Aşteptarea „revoluţiei albe”

Duminică, la Tiraspol, Moscova îşi va relua jocul de-a preşedinţii. În stânga Nistrului, cu excepţia localităţilor subordonate administrativ Chişinăului, vor fi jucate «cărţile» (candidaţii) pentru turul doi al alegerilor la «preşedinţia rmn». Sub acoperirea «votului general», pretins democratic şi pluralist, Rusia, îşi va instala la Tiraspol un nou vechil.

Lumea va trebui să aleagă duminică (vorba vine) între cei doi candidaţi rămaşi în cursă: Evgheni Şevciuk (cu 38,5%) şi Anatoli Kaminski (cu 26,3%). Primul – fost şef al legislativului de la Tiraspol, celălalt – actual. Kaminski – favoritul declarat al Moscovei, Şevciuk – considerat, deopotrivă, şi omul Moscovei şi al Kievului. Oricum, «carne din acelaşi borş», personaje de pe aceeaşi linie, bine dresate, verificate şi loiale Kremlinului, cu toate că nimeni nu le poate garanta comportamentul în cazul în care în Rusia ar putea lua foc, în primăvară, «revoluţia albă» anti-Putin, despre care presa rusă scrie tot mai des. Dar asta-i mai mult un semn de întrebare, decât un răspuns.

Smirnov trebuie extrădat Chişinăului

Căderea lui Smirnov a agitat mai multă lume. Era şi firesc. A fost un odios. A făcut crime. Şi mai rămâne criminal, cu toate decoraţiile pe care, de-a lungul anilor de după 1990, i le-au aninat de gît şi la reveri Kremlinul şi Patriarhia Rusă. Am auzit lume care crede sincer că în Transnistria s-a terminat cu teroarea şi despotismul, legate de numele lui Smirnov. Moscova, şi ea, l-a ameninţat şi îl mai ameninţă cu tot felul de dosare, inclusiv penale, numai că Smirnov nu are cum fi cel mai vinovat în faţa Rusiei, pe care a slujit-o ostăşeşte timp de 20 de ani, ci faţă de R. Moldova, unde a ostăşit ca un mercenar. Nu am auzit, însă, măcar de formă, să fi intervenit cineva dintre oficilii noştri, personal sau la nivel instituţional şi să fi cerut Rusiei extrădarea lui Smirnov şi judecarea lui la Chişinău pentru crimele de război din 1992 sau cele împotriva statului. Cineva ar zice că n-avea rost, că Moscova nu ne-ar fi luat în serios, că ne-ar fi tratat cu refuz. Indiferent de răspuns, poziţia Chişinăului conta. Şi a Moscovei, la fel. Cu atât mai mult, dacă răspundea cu refuz. În primul rând, ţinea de onoarea Chişinăului s-o facă, iar, în al doilea – am fi avut un argument în plus, că «caterisirea» lui Smirnov nu e decât un joc, o ordinată speculaţie politică rusească, un spectacol de prost gust jucat pentru Occident şi Europa, prin care Moscova vrea să convingă lumea că tot ce s-a întâmplat până acum în Transnistria e din cauza acestui nemântuit de Smirnov. Armata a 14-a este tot a lui Smirnov? Muniţiile militare? Serviciile speciale? Bugetul regimului? Dacă Rusia vrea, la propriu, o schimbare de situaţie la Nistru de ce nu-şi retrage, paralel cu retragerea lui Smirnov, şi trupele, după cum s-a obligat încă în 1999 la Istambul? Ca să ne convingă că este şi nu că vrea să pară o Rusie cu «faţa umană»?

