Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Austeritate ecologică

Austeritate ecologică

Deşi Partidul Ecologist din R. Moldova nu este atât de popular ca formaţiunile similare din Occident, mişcarea ecologistă a devenit vădit mai puternică şi la noi. Salvarea planetei şi protecţia mediului sunt, bineînţeles, obiective nobile şi demne de urmărit. Întrebarea-cheie este, însă, cea legată de mijloacele prin care acestea ar putea fi atinse. În acest context, pare alarmant că mulţi luptători verzi adoptă o mentalitate totalitară. Logica lor este simplă: dacă oamenii ar fi lăsaţi singuri să decidă ce să cumpere şi cum să se comporte, din motive egoiste, ar distruge pământul într-un timp foarte scurt şi ar extrage toate bogăţiile naturii pentru a-şi satisface mofturile personale. Doar o soluţie impusă prin aparatul coercitiv al statului sau, mai bine, a unei organizaţii supranaţionale, sau, ideal, a unui guvern mondial ar putea obliga oamenii să se gândească la “bunul comun”.

Recomandările pot fi calificate diferit: ca amuzante sau drastice. Recent, Partidul verzilor propunea introducerea unei zile naţionale vegetariene, prin care în cantinele publice să se servească în exclusivitate mâncare fără carne. Anual, şi în R. Moldova se marchează Ziua Pământului, cetăţenii fiind îndemnaţi să deconecteze pentru o oră iluminarea în mod colectiv. Într-un comunicat din 2012, plasat pe site-ul organizatorilor, citim următoarele: “Red Union Fenosa a publicat pe versoul facturilor un apel către populaţie de solidarizare cu evenimentul şi de utilizare cât mai raţională a surselor de energie electrică”. Maliţios e cel care se gândeşte la ceva rău, mai ales că de atâtea ori se întâmplă ca mii de cetăţeni să fie deconectaţi pe neaşteptate din cauza unor defecte tehnice.

La Botanica, descoperim un panou care ne îndeamnă să economisim apa şi astfel să salvăm vieţi. Dacă ţinem cont de faptul că multe mişcări internaţionale împotriva schimbării climei sunt finanţate de aceleaşi companii mari care se fac vinovate de distrugerea mediului, apare o suspiciune logică: care ar fi avantajele lor în promovarea austerităţii în numele ecologiei? Pe de o parte, prin limitarea anumitor produse, producătorii îşi pot permite să ceară preţuri monopoliste şi ridicate. Ei produc mai puţin, iar noi plătim mai mult pentru apă şi energie. Şi dacă protestăm, ni se poate imputa: oare nu sunt preţurile ridicate bune pentru ecologie? Pe de altă parte, şi austeritatea din cauza incompetenţei devine mai acceptabilă. Dacă un cartier rămâne fără apă, graţie propagandei nu mai protestăm, ci ne simţim bine, fiindcă “salvăm vieţi”.

Mai puţin optimiste sunt declaraţiile liderilor verzi internaţionali care cer o micşorare drastică a populaţiei mondiale pentru a salva planeta. David Brower, prim-director executiv al Clubului Sierra, şi-a împărtăşit următoarele gânduri: “Creşterea copiilor [ar trebui să fie] o infracţiune împotriva societăţii care poate fi pedepsită, în afara cazului în care părinţii deţin o licenţă guvernamentală… Tuturor potenţialilor părinţi [ar trebui să] li se ceară să folosească contraceptive chimice, guvernul trebuie să emită antidoturi pentru cetăţenii aleşi să crească copii”.

Nu este o întâmplare că mulţi foşti intelectuali comunişti din Occident, după prăbuşirea Uniunii Sovietice, au preluat conducerea diferitelor mişcări ecologiste. Astfel, este răspândit stereotipul după care ecologistul seamănă cu un harbuz: din afară verde, înăuntru roşu. Argumentele totalitare, mascate prin lozinci ecologiste, pot fi contrazise uşor. Problema constă anume în prea mult control public asupra naturii, şi nu invers. Cei mai mulţi poluatori nu au fost ţările occidentale, ci ţările comuniste, iar locaţiile cele mai contaminate pot fi găsite azi pe teritoriul Federaţiei Ruse.

Este logic ca proprietatea privată să producă efectul exact opus, adică tendinţa de a gândi pe termen lung şi de a nu irosi resursele. Altfel spus, cum vă comportaţi cu propria gradină? Aruncaţi oare substanţe toxice acolo, tăiaţi toţi copacii, împuşcaţi toate animalele domestice?