Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   „Barbarosa” lui Putin: eşec sau…

„Barbarosa” lui Putin: eşec sau repaos?

După ce a intrat în Crimeea şi, mai ales, după anexarea peninsulei, Moscova a fost cuprinsă de o euforie proverbială. Părea că nimeni şi nimic nu mai poate potoli spiritele revanşarde ale Kremlinului şi armatele ruse se vor opri nu la Kiev şi nici la Chişinău, ci, ca şi în 1945, la Berlin.

Rusia începe să coboare pe pământ. După ce au pus piciorul în Crimeea şi au zburat, câteva săptămâni bune, printre nori, visându-se ba la Doneţk şi Harkov, ba la Odesa şi Gurile Dunării, ruşii au început să aterizeze. Cel puţin, această senzaţie vine după ce Moscova a intrat într-un dialog mai punctual şi pertinent cu americanii şi cu germanii. Vineri, Vladimir Putin a discutat telefonic cu Barack Obama, duminică, şefii diplomaţiilor ruse şi americane, Serghei Lavrov şi John Kerry, şi-au dat o întâlnire la Paris, iar luni, Putin a avut o conversaţie telefonică şi cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel. În toate cele trei cazuri, s-a abordat problema Ucrainei, dar din agendă nu a lipsit nici R. Moldova, care este văzută de mai mulţi experţi, inclusiv oficiali NATO, ca o următoare ţintă de atac a Rusiei, după Crimeea. Comunicatele oficiale nu spun prea multe, dar din ceea ce spun reiese că riscurile unei invazii ruseşti în sud-estul Ucrainei s-au minimalizat, cel puţin Lavrov a declarat, după întrevederea cu Kerry, că acest lucru nu intră în planurile Rusiei, iar vizavi de R. Moldova acelaşi Lavrov afirmă că Transnistria nu va fi anexată la Rusia după modelul Crimeii şi că Moscova şi Washingtonul vor căuta să identifice soluţia unui „statut special pentru Transnistria în cadrul unei R. Moldova unite, suverane şi neutre”. Deşi ambiţiile Moscovei (cel puţin cele afişate) s-au mai temperat şi tensiunile în jurul Ucrainei au mai pierdut din intensitate, pericolele pentru pacea şi securitatea din regiune vor exista, cel puţin, atât timp cât Rusia nu-şi va retrage în cazărmi trupele de la graniţa cu Ucraina – lucru asupra căruia americanii insistă cel mai mult. În convorbirea telefonică cu Merkel, Putin a asigurat-o că a dat ordin de retragere a trupelor, dar o „retragere parţială”. Cât e de mult sau de puţin ceea ce a făcut Putin, poate şti doar Rusia. Ucraina, la rândul său, se declară în continuare ameninţată şi îngrijorările nu scad nici la Chişinău. Într-un interviu recent pentru Reuters, premierul Leancă făcea referire la două motive pentru aceste îngrijorări. 1: frontiera directă cu Ucraina şi 2: Transnistria, care este, de 23 de ani, o mină, asemeni Crimeii, sub R. Moldova. Cu toate astea, spune Leancă, nu trebuie să disperăm.

100 de voturi anti-Rusia

După ce a intrat în Crimeea şi, mai ales, după ce şi-a permis anexarea peninsulei la Rusia, Moscova a intrat într-un agiotaj nemaipomenit. Părea că nimeni şi nimic nu mai poate potoli spiritele revanşarde ale Kremlinului şi armatele ruse se vor opri nu la Kiev şi nici la Chişinău, ci, ca şi în 1945, la Berlin. Să ne amintim ce euforie cuprinsese Duma de Stat. Putin a fost declarat eroul naţional, iar ocuparea Crimeii – cea mai mare biruinţă politică şi militară a Rusiei (fără nicio împuşcătură) după cel de-al Doilea Război Mondial. Moscova fierbea în idei şi planuri noi de reîmpărţire a lumii. Sud-estul Ucrainei era deja ca şi cum rusesc, în 3 ore de drum, de la graniţa ruso-ucraineană, trebuia să cadă şi Kievul. R. Moldova urma să ajungă anexa regiunii Odesa, devenită Novorossia, după care planurile Rusiei treceau la Polonia, România şi Republicile Baltice. Cel puţin, în presă au apărut mai multe declaraţii care vizau pericolele la adresa celor 5 state, dar nu-i exclus ca ”Barbarosa” lui Putin să fi avut o bătaie mult mai lungă. Toate s-au oprit pe 27 sau imediat după 27 martie. Ce a putut potoli spiritele încinse ale lui Putin, Şoigu, Jirinovski, Ziuganov… Sancţiunile economice? Posibil şi ele, dar nu ele, în primul rând. Moscova a fost determinată să gândească la rece ceea ce face de Rezoluţia ONU. Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei şi anexarea Crimeii a fost condamnată la Naţiunile Unite cu 100 de voturi. Din cele 168 de state-membre ONU, doar 11 au votat împotrivă, altele 58 abţinându-se. Este puţin probabil ca Rusia să se fi aşteptat să ia această palmă în plină reuniune ONU. Lucrul cel mai umilitor care s-a întâmplat e că, din cei 11 care au votat împotriva Rezoluţiei, doar două voturi au venit din partea membrilor CSI – Belarus şi Armenia. Uluitor: Kazahstanul, care este parte la Uniunea Vamală cu Rusia şi Belarus, nu şi-a dat votul pentru Rusia, iar cei 58 care s-au abţinut au făcut-o mai mult din delicateţe diplomatică. Scorul de 100 la 11 e prea dezavantajos, ca să nu-ţi dai seama că ai intrat într-un conflict nu doar cu Ucraina, ci cu toată lumea, mai ales că cei 11 sunt figuri mici în politica mare. Tot ce-i posibil că Moscova şi-a dat seama, până la urmă, că într-un veac ca cel de-al 21-lea, supertehnicizat şi foarte interdependent, e o nebunie mare să-ţi strici relaţiile cu lumea, crezând că dacă ai tancuri şi rachete o poţi face pe Ginghis Hanul.

Scenarii noi, dar vechi

În R. Moldova, deocamdată, e pace. Dar, toate în aparenţă. Tiraspolul şi Comratul nu scapă controlului Moscovei. După ce a fost chemat Şevciuk la Putin, săptămâna trecută a fost cerut în vizită şi Formuzal. La întoarcere şi unul şi altul au ameninţat cu separarea de R. Moldova şi aderarea la Rusia, dacă Chişinăul va semna Acordul de Asociere cu UE. Fum. Nimic nou, până la urmă. O altă variantă, moldovenească, a aceluiaşi scenariu ucrainesc şi atât. Păcat că ”scenariştii” nu ţin cont că scenariile au şi ele minusul de a se învechi: R. Moldova nu este, în relaţiile internaţionale de azi, Ucraina din octombrie-noiembrie 2013, iar Parteneriatul Estic nu mai este în gestiunea Bruxellesului, ci a Washingtonului.