Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Banca Naţională, părăsită înainte de…

Banca Naţională, părăsită înainte de furtună?

Guvernatorul Băncii Naţionale a declarat că părăseşte instituţia. După 3 ani de muncă în care, în repetate rânduri, Sergiu Cioclea a emis mesaje pozitive, explicând că ar fi întreprins numeroase acţiuni în sprijinul securităţii băncilor din Moldova, a anunţat că părăseşte BNM, din motive personale.

Este adevărat, orice persoană din lume are dreptul să abandoneze orice loc de muncă, totuşi, faptul că Cioclea pleacă tocmai acum, atrage mai multe semne de întrebare.

Cioclea a venit la conducerea acestei instituţii, într-o perioadă de extremă decădere a încrederii în bănci şi, în general, în onestitatea instituţiilor de stat. El zice că a reuşit să restabilească relaţiile cu FMI, să instituie mecanisme sigure de control bancar şi de prevenire a fraudelor, să elaboreze priorităţi pentru următorii ani. Firească întrebarea: de ce ar trebui abandonată corabia, atunci când cea mai grea parte de muncă a fost realizată?

Mai multe voci vorbesc despre un apropiat colaps al R. Moldova. Despre asta se tace la nivel oficial. Oficial, ne merge mai bine ca oricând, când copiii primesc scutece de la fundaţia coordonatorului, când maturii primesc drumuri de la partidul de guvernământ, când medicii sunt duşi pe braţe de noua conducere a Ministerului Sănătăţii, iar ţăranii primesc la poartă saci cu legume şi fructe din partea deputaţilor.

Neoficial, oamenii nu se simt în siguranţă atunci când ajung în contact cu sistemul de sănătate, medicii nu se simt în siguranţă financiară cu salariile pe care le primesc, pensionarii nu se simt în siguranţă din cauza pensiilor mici, iar tinerii pleacă, abandonând neşansele. Practic, afară de un număr restrâns de politicieni şi afiliaţi ai acestora, nu există voci care ar vorbi cu optimism despre ziua de mâine.

De ce, totuşi, ar pleca Guvernatorul BNM de la un post bun de muncă, pe care l-a calificat în repetate rânduri drept interesant şi care îi asigură o stabilitate economică, dar şi împlinirea unor obiective personale?

Dacă BNM a fost readusă în albia unei instituţii financiare normale şi credibile cu atâta efort, este oare cazul să o laşi tocmai în pragul unor alegeri care pot finaliza cu diverse provocări, inclusiv riscuri de noi devalizări? Nu ar fi mai sănătos pentru bancă să aibă acelaşi guvernator până trec cele 2-3 luni de înaltă tensiune politică şi electorală?

Sau tocmai de asta pleacă Cioclea de la BNM? Ultima devalizare masivă a băncilor din Moldova a avut loc în noaptea alegerilor parlamentare din 2014. Au trecut 4 ani, iar investigaţiile ştim doar că au finalizat cu cheltuieli enorme pentru buget şi cetăţeni, fără să aducă rezultatul aşteptat de toţi: reîntoarcerea banilor şi pedepsirea hoţilor. Una dintre marile aşteptări de la guvernatorul Cioclea era explicarea furtului şi explicarea recuperării banilor, dar şi prevenirea unor noi fraude.
Din explicaţiile pe care le-am primit de la BNM pe parcursul celor 3 ani, am aflat că miliardul încă nu a fost găsit, nici recuperat, şi că expunerea oricăror detalii ar dăuna. Singura certitudine care ni s-a inoculat a fost că asemenea scheme nu vor mai fi posibile. Acum, dacă cel care a iniţiat şi a condus reforma bancară părăseşte în grabă BNM cu doar 3 luni înainte de alegeri, există oare garanţii că această reformă e ireversibilă?

Sunt cetăţeni care ar crede în asta? Probabil, foarte puţini. Ceilalţi, după ce au trecut prin decenii de dezamăgiri şi reforme aruncate la gunoi, corupţie şi sărăcie avansată, vor răspunde cu gura scepticului, că nu mai cred în nimic.

Revin la dreptul fiecărui angajat de la oricare loc de muncă de a abandona postul. Sergiu Cioclea are acest drept garantat de lege. Dar oamenii rămaşi în Moldova, puţinii oameni rămaşi, puţinii care au decis să construiască ceva, în sala de operaţii, la oficiul poştal, în clase sau aule universitare, ei ce să facă? Ei, care aud că cei puternici părăsesc corabia înainte de alegeri, lăsând reformele fragile în faţa unui posibil uragan politic care va mătura şi subţirica pojghiţă de democraţie rămasă pe ici-colea, ei ce să zică? Cei care încearcă să lupte cu greul, sărăcia, presiunile, hărţuielile, încercând cu mijloace limitate să se facă auziţi, ce să zică? Să plece din motive personale?

Ar fi o idee, cu câteva săptămâni înainte de alegeri, să se retragă toţi, din săli de clasă, din săli de operaţie, din livezile pline de mere neculese, din instituţiile care plătesc puţin pentru muncă multă, din nemulţumirea de zi cu zi. Să se retragă ca o maree, care să revină înainte ca noile fraude să devoreze ultimele reforme pornite.

Să se retragă, iar apoi să înainteze, ca să recâştige terenul ocupat abuziv într-o noapte a fraudelor bancare. Dar, totuşi, e mai simplu să plece câte unul pe rând, decât să rămână şi să înainteze mai mulţi împreună. Deocamdată.