Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Bâlbâieli de miniştri

Bâlbâieli de miniştri

La doar câteva zile după învestirea celor doi noi miniştri, aflăm că Centrul Naţional Anticorupţie lansează campania „O zi anticorupţie în oraşul tău”. Campania începe la Hânceşti şi va continua în mai multe localităţi ale republicii, în care ofiţerii CNA se vor deplasa pentru a-i instrui pe cetăţeni cum să combată şi să se opună tentativelor de corupţie.

Astfel de campanii s-au mai organizat, fiecare fiind estimată la sute de mii de lei, cheltuiţi în special din fondurile donatorilor externi care, după ce au combătut, în mare parte eficient, corupţia în statele lor, au considerat că şi în R. Moldova e posibil şi au decis să doneze bani, doar ca instituţiile statului să vrea să se opună corupţiei, în special celei de la nivel înalt.

În astfel de campanii banii, în special cei ai străinilor, se cheltuie uşor. Mai complicat, se pare, e estimarea rezultatelor, or, în ultimii ani, singurul dosar „dus la capăt” de instanţele de drept din R. Moldova, în care figurează un fost demnitar de rang înalt este cel al ex-premierului Vlad Filat şi acesta fiind calificat drept o mostră fidelă de justiţie selectivă.

Da, au mai fost câteva dosare care promiteau dezvăluiri şi condamnări drastice, dar toate spiritele încinse în jurul acestora s-au diminuat, interesul public trecând, lejer, pe plan secund. Astfel, chiar dacă închisorile sunt pline de condamnaţi, acolo vom găsi persoane deţinute pentru infracţiuni minore sau chiar persoane deţinute, deşi nu au comis niciun fel de infracţiuni. Cel puţin scrisorile pe care le primim la redacţie ne vorbesc despre acest lucru greu de demonstrat în realitate, în condiţiile justiţiei R. Moldova.

Totuşi, de ce se întâmplă că, în R. Moldova, deseori ajung în funcţii persoane compromise sub aspect legal, iar acest statut al lor îi face şi mai vulnerabili la tentative de corupţie? În primul rând, probabil, pentru că demnitarii sunt avansaţi în funcţii pe criterii politice şi nu de integritate. Deşi se tot vorbeşte despre activitatea instituţiilor de control a integrităţii funcţionarilor publici, de ani de zile, nimic special nu se întâmplă în acest sens. De frică să nu fie retrogradaţi, demnitarii însuşesc perfect „tehnici” de camuflare a proprietăţilor, a veniturilor, a tranzacţiilor ilicite. Şi reuşesc să facă acest lucru fiind deja în funcţii de demnitate publică.

Acum câteva zile, citeam o declaraţie a noului ministru al Agriculturii, Nicolae Ciubuc. Acesta le spune jurnaliştilor că, „din iulie, 2014, am trecut să locuim, temporar, în locuinţa de la Durleşti, care aparţine „de jure” mamei soţiei mele (soacrei, n.r.), dar „de facto” aparţinând fratelui soţiei şi familiei acestuia (cumnatului, n.r.), care muncesc de mai mult de 12 ani în Italia”. Ce să înţelegem din această declaraţie? Că noul ministru nu are casă, că locuieşte cu chirie sau că beneficiază de pomenile rudelor?

Sau, altă declaraţie a aceluiaşi nou învestit. Acesta spune că, în ultima campanie electorală, a fost „impus” de situaţie să circule cu mai multe automobile de lux, pentru a-şi asigura vreun mandat în preajma celor de la PDM: „În condiţiile în care nu dispun de o maşină proprie, am fost impus de situaţie să apelez la ajutorul mai multor prieteni sau rude, de la care împrumutam un mijloc sau altul de transport. Aşa, în perioada respectivă, am putut fi văzut şi la volanul unui AUDI (Q5), care aparţine cumnatei mele (sora soţiei mele), a unui Mercedes (E 200), care aparţine tatălui meu, a unui alt Mercedes, care aparţine fratelui soţiei mele, etc. Acest lucru nu presupune că acele mijloace de transport îmi aparţin. Recunosc, m-am deplasat de câteva ori şi cu această maşină (BMW, n.r.), fiindu-mi încredinţată de bunii mei prieteni de copilărie”. Unde, oare, sunt prietenii de copilărie cu automobile scumpe, cum ar fi de model BMW, care ar da maşina cu împrumut, pentru o campanie electorală?

De altfel, aşa cum, în R. Moldova, miniştrii ajung să fie schimbaţi peste noapte, nu le putem reproşa instituţiilor de control că nu efectuează verificări spontane, până la promovarea acestora în funcţie. Logic ar fi ca partidul care îi promovează să-şi asume responsabilitatea pentru integritatea candidaţilor propuşi. Pentru asta, însă, partidul ar trebui să fie principial şi integru. Dar de unde?