Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Antihristul din America

Antihristul din America

Săptămâna trecută, am vizitat un lăcaş sfânt din Moldova. Am petrecut acolo o parte din zi, asistând la discuţii despre pensii, comunişti, politică externă. În mare parte, subiecte ce dor şi despre care vorbeşte multă lume.

Una dintre enoriaşe, cea mai ageră în discuţii, încerca să facă o conexiune între evenimentele recente din lume şi prezicerile unei sfinte, numele căreia mi-a scăpat. Era sigură şi îi asigura şi pe alţii că Antihrist va veni din America. Eram nepregătită pentru o astfel de discuţie şi am preferat să tac, urmârind câtă intoleranţă şi răutate emana acea dezbatere. Nu aveam idee cine-i Antihrist şi nici de ce va veni anume din SUA. Mai târziu, am încercat să mă informez din Internet. Am descoperit că această întrebare frământă destulă lume, că au existat până acum diverse presupuneri şi că, de fapt, Antihrist e Satana. Mi-a dispărut curiozitatea, dar mi-a rămas tristeţea provocată de ura cu care acea creştină făcea trimitere la americani. Evenimentul mă marcase şi pentru că, în zilele următoare, plecam în SUA.

Ajunsă aici, am rugat familia care mă găzduieşte să mă ia cu ei la biserică. Mare mi-a fost uimirea să văd acolo oameni fericiţi, paşnici, care zâmbeau şi se îmbrăţişau cu nou-veniţii. Am asistat la serviciul divin, aşteptând să prind cumva vreo privire mai răutăcioasă, o bârfă sau o discuţie nervoasă. Dar, nimic. Atât de paşnici şi binevoitori, încât ţi se pare că timpul stă în loc şi nu mai e dram de răutate pe pământ. Mă tot gândesc la vorbele din biserica de acasă şi nu pot să înţeleg de ce unii moldoveni, chiar şi buni creştini, sunt atât de intoleranţi.

Tatiana Eţco 
tatianaetco.zdg@gmail.com