Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Are Voronin dreptate?

Are Voronin dreptate?

Nu este Voronin cel mai carismatic politician de la noi. Nu este nici măcar telegenic, nu este omul care să te atragă prin felul cum arată sau vorbeşte. Are numeroase defecte. Uneori îţi provoacă amuzament, frică, iar alteori milă. Ştie însă să facă un lucru foarte bine. Vladimir Voronin ştie să dea declaraţii. E adevărat, momentele în care ele se adeveresc sunt rare.

Din anumite puncte de vedere,  tind să-i dau dreptate fostului preşedinte atunci când spune că „Ghimpu este cel mai bun ‘aghitator’ pentru Partidul Comuniştilor”. Într-o emisiune televizată de săptămâna trecută, Voronin făcea glume pe seama preşedintelui Partidului Liberal. „Puneţi un microfon şi o cameră să-l filmeze şi arătaţi-l cât mai mult la televizor. El nu face decât să lucreze pentru binele PCRM. Cu cât el vorbeşte mai mult, cu atât rating-ul nostru creşte”, spunea liderul PCRM.

Nu-mi permit şi nici nu am de ce să-l critic pe actualul preşedinte al Parlamentului şi preşedinte în exerciţiu al R. Moldova, dar trebuie să recunoaştem un lucru care, deşi aproape evident, a fost „uitat” de presă. PL, cu Ghimpu preşedinte, s-a zbătut în anonimat ani de zile, până a venit un „oarecare” Dorin Chirtoacă, propulsându-l.
Nici cei mai meticuloşi sociologi nu vor nega faptul că, odată cu venirea lui Dorin Chirtoacă, forţa partidului, care stagna de ani de zile, s-a amplificat, iar la alegerile din 29 iulie PL a obţinut un scor foarte bun, adică 14%.

Între timp, am cunoscut zeci de persoane care spun că PL nu le-a răspuns aşteptărilor. Pentru că, după 8 ani de voroninism, fiecare compară ce-am avut, ce-am aşteptat şi ce am ales. Pentru că după atâţia ani de aşteptare oamenii vor un preşedinte care să fie foarte vizibil, mai vizibil decât era Voronin, şi foarte diferit de stilul declaraţiilor fostului preşedinte.

Oamenii – tinerii în felul lor şi nostalgicii comunişti în felul lor, analizează în permanenţă calităţile şi defectele lui Ghimpu din prima zi a alegerii sale. O declaraţie pro-românească îi sperie pe nostalgici şi îi încurajează prea puţin pe tineri, o glumă cu rusisme „a la Valodya” nu îi mulţumeşte pe primii şi îi supără pe ceilalţi. Ghimpu are nevoie de un fel foarte echilibrat de a fi pentru a se menţine şi a rezista în centrul atenţiei. Funcţiile foarte înalte pe care le ocupă l-au adus pe liderul PL sub microscop. Deşi se descurcă mai bine decât a făcut-o Voronin la timpul său, dăruind flori deputaţilor, făcând complimente doamnelor, electoratul vrea mai mult.

Voronin întotdeauna a ieşit în evidenţă, şi de cele mai multe ori prin prostii sau cuvinte ruşinoase pentru vocabularul unui preşedinte. Acum e timpul să înscriem în istoria prezidenţială a R. Moldova o persoană foarte prezentă prin alt mod de exprimare şi de acţiune.

Victor Moşneag
v.mosneag.zdg@gmail.com