Smirnov şi-a jucar rolul, Rusia nu

Schimbarea lui Smirnov este un plan rusesc, o nouă strategie politică pentru aceleaşi interse vechi ale Rusiei. Şi nu doar vizavi de Transnistria. Vizavi de R. Moldova, în general. Nu-i exclus ca acest proiect să fie unul convenit şi cu Berlinul lui Merkel. Cunoaştem direcţia pe care a forţat Moscova tratativele cu Berlinul: federalizarea R. Moldova. Şi chiar dacă lucrurile nu sunt într-atât de transparente, după cum ar fi cazul să fie într-o problemă ca cea transnistreană, oricum s-a auzit că Merkel nu a reuşit să facă lobby proiectului rusesc de federalizare a Moldovei în rândul tuturor statelor-membre UE. Motivele au fost mai multe, însă, nu a lipsit nici reticenţa Europei şi Occidentului faţă de Smirnov, care era perceput ca un inflexibil, proptit în unele şi aceleaşi revendicări: independenţa Transnistriei. Evident, mesajul nu a fost al lui, era al Moscovei, rolul, însă, era al lui Smirnov. Şi tributul pentru rol trebuia să-l plătească Smirnov. Ceea ce s-a şi întîmplat. Ce ar putea urma? Cel mai probabil, după schimbarea «cailor», va urma şi o schimbare de mesaj. Succesorul lui Smirnov va apare, probabil, mai tolerant în relaţiile cu Chişinăul, mai deschis relaţiilor, inclusiv cu Ociidentul şi Europa, mai dispus unor proiecte comune, finanţate din exterior (rmn a devenit o povară pentru Rusia), nu va mai cere «independenţa Transnitriei» ca şi «fostul», dar va face-o pe conciliantul şi va insista pe varianta «de compromis» (tot rusească şi ea) de federalizare a R. Moldova. Până la urmă, lucrurile cu schimbarea lui Smirnov ţin de schimbarea imaginii regimului de la Tiraspol şi nu de esenţa «problemei transnistrene», miza Rusiei rămânând aceeaşi: Moldova, nu Transnistria. Rusia ştie că prin recunoaşterea independenţei Transnitriei nu are de câştigat decât Transnistria, prin federalizare, însă – toată R. Moldova. Şi de aici încolo lucrurile încep a deveni foarte curioase. În primul rând, contează dacă Europa şi Occidentul se vor lăsa măguliţi de schimbările de decor de la Tiraspol. Dacă se vor transforma, din nişte pragmatici în nişte emotivi, ca şi moldovenii. Dacă vor ţine cont doar de de aparenţe, sau vor ţine cont şi de subterană. Ar fi mare păcat, ca după 20 de ani de efort occidental, financiar şi diplomatic, să se termine toate în punctul »0». Vrem sau nu, dar federalizarea R. Moldova ar fi o soluţie mai proastă decât nerezolvarea diferendului: RM ar deveni o nouă variantă a RSSM. Nu cred că aici s-a dorit să se ajungă. Ceea ce putem spune cu siguranţă, e că Rusia nu are ce face mai mult decît a făcut în Transnistria, cu excepţia recunoaşterii independenţei, dar acest lucru, ziceam nu intră în calcului Moscovei. Moscova vrea să treacă de la Nistru la Prut. Asta vrea Moscova. Acum, repede, cât o are pe Merkel partener şi avocat în UE. De aici şi graba cu reanimarea formatului de negocieri «5 plus 2». Nu ştiu, însă, dacă graba Rusiei ar trebui să ne grăbească şi pe noi. Cred că lucrurile trebuiesc lăsate să se limpezească. Şi la Tiraspol. Şi la Moscova. Şi la Chişinău. Peste tot acum apele sunt tulburi. Alegeri peste tot. Incertitudini. Chişinăul este măcinat de alegeri prezidenţiale şi intrigi în formatul de guvernare, Rusia e în prag de revoluţie – măcinată de proteste care ar putea «schimba radical cursul istoric al Rusiei», – citim într-o declaraţie de marţi a Patriarhului Rusiei, Kirill, care le cere ruşilor să nu se agite şi să nu admită «repetarea revoluţiei de la 1917». Deci, nu e simplu. Deşi, Moldova de la est de Prut s-a salvat în 1918, graţie revoluţiei de la 1917. Poate mai aşteptăm să vină şi cea «albă»? De ce să ne grăbim acum, dacă nu am făcut-o în 20 de ani?

Petru Grozavu