„Antract” pentru Vilnius
Am ajuns. După doi ani de euro-schow-uri politice, cu actori mai reali sau mai mascaţi, după ce i-am convins şi i-am adus la Chişinău pe Joe Biden, pe Angela Merkel, pe Jose Manuel Barroso… şi o mulţime de alţi demnitari europeni (pe care i-am rupt de la treburi serioase la ei acasă), după ce s-au cheltuit mulţime de bănărit din caznaua statului pentru tot genul de vizite, consultări şi negocieri în cartierele generale ale Europei, după ce ajunsesem „povestea de aucces” a Parteneriatului Estic şi aveam, parcă, deschisă pentru toamnă, la Vilnius, „undă verde” la eurointegrare, uite că ni se spunea, acum două zile, că „povestea” nu mai este una adevărată. Şi ceea ce auzeam, nu mai venea dintr-un schimb de replici, la supărare, dintre Lupu şi Filat sau Filat şi Ghimpu, ci chiar din gura „întâistătătorului” acestui stat, preşedintelui R. Moldova, N. Timofti. Partea şi mai proastă a lucrurilor e că ceea ce auzeam nu era o declaraţie oficială, după cum ar fi fost corect să fie pentru un caz ca acesta, ci, mai degrabă, o confesiune, făcută printre altele, leger şi calm, în cadrul unui interviu pentru „Prime-TV” – unul din canalele private de televiziune, despre care se zice că ar fi patronate de V. Plahotniuc. „Nu va fi semnat Actul final, aşa cum era preconizat în toamnă”, mărturiseşte preşedintele. „Dar va fi semnat, probabil, la începutul anului viitor. Asta este legat de lucrul tehnic”, mai spune Timofti. Poveşti. România are pachetul de documente gata tradus, urmează doar să fie preluat. Dar, probabil, nu s-a se vrea şi se caută explicaţii, se inventează „probleme”. La fel, cum s-a întâmplat şi în cazul amânării vizitei, la Chişinău, a preşedintelui Traian Băsescu. „Vizita oficială în R. Moldova a preşedintelui României, Traian Băsescu, programată pentru vineri, 1 februarie, a fost amânată şi reprogramată pentru o dată ulterioară, din cauza stării de sănătate a preşedintelui Nicolae Timofti”, – titrau, cu o zi înainte de 1 febriarie, toate agenţiile de ştiri, cu trimitere la un comunicat de presă al preşedinţiei de la Chişinău. Ce-a urmat?. A trecut 1 februarie, a trecut şi 1 Martie, a fost dat jos guvernul, se pregăteşte şi „detronarea” lui Lupu şi despre „reprogramarea” vizitei lui Băsescu nimic. De ce? Pentru că – după toate câte s-au întâmplat, ulterior, în R. Moldova, să ne dăm seama, că, cel mai probabil, asta a fost scenariul.. Nimeni şi nimic nu trebuia să încurce derulării la Chişinău a „proiectului” anti-Vilnius-2013.
Capituarea Chişinăului
De două luni partidele din AIE sunt în război. De două săptămâni – în negocieri. În timp ce Voronin şi alţi „purtători de interese” ai Rusiei au îndesit-o la Moscova, europenii fac tot mai des naveta la Chişinău, în speranţa să poată resuscita Alianţa de guvernare, intrată, prin decizia liderilor ei, în „moarte clinică”. „R. Moldova, pe care încă nu demult UE a considerat-o „o vitrină-model” a proiectului său ambiţios, numit Parteneriatul Estic, a devenit peste noapte durerea de cap a Bruxelles-ului”, – titrează pe site-ul său publicaţia rusă KM.RU. E greu să nu fii de acord. Atât doar că durerile de cap nu sunt şi nu au de ce să fie, exclusiv, ale Bruxelles-ului. Întâi de toate, ele sunt ale celor, care su crezut în existenţa „povestei de succes” şi acum sunt obligaţi să creadă în inexistenţa ei. Felul în care a „acţionat” şi anunţat preşedintele N. Timofti „verdictul” pentru Vilnius, seamănă a capitulare. Pierderea şansei Vilnius-2013 este încă un vis al Basarabiei, îngropat de viu, o speranţă ucisă şi o perspectivă pro-UE compromisă. Timofti a fost minţit de consilierii săi, când i s-a spus că ceea ce nu se va întâmpla în toamnă la Vilnius, s-ar putea întâmpla în 2014. Următoarea şansă pentru UE nu va fi mai devreme de 2015. Iată ce declara marţi la Viena, cu referire la Ucraina, ambasadorul UE la Kiev, Jan Tombinski. „UE ar putea reveni la semnarea Acordului de Asociere, în cazul în care Kievul va rata această şansă în noiembrie la Vilnius, nu mai devreme de vara lui 2015”. Tombinski a explicat că în 2014 Bruxelles-ul va fi preocupat de alegerile în Parlamentul European şi de reformele din cadrul UE”, dând de înţeles Ucrainei, că ori