Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Ar fi scris o tragedie,…

Ar fi scris o tragedie, dacă ar fi cunoscut un EROU

“Un erou nu poate fi erou decât într-o lume eroică”, scria, în secolul XVIII, romancierul american Nathaniel Hawthorne. Nu cunoşteam nimic despre acest autor. Până ieri. Recunosc, l-am descoperit doar atunci când încercam să descifrez sensurile episodului “Alexandru Ţenţiu”, acesta fiind numele poliţistului tratat ca un erou al zilelor noastre, în special de autorităţi. Au trecut secole de la epoca lui Nathaniel Hawthorne. Să fie deja posibil ca cineva să devină erou într-o lume neeroică? Or, nu putem spune că lumea în care trăim astăzi mai poartă amprenta adevăratului eroism.

De câteva zile, spaţiul informaţional din R. Moldova este captivat de un subiect nemaiabordat până acum – cel al unui poliţist care, pur şi simplu, şi-a făcut cum trebuie, şi cum ar trebui să facă fiecare, datoria sa de serviciu. Alexandru Ţenţiu, din câte cunoaşteţi deja, a reacţionat exact aşa cum presupune statutul său profesional. Acesta, la solicitarea unui cetăţean care avea nevoie de implicarea poliţiei pentru a-şi debloca automobilul blocat ilegal, a intervenit. Implicarea poliţistului de sector în soluţionarea unei probleme, banale la prima vedere, a provocat numeroase acţiuni, declaraţii, gesturi şi decizii, la cel mai înalt nivel. Pentru asta, Alexandru a fost invitat, în una dintre zilele imediat următoare incidentului în care fusese implicat,  la un ceai, dimineaţa devreme, cu premierul Filat, în biroul acestuia din Casa Guvernului. În aceeaşi zi, ministrul de Interne, Alexei Roibu, a ascultat de indicaţiile şefului său de la Guvern şi a ticluit un document prin care Alexandru este avansat în grad, de la căpitan la maior. E prima treaptă din categoria de ofiţer superior şi, potrivit colegilor săi de serviciu, Alexandru ar putea avansa în curând, ajungând, eventual, general-maior, iar ulterior, devenind (de ce nu?), ministru. Nu găsesc acum un răspuns adecvat la întrebarea: de ce guvernanţilor noştri li se par eroice acţiunile de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către funcţionari?

Două aspecte au rămas aproape neabordate, în legătură cu subiectul  “Alexandru Ţenţiu”. Ce se întâmplă sau ce se va întâmpla cu cei care, fiind tot poliţişti, l-au umilit pe Ţenţiu? Şi, cel de-al doilea aspect – ce presupune să fii maior de poliţie în R. Moldova?

Despre cei care, veniţi la locul incidentului, l-au luat în zeflemea pe poliţistul de sector, Alexandru Ţenţiu, există informaţie extrem de sumară. Ultima din această categorie spune că trei dintre poliţiştii Poliţiei Rutiere, implicaţi în acel scandal, ar fi fost demişi. Greu de crezut, mai ales că, la nivel oficial, nu a fost distribuit un comunicat de presă în care ar fi dezvăluite numele celor demişi. Putea fi făcut public ordinul de disponibilizare. Aşa, însă, cum aceste date rămân necunoscute, e simplu de crezut că nimic rău nu li se va întâmpla, ar putea, pur şi simplu, să fie transferaţi dintr-o subdiviziune în alta. De ce spun asta? Pentru că, în R. Moldova, atunci când e vorba despre poliţişti, despre judecători, procurori sau despre alţi reprezentanţi ai unor bresle similare, există o solidaritate excepţională, astfel încât nimic nu le poate tulbura buna “funcţionare”. Ce li s-a întâmplat poliţiştilor implicaţi în torturarea tinerilor arestaţi în urma protestelor de la 7 aprilie 2009? Nimic, sau aproape nimic. Toţi muncesc cu ardoare, iar atunci când îndrăzneşti să-i întrebi despre metodele de tortură, aplicate de ei în aprilie 2009, ei te emeninţă cu seninătate cu procesele de judecată, intentate pentru denigrare şi lezare a reputaţiei profesionale.

Cel de-al doilea aspect neelucidat – ce înseamnă să fii maior de poliţie în R. Moldova? Răspunsul e mai mult decât simplu – 50 de lei pe lună, adaos la salariu. Ce poţi face azi cu 50 de lei? Aproape nimic, chiar dacă eşti maior de poliţie. Spunea un poliţist că mai onorabil ar fi să nu se dea niciun supliment financiar, deoarece reiese că doar atâta valorează gradul de maior de poliţie.

Se pare că avea curată dreptate alt celebru scriitor american, Francis Scott Fitzgerald, care scria, pe la începutul secolului XIX: “Arătaţi-mi un erou şi voi scrie o tragedie”.

Aneta Grosu, aneta@zdg.md