Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Banii înapoi

Banii înapoi

Câteva decizii recente ne arată cum pot fi restituiți în haznaua statului banii irosiți aiurea de fostele guvernări. Săptămâna curentă, am identificat cel puțin patru soluții de acest fel.

Prima reflectă o decizie a Comisiilor protecție socială, sănătate și familie și cea a drepturilor omului și relații interetnice, care au avizat pozitiv proiectul de modificare a Legii privind asigurarea activității președintelui R. Moldova. Documentul prevede ca foștii președinți ai R. Moldova să nu mai beneficieze de birou, de asistent personal și de mijloc de transport permanent pe parcursul a patru ani, după expirarea mandatului, demisie sau imposibilitate definitivă de exercitare a atribuțiilor. Amintim că garanțiile sociale pentru foștii președinți ai R. Moldova de a avea birou, asistent personal și automobil permanent, timp de patru ani după expirarea mandatului, au fost incluse în lege de Legislativ în 2016. Suspendarea privilegiilor de care beneficiau foștii președinți ai R. Moldova, timp de 4 ani de după expirarea mandatului, ar aduce în bugetul statului circa 50 de mii de euro anual, potrivit unor calcule economice. Simplu, lăsându-i pe foștii președinți fără birou, fără automobil și fără asistente, acumulăm 50 de mii de euro pe an la buget.

Alt proiect, discutat în cadrul comisiilor comisiilor parlamentare, se referă la reducerea înlesnirilor pentru foștii speakeri și prim-miniștri. Prin modificarea Legii despre statutul deputatului în Parlament și a Legii cu privire la Serviciul Protecție și Pază de Stat vor fi excluse serviciile de protecție din partea statului a persoanelor care au deținut funcții de președinte de Parlament sau de prim-ministru. Argumentul e simplu – nu există motive sau probe plauzibile care ar demonstra că persoanele respective sunt supuse riscului sub aspectele securității personale, libertății de acțiune și al sănătății. De ce le-ar fi fost frică, dacă s-ar fi aflat în serviciul cetățenilor?

Și raționalizarea cheltuielilor pentru deplasări oficiale ar putea lăsa niște sume impresionante la buget. Până ieri, 25 septembrie, când problema a fost abordată în ședința Guvernului, nimeni nu a cutezat să spună că mai multe „turnee oficiale” ale demnitarilor noștri sunt ineficiente, fără prea mult sens și rost. Nimeni nu a cutezat să spună că, de obicei, oficialii preferă cele mai scumpe bilete de avion și cele mai luxoase hoteluri de închiriat, atunci când pleacă la Bruxelles, Londra sau Paris… Nimeni nu a mai propus ca aceste cheltuieli să fie reduse cât de mult posibil, în beneficiul cetățenilor care asigură viața din fotolii a acestor demnitari. Incontestabil, diminuarea cheltuielilor pentru deplasările demnitarilor e posibilă, rămâne doar să fie realizată și raportată.

Cireașa de pe torta acestui subiect. Miercuri, 25 septembrie, Procuratura Generală ne anunța că un funcționar din Parlament (probabil fost funcționar, n.a.), care ar fi comis falsuri în acte publice, cauzând un prejudiciu de circa șase milioane de lei bugetului de stat, ar putea fi obligat de instanța judecătorească să le restituie. Este vorba de falsurile admise în „Legea cazinourilor”, care au facilitat reducerea în jumătate a costurilor de întreținere a acestor locații, timp de jumătate de an. Deci, în jumătate de an s-au furat, fără dificultate, peste 300 de mii de euro… Falsurile au fost comise în 2010, iar în 2015 instanțele de judecată din R. Moldova l-au absolvit pe funcționarul parlamentar de orice fel de pedeapsă. Acum, procurorii vor să ne spună că revizuirea acelor hotărâri este posibilă, indiferent de termene de prescripție. Vom urmări. Oricare, însă, ar fi finalitatea cazului cu o vechime de nouă ani, mesajul de ieri al PG ar trebui citit cu atenție de funcționarii de orice rang: falsurile și abuzurile comise azi, pot fi actuale în justiția de mâine sau în cea de peste un deceniu, când, inevitabil, vom avea un sistem autentic de drept.