumpăra cel puţin câte o zarnacadea. Concomitent, tot ei se declarau mult mai sceptici faţă de prietenii săi, declarând că doar 56% dintre aceştia ar fi dispuşi să contribuie la eveniment. Cinci săptămâni mai târziu, s-a dovedit că doar 43% dintre participanţi au cumpărat flori galbene. Predicţiile pe care le făceau despre alţii s-au dovedit a fi potrivite şi în cazul lor.

Discrepanţa dintre “cum cred că mă voi comporta” şi „cum mă comport în realitate” este o rezultantă a cât de bine un individ poate simula mintal situaţia, iar simularea e ghidată de intenţiile personale. Problema cu afirmaţiile de genul “io-s mai sfânt decât aproapele meu” nu e doar aceea că ne supraestimăm felul în care ne-am fi comportat, ci şi că dăm vina pentru toate crizele pe un defect de caracter, adică, ni se pare că dacă dăm afară de la lucru toţi poliţiştii moldoveni „imorali” şi „agresivi” şi-i înlocuim cu poliţişti „morali” sau interzicem comuniştii şi-i înlocuim cu liberalii, atunci nu vom mai avea niciodată situaţii tragice de genul celora de după alegerile parlamentare din 5 aprilie.

În experimentele psihologice, ca şi în viaţă, efectul “io-s mai sfânt decât aproapele meu” se diminuează rapid dacă oamenii sunt rugaţi să spună cum se vor comporta în situaţii prin care au trecut deja. Bunăoară, dacă anterior n-a dat de pomană, atunci omul va spune că şi pe viitor, probabil, nu va da sau viceversa. Ne influenţează mult liderii de opinie şi cultura în care trăim: efectul pare să fie mai puţin pronunţat în culturile unde se pune o importanţă mai mare pe interdependenţa umană şi nu pe realizările individuale, precum e în Spania sau în China.

Un sentiment statornic de superioritate morală e un component dintr-un proces relativ obişnuit de auto îmbunătăţire a imaginei de sine. Cei ce se cred binecuvâtaţi şi foarte apreciaţi de către comunitate, de obicei, reuşesc să parvină. Mai ales se descurcă bine în situaţii de criză sau de război (s-au evaluat supravieţuitorii evenimentelor din Bosnia). Respectiv, s-ar putea specula că sunt interesaţi să menţină crizele. Pe timp de pace, umflarea în pene a virtuţilor personale poate deveni un câmp minat. Supraconfidenţii iau de obicei decizii mai proaste când investesc la bursa de valori sau se cheltuiesc pe mărunţişuri.

Una dintre practicile care ar putea potoli sentimentele de superioritate morală este religia. Religiile principale ale lumii accentuează în repetate rânduri importanţa smereniei. Totuşi, în cazul unor oameni, religia pare să amplifice sentimentul de “baliză a moralităţii”, scrie Carey. Într-un studiu efectuat în 2002, s-au evaluat angajamentele religioase a 249 de studenţi, 80% dintre aceştia făceau parte dintr-o parohie oarecare. S-a constatat că studenţii religioşi se considerau în medie aproape de două ori mai apţi să adere la porunci biblice de genul celei exprimate în Matei 5,44. În acelaşi timp, studiul a arătat că aceşti studenţi supramoralişti erau şi cei mai fundamentalişti. Studiul m-a făcut să mă gandesc la preşedintele nostru în exerciţiu, că doar şi el merge la biserică. Face oare parte dintre cei umili sau dintre cei cu complexul sfântuleţului? Dar dumneata, cititorule?

dr. Teodor Ajder, psiholog

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *