Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Aneta Grosu: Vacanţa şefului de…

Aneta Grosu: Vacanţa şefului de la „Fulger”

Nu se întâmplă nimic. Am urmărit şedinţa-expres în care preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, i-a convocat pe ministrul de Interne, pe procurorul general, pe directorul SIS, pe şefi de la anticorupţie şi de la vame. A fost o şedinţă restrânsă, în spaţiu şi timp, în urma căreia s-a luat o singură decizie: toţi vor reveni, în aceeaşi componenţă, la aceleaşi subiecte.

După mai mult de un an de la evenimentele din aprilie 2009, l-am auzit marţi pe procurorul general cum recunoştea că „dosarul 7 aprilie” nu a avansat prea mult, aruncând pietre în ograda ministrului de Interne, de competenţa căruia ţine activitatea operativă de investigaţie. Valeriu Zubco a recunoscut că, în temeiul probelor pe care le deţine astăzi Procuratura Generală, în special poze ale persoanelor care se aflau în PMAN, procurorii nu pot stabili cine anume au fost organizatorii, provocatorii sau instigatorii.

Ministrul Victor Catan a replicat, la rândul său, că, de fapt, ex-ministrul Gheorghe Papuc ar fi distrus probele secrete, care ar putea fi azi numai bune pentru a face lumină în dosar. Ministrul de Interne a mers mai departe, atunci când a fost luat la întrebări despre poliţiştii păstraţi în funcţii, indiferent de faptul dacă au fost sau nu implicaţi în teroarea din aprilie. „Întrebaţi judecătorii de ce poliţiştii sunt restabiliţi în funcţii”, aşa i-a replicat Victor Catan preşedintelui Mihai Ghimpu, care insista să afle din ce cauză angajaţii MAI, implicaţi în acţiuni de tortură după 7 aprilie 2009, lucrează şi astăzi, bine, mersi.

„Sunt suspendate 7 persoane”, a precizat procurorul general, amintind că alţi 24 de poliţişti au fost cercetaţi în cadrul unor anchete interne ale MAI. Pe de altă parte, instanţele de judecată „au decis, în toate cazurile, că poliţiştii nu influenţează asupra martorilor şi că pot lucra”, a mai spus Zubco.

„Hai să deschidem parantezele”, a cerut Ghimpu, făcând trimitere la cazul comandantului Brigăzii de poliţie cu destinaţie specială a MAI, „Fulger”, Ion Ţurcan.

În urma unor informaţii de presă, dar şi operative, Ţurcan urma să fie suspendat din funcţie, pentru a fi anchetat. Ce s-a întâmplat în realitate? Ministrul Catan a recunoscut că l-a trimis în concediu pe şeful de la „Fulger”, astfel încât, pe parcursul vacanţei acestuia, să poată desfăşura presupusa anchetă. Vacanţa acordată de Catan lui Ţurcan s-a încheiat. Ce a constatat ancheta?

Între timp, ZdG a primit numeroase semnale despre legăturile şefului de la „Fulger” cu fosta guvernare. „În cele două campanii electorale din 2009, el a fost implicat într-o agitaţie fără precedent în favoarea lui Voronin. Dacă preşedintele, premierul, ministrul de Interne s-ar informa despre toate acestea, Ţurcan s-ar afla acum în altă parte”, ne-a scris un colaborator al Brigăzii „Fulger”. El ne-a relatat cum, la nişte beţii ordinare, şefii de la „Fulger” cântau, de rând cu şefii PCRM, cântece sovietice, înlocuind cuvântul „fascist” prin cuvântul „român”. După care, persoana nr. 1 din Brigada „Fulger” repartiza foi volante în locul membrilor PCRM, obligându-şi subalternii să ţină „la control” situaţia. Omul ne-a vorbit şi despre politica de cadre de la „Fulger”, unde au fost păstraţi în funcţii cei mai apropiaţi oameni ai lui Papuc, Zubic şi Cosovan. De la aceeaşi persoană am aflat cum, după evenimentele din aprilie 2009, Ţurcan muştruluia fiecare colaborator citat la Procuratură, ca nu cumva să dezvăluie fapte legate de implicarea membrilor „Fulger” în reprimarea protestatarilor. Dacă e să-l credem, atunci nu avem cum spera că, vreodată, cineva va pune punct „dosarului 7 aprilie”. După decizia de ieri, privind cercetarea lui Iacob Gumeniţă în stare de libertate, este ca şi cum cert că acest dosar va rămâne pe loc.

Aneta Grosu, 
aneta.grosu.zdg@gmail.com