Banii și anii la ZdG
În fiecare zi cititorii ZdG ne cer mai mult: mai multe investigații, mai multe încălcări scoase la iveală, mai multă presiune asupra autorităților să facă mai multă justiție și mai repede. Și noi vrem mai mult și mai repede, dar uneori ne dăm seama că ne mișcăm lent și reușim puțin. Sau poate așteptările sunt prea mari?
De când a plecat Plahotniuc și Partidul Democrat a reușit, în sfârșit, să se retragă de la guvernare, avem în fiecare zi solicitări către noii guvernanți. Pe lângă accesul la informații, seturi de date și interviuri, suntem nevoiți să cerem restabilirea accesului normal la bazele de date și restabilirea prețurilor ”normale” pe care le plătim pentru bazele de date. Deși miniștrii și parlamentarii democrați nu ne ofereau interviuri decât dacă reporterii alergau din urma lor și reușeau să rupă prin vreo minune cordonul de bodyguarzi, iar actualii răspund fără să fugă, la întrebări, asta nu e suficient. Vrem acces mai mult la informații, vrem acces gratuit, și mai vrem pedepse pentru cei care îngrădesc accesul la informații.
Cerem prea mult? Nu. Cetățenii au cerințe față de noi și noi trebuie să le răspundem adecvat. Să luăm un simplu articol despre averile politicienilor figari: ”Justiție în era post Kroll. Studiu de caz: Vlad Plahotniuc și Ilan Șor”. În articole se enumeră firmele, sediile și afacerile celor doi și cum au fost tranzacționate după ce au părăsit Moldova. E un articol de mare interes public, mai ales într-un stat unde s-au furat miliarde și nu s-a recuperat practic nimic, iar povara recuperării se așează tot mai apăsător pe umerii contribuabiili.
Dar cum se scrie un asemenea articol, în care sunt prezentate date exacte despre firmele demnitarilor? Cu bani. Bazele de date costă. O firmă verificată – 100 de lei. 5 firme – 500 de lei. 5 firme X 5 politicieni – 2500 de lei. Apoi, dacă vrei să verifici istoricul activității acestor firme – 250 lei per firmă. Înmulțim cu 5 firme și 5 politicieni? E o sumă înspământătoare. De unde să luăm acești bani? Câte ziare de 5 lei bucata ar trebui să vindem ca să putem acumula bani doar pentru scrierea unui singur articol? Și acești bani merg în caznaua statului. Deci luăm de la cititori – pensionari, bugetari, săraci, și transferăm statului.
Jurnalismul de investigație este un mare ajutor pentru cetățeni și pentru stat. Nu puține dosare au fost pornite în baza articolelor de investigație. Și foarte mulți cititori au învățat să supraviețuiască în jungla juridică moldovenească anume documentându-se din ZdG despr problemele din justiție, procuratură, poliție, alte instituții publice care ar trebui să respecte drepturile omului, nu să le încalce.
Jurnalismul de investigație este prin excelență un serviciu public. Reporterii de investigație sunt și ei oameni, ar vrea și ei să aibă vacanțe lungi, dimineți liniștite, seri calme, case confortabile. Și chiar le merită. Dar nu le prea au. Știți cum sunt zilele lor, de dimineață până seara? Asemănătoare cu cele ale pompierilor, polițiștilor și psihologilor luate împreună. Oamenii telefonează, vin, scriu scrisori, cheamă reporterii la fața locului, iar fața locului este peste tot, de la primărie până la pușcărie. Oamenii așteaptă de la reporteri investigații anchetarea criminalilor, expunerea acestora, explicarea ilegalităților, oleacă de consultare și multă consolare. Și reporterul trebuie să le facă pe toate, dar măcar de nu ar trebui să plătească pentru informații și să cerșească interviuri.
Ieri a apărut Raportul Consiliului Europei privind spălările de bani în Moldova. Reiese că e și mai mult de lucru inclusiv pentru reporterii de investigație. Să se pună sechestre pe averile celor care au prădat bunul public și să fie scutiți jurnaliștii de taxe.