prinde ”trenul” de la Vilnius, ori rămâne pentru „alt tren”. Aşa că ar fi, cel puţin, neserios să ne gândim, că UE s-ar grăbi în cazul R. Moldova, mai mult decât în cazul Ucrainei. Spre deosebire de R. Moldova, Ucraina, cel puţin, mai are încă şansa pentru Vilnius. Chişinăul, din păcate, a îngropat-o şi, în acest sens, trebuie să-i dăm crezare preşedintelui Timofti că Vilniusul pentru Moldova a fost şi nu e, iar toată vânzoleala asta cu căutarea „compromisurilor” nu mai salvează nimic, deşi toţi „forfotesc” şi o fac pe căutătorii „soluţiei de aur” pentru AIE, cu excepţia, exclusivă, a comuniştilor care cer insistent noi anticipate, indiferent pe ce cale ar deveni acestea posibile: fie că Alianţa îşi prezintă demisia, fie că aceasta va fi demisă după modelul bulgar, prin proteste de stradă. De ieri, preşedintele a pornit consultările cu fiecare dintre partidele AIE-2, în intenţia de a putea depăşi disensiunile dintre foştii „aliaţi” şi a găsi compromisul pentru desemnarea unui nou guvern. Indiferent, însă, cât de mult sau de puţin vor dura „negocierile” (târgul politic) dintre PLDM, PD şi PL, cât de des îşi vor zice, de azi înainte, „buna ziua” Filat, Lupu (Plahotniuc) şi Ghimpu şi cât de carismatică ar putea fi componenţa noului cabinet de miniştri, pentru R. Moldova şi pentru cei care au aşteptat Vilniusul-2013 acest lucru puţin ce mai contează. Anul 2013 pentru R. Moldova s-a încheiat înainte de a se consuma în timp, iar AIE-2 şi-a încheiat, de fapt, mandatul o dată cu demiterea guvernului. Chişinăul a mai pierdut o repriză în lupta pentrtu UE, indiferent de faptul cine din Alianţă a trădat şi cu ajutorul sau la indicaţia cui a făcut-o. „Vitrina- model a Europei s-a spart pe 5 martie, când Parlamentul R. Moldova a demis guvernul condus de V. Filat…”, scrie aceeaşi publicaţie rusă, KM.RU, citată mai sus. În opinia autorului, Ivan Gladilin, Rusia „pe neaşteptate a câştigat Moldova (de la Occident, n. red) … Deşi, s-a retras din viaţa social-politică a R. Moldova, Rusia iese victorioasă”, spune Gladilin. Este prea romantic, acest Gladilin, când zice că câştigul Rusiai i-ar fi căzut din cer („pe neaşteptate”), pentru că Rusia nu a considerat niciodată R. Moldova o zonă liberă de interesul rusesc. Dar mă rog, este opinia autorului. Ceea cu ce nu putem să nu fim de acord, însă, în cazul lui Gladilin, e că Rusia a reuşit să ne „câşzige” (să ne fure Occidentului) şi să ne arunce, din nou, în punctul „zero”. Exact ca în povestea cu „covata spartă”.
„Alipire la Transnistria”, cu ţar rus la Comrat
Ce urmează, ce alegem – anticipate sau o Alianţă compromisă? Dacă în R. Moldova ar exista, pe dreapta politică, o alternativă calificată Alianţei, atunci răspunsul ar fi „da, alegeri”. Dar nu există. Nu avem cu cine merge într-o luptă de la „0” şi nici cu cine face o viitoare majoritate parlamentară, care să nu mai cânte „la balalaică”. Iar asta, ne face şi mai dependenţi de toată mocirla, pe care o avem azi la guvernare, mai ales că nu-i deloc clar ce joc vor juca mai departe „Vlazii” şi cei de pe lângă ei, după ce a fost compromis Vilniusul? Riscurile unei răsturnări generale de situaţie şi provocarea unor alegeri anticipate rămâne încă mare. Presiunile Rusiei vor creşte. Declaraţiile liderului georgian, M. Saakaşvili, preluate de Unimedia, potrivit căruia scenariul din Moldova il repetă cu exactitate pe cel din toamna anului trecut din Georgia, când Rusia a băgat bani grei în alegeri contra partidului prezidenţial şi a „răsturnat echilibrul pro-european” sunt un avertisment, pe care Chişinăul nu ar trebui să-l neglijeze la „negocieri”. Dar iarăşi, depinde ce roluri îşi vor asuma şi cum vor fi jucaţi mai departe cei „trei (patru) tuji”, aflaţi încă la guvernare. Între timp, în Gagauzia, autorităţile locale se pregătesc intens să-l „aducă” pe ţarul Alexandru I în Bugeac (să-i pună monument la Ceadîr-Lunga), la Comrat sunt în toi pregătirile pentru prima reuniune căzăcească din Bugeac (proiect rusesc pentru Sud), iar şeful administraţiei de la Tiraspol, E. Şevciuk merge şi mai departe şi declară (ca şi cum, în glumă) că cea mai simplă cale de depăşire a crizei de la Chişinău ar fi ca Basarabia să „se alipeasă Transnistriei”.
