Aneta Grosu: S-au aşezat pe scaune, cu spatele la noi

«M-am săturat, nici la televizor nu mai pot să mă uit. Nu mai pot vedea feţele lor mulţumite, bine păstrate, uneori îngâmfate… Privirile lor care evită să se uite în ochii noştri. Am sperat. Am votat. Am aşteptat, dar, de la o zi la alta, e tot mai greu. Preţuri tot mai mari. Nici locuri de muncă, nici condiţii de trai… Dintre cei care sunt astăzi la putere, pe atunci când erau în opoziţie, au fost pe la noi pe acasă, au trecut chiar prin baraca noastră… Atunci au muţit când au văzut cum trăim. Ne-au spus că, dacă ar fi ei la guvernare, situaţia ar fi alta, ne-ar rezolva ei problemele, aşa însă… Iată că au ajuns la guvernare, iar noi, cum trăiam în condiţii infernale, aşa şi trăim. Vă închipuiţi? Avem copii mari deja, dar îi spălăm tot în cada cea mică, de pe când erau bebeluşi, deoarece nu avem loc pentru una mai mare. Am obosit să mai caut soluţii. Am impresia că toţi s-au aşezat pe scaune confortabile, cu spatele la noi”.

Ieri, pe la 14.00, am auzit la telefon acest mesaj adresat de o cititoare a ZdG care, anterior, ne mai şi scria din când în când. „Acum nici să scriu nu mai pot. Nu mai vreau”, a închis ea telefonul.

În scurt timp, o profesoară cu un stagiu de 45 de ani de muncă în şcoală şi cu o îndelungată experienţă de luptă în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) ne-a vorbit despre pensia sa de 800 de lei şi despre garderoba oferită de nepoatele sale. Ce faci astăzi cu 800 de lei, când factura pentru căldură e de 1500 de lei în luna ianuarie?

Tot ieri, a trecut pe la redacţie un cetăţean, în drum spre Aeroport, să ne spună „Adio”, deoarece a decis să nu mai revină niciodată aici unde, având două facultăţi şi un masterat, a aplicat de 150  de ori într-o jumătate de an, la diferite poziţii, dar nu a reuşit să-şi găsească un loc de muncă.

Tot ieri, doi tineri protestatari, participanţi la evenimentele din 7 aprilie 2009, au venit la redacţia ZdG. Erau după un proces de judecată, programat să aibă loc la Judecătoria Buiucani, pentru care primiseră o citaţie ordinară. „Suntem citaţi, dar se amână fără sfârşit. De ce? Puteţi să ne spuneţi?”, ne întrebau tinerii, iar noi ne uitam la ei şi nu găseam cuvinte potrivite pentru a le transmite ceea ce gândim de fapt despre aceste interminabile procese cu victime, dar fără condamnaţi… Parcă incomodaţi de confuzia noastră, au început să ne întrebe despre vreun ONG, despre vreun avocat, care le-ar putea apăra drepturile, că cele care se implicaseră până acum nu mai au proiecte şi nu le mai pot acorda asistenţă. Ce să le spui? Că sunt mii de ONG-uri în R. Moldova, dar că, în afara proiectelor prin care primesc sprijin financiar, prea puţine sunt dispuse să ofere victimelor suport juridic necondiţionat în procese de judecată?

În schimb, Papuc, Botnari, Gumeniţă, Voronin, Gurbulea, Zubic, Corduneanu şi mulţi alţii nu au nevoie de avocaţi, pentru că cei mai scumpi apărători din R. Moldova le stau la dispoziţie, în condiţiile în care şi justiţia, se pare, e de partea lor, căutând să le facă dreptate acolo unde nu e niciun loc pentru asta.

Pe de o parte – victime fără avocaţi şi fără justiţie, iar pe de altă parte – torţionari cu avocaţi scumpi, dar şi cu justiţia şi procuratura rămase de pe timpuri la picioarele lor…

Credeţi că, în asemenea condiţii, cititoarea noastă îşi va mai recăpăta vreodată speranţa în politicienii care, trecându-i pragul, i-au promis un sprijin, ca apoi, ajungând la putere, să fugă de ea? Credeţi că doamna profesoară de română va mai ieşi vreodată în PMAN, să apere cauza naţională?Credeţi că tinerii nedreptăţiţi de instanţele de judecată îşi vor mai putea aduna vreodată puterile ca să-şi trăiască viaţa cu încredere şi mândrie? Credeţi că nu au temei întrebările lor, rostite în şoaptă, întrebări despre frică… „Ar trebui sau nu să ne temem atunci când mai umblăm prin judecată?” Credeţi că părinţii acestor tineri le vor mai permite, la nesfârşit, să bată pragurile instanţelor de judecată?

O colegă, auzind toate acestea, încerca să explice că aceste deziluzii şi decepţii sunt induse deloc întâmplător. După ce au fost „mobilizaţi” la luptă, oamenii sunt lăsaţi de izbelişte. Ca să se stingă pentru totdeauna spiritul de luptă…

Aneta Grosu


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

4 comentarii

  1. Taranca

    E intr-adevar dureros sa te simti singur intr-o tara dezbinata,unde omul simplu e folosit o singura data in 4 ani,apoi e aruncat la cosul cu gunoi,neglijat,nedreptatit,lasat in voia soartei ca sa-si apere si intretine familia cum il duce mintea si capul.Se tot trimbiteaza ca sunt locuri de munca,ca nivelul economiei e in crestere,ca democratia e in capul mesei,insa in acelasi timp oamenii mor de foame,copiii mor de malnutritie,femeile tinere sunt anemice si sufera deja de multe boli cardiovasculare,iar batranii s-au zbarcit pe fata de atita plins prin unghere de mila ca nu-si pot vedea nepotii fericiti in propria lor tara.dar e mare puterea Domnului

  2. Anika

    dureros, dar puterea actuala nu e deloc in putere. Pina nu se trece interimatul nu e nimic clar. E dureros, dar adevarat. Pacat de oamenii care si asa o duc rau, ca nimic bun nu se intrevede. Prioritatea nr unu la politicieni este alegere presedintelui si formarea coalitiilor, pina atunci, toate celelalte griji sunt “nimicuri”. fiecare parte o sapa pe cealalta. Se dau “coate”, “suturi” intre partide, cine sa mai vada durerile amaritilor din popor?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *