Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Aneta Grosu: Vreau o ţară…

Aneta Grosu: Vreau o ţară ca afară!

De Ziua Naţională a României, trupa Vunk a iniţiat o impresionantă campanie de mobilizare a tuturor românilor, chemându-i să aspire la o altfel de viaţă. Campania a fost întitulată „Vreau o ţară ca afară!”, formula fiind şi titlul unei melodii noi, inclusă în albumul „Ca pe vremuri”.

«Nu este o revoltă, o frustrare sau un manifest, este o hotărâre pe care trebuie să o luăm fiecare dintre noi. Vrem să ştie tot românul că o ţară este condusă, îngrijită şi îmbunătăţită de oameni, nu de funcţiile pe care le ocupă ei. Trebuie să fim şi noi “ca afară” şi schimbarea trebuie să înceapă de la fiecare din noi, din propria sufragerie», citez din cele explicate de fondatorul Vunk, Cornel Ilie. Melodia este sobră, iar interpretarea – simplă: «Vreau o ţară ca afară, să nu mă tragă nimeni pe sfoară”, „Buzunarele să nu doară, vreau o ţară ca afară”, „Vreau o ţară sănătoasă, că degeaba e frumoasă”, „Vreau o şcoală, vreau şosele, vreau spitale, vreau o viaţă ca afară”, „Vreau o ţară zâmbitoare, asta e prima schimbare”…

Dacă Vunk s-a gândit la Ziua Naţională a României, lansând această campanie, eu, nu ştiu de ce, m-am dus cu gândul la cei circa 65 000 de alegători, aflaţi acum în afară, care au încercat să-şi spună şi ei cuvântul la alegerile din 28 noiembrie.

De fapt, ştiu de ce m-am gândit la ei. Pentru că, de la 28 noiembrie, ora 17.00, când am aflat că la secţiile de votare de la Moscova, Paris, Roma, Mestre, Padova şi Atena nu mai ajung buletine de vot, nu mi-am mai găsit locul.

Mă gândesc la Vera, Lilia, la Vladimir, la Ion, la Andrei, la Ilarion, la Adelina, la Tudor… Zeci de oameni pe care i-am cunoscut în ultimii ani prin intermediul Ziarului de Gardă. Am cunoscut poveştile lor de viaţă, suferinţa şi sacrificiul lor. La 28 noiembrie, toţi, unii lăsând pe seama vecinilor bătrânii străini pe care îi îngrijesc, s-au deplasat spre cele mai apropiate secţii de votare. Au stat ore în şir prin rânduri, în ploaie sau ninsoare, fără să-şi poată imagina că, ajungând în faţa oficialilor de la secţiile de votare, vor constata că, pentru ei, nu au mai rămas buletine de vot.

Potrivit datelor oficiale, la cele 76 secţii de votare din afara R. Moldova au fost expediate 131 000 de buletine de vot, chiar dacă în informaţiile CEC figura un număr de 611253 de eventuali alegători.

Aceste diferenţe de cifre au creat mari incomodităţi celor cărora nu le-au ajuns buletine de vot şi care, fără voia lor, au participat la un act ilegal, în încercarea de a-şi exercita dreptul constituţional la vot – au utilizat în locul buletinelor, despre care s-a anunţat că au numeroase grade de protecţie, foi de hârtie A4, soarta cărora mai rămâne incertă, mai ales că PCRM insistă asupra ideii fraudării alegerilor şi asupra renumărării voturilor.

Pe de altă parte, într-un tabel postat pe www.votează.md, desoperim că numărul „0” de buletine neutilizate şi anulate a fost înregistrat doar în secţia 355, de la Ambasada R. Moldova în Federaţia Rusă. La Atena, citez, au rămas neutilizate 638 buletine, la Mestre – 281 de buletine, la Padova – 3 buletine, la Paris – 4 buletine…

Cine şi cum a creat acel gol de buletine de vot, astfel încât vreo 900 de alegători să voteze pe foi A4? Ar fi o temă de discuţie acest subiect. Deocamdată, însă…

Mesajul „Vreau o ţară ca afară!” mă readuce cu gândul la cei din afară care, şi de această dată, aşa cum fac de mai mulţi ani încoace, au ajutat R. Moldova să evadeze din trecut, cel puţin cu încă un pas. Ei ştiu ce înseamnă viaţa din afară. Şi dacă eu (adică noi toţi) „vreau o şcoală, vreau şosele, vreau spitale, vreau o viaţă ca afară”, ar trebui să-i întrebăm şi pe ei cum putem reuşi. De ce ne amintim de imigranţi cu ocazia referendumurilor şi scrutinelor electorale, dar nu ţinem cont de ei atunci când împărţim fotoliile ministeriale? De ce căutăm votul lor atunci când vrem să scăpăm de comunism, dar nu profităm de experienţa lor atunci când partajăm funcţii în departamente importante? De ce fugim la ei, dar nu-i chemăm să consilieze importante sectoare sociale, pentru a le ajusta la cele din Italia, Franţa, Spania sau Portugalia?

Aneta Grosu,
aneta.grosu.zdg@gmail.com