Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Aneta Grosu: Partidul Forţei de…

Aneta Grosu: Partidul Forţei de Muncă de peste Hotare

„Alo, vreau să ajung la ZdG, să vă vorbesc despre o idee. Am venit pe câteva zile din Italia, dar vreau neapărat să reuşesc să-mi spun păsul. Vă telefonez din Cahul, pot ajunge la Chişinău în una dintre zilele următoare. Ce ziceţi?”, întreba, la telefon, acum câteva zile, un cititor din sudul R. Moldova, plecat la muncă în Italia cu 10 ani în urmă.
A venit pe neaşteptate, într-o zi în care nu avusesem timp nici să arunc o privire prin geam.

Însoţit de fiică-sa mai mare, o domnişoară de vreo 15 ani, arăta un tată tânăr, energic, deşi era cam abătut. Avea în mâini un ziar, ultimul număr al Ziarului de Gardă, şi acest lucru ne-a bucurat. „Nu am reuşit să vă spun că vin astăzi. A trebuit să ajung cu fiica la medic şi mi-am făcut ceva timp să trec şi pe la redacţie, dacă nu sunteţi prea ocupaţi”, spunea omul.

Am încercat să leg o discuţie. „Aţi revenit cu totul? Din Italia?”, l-am întrebat, ştiind deja că s-a aflat timp de 10 ani în Italia. „Aş reveni, dar nu am încredere că munca mea, eforturile mele, chinurile mele nu vor fi în van”, mi-a răspuns, cu o simplitate debordantă, omul.

„Cum aţi plecat? Cât a costat viza? Cât aţi cheltuit pe drum?”, l-am întrebat, pentru a continua discuţia şi a-l aduce pe om la tema pe care încerca să o dezvăluie, dar parcă se incomoda.

„Nu m-a costat foarte scump, acum 10 ani, dar, şi vă rog să mă credeţi, am ajuns de la Cahul la Verona timp de un an… M-am ascuns, luni în şir, deoarece nu aveam acte în regulă, am aşteptat „ocazii” potrivite, am traversat drumuri periculoase. E greu să vă povestesc, dar cred că e şi imposibil să vă imaginaţi cum a fost acest drum de un an de zile”, spunea bărbatul. El a precizat că, între timp, a reuşit să-şi legalizeze şederea în Italia, s-a angajat la muncă, având şi un acord oficial. Este bine plătit, iar recent a reuşit să perfecteze acte de reîntregire pentru întreaga sa familie.

„Suntem o familie numeroasă. Ea (arătând la fiică) e cea mai mare dintre copii. Avem 4, mezinul s-a născut acum câteva săptămâni. Am venit să-l văd şi să-mi ajut soţia, după care plec iarăşi la muncă”, explica oaspetele, continuând: „Credeţi că e atât de uşor să plec? De la soţie şi de la cei 4 copii ai noştri. Mai ales acum?”.

Din vorbă în vorbă, a ajuns la idee. „Eu, deşi am studii superioare, nu sunt politician, nici mare expert în politică, dar urmăresc tot ce se întâmplă, am văzut cum a participat lumea la referendum şi am mare frică, nu vă imaginaţi cât de mare, că dacă, după alegerile din noiembrie, vor reveni comuniştii, eu nu mă voi mai putea întoarce cu totul acasă”, explica cetăţeanul.

Frământându-se, ne-a spus şi soluţia sa, despre care crede că ar putea face o claritate în situaţia social-politică din R. Moldova. „De ani de zile, toată economia, toate familiile se ţin din veniturile noastre, a celor plecaţi peste hotare. De ce nu ar crea cineva un Partid al Forţei de Muncă de peste Hotare, ce ar întruni personalităţile plecate, care şi-au sacrificat sănătatea şi cariera în acest exil forţat? Vă rog să mă înţelegeţi, eu nu râvnesc să fac politică sau să am funcţii. Poate aş veni să investesc într-o afacere de familie, dar atâta timp cât nu am nicio garanţie că cineva nu mă va ruina, nu pot să risc”.

L-am întrebat dacă el, personal, cunoaşte oameni plecaţi care ar accepta să revină în R. Moldova, la salariile de 3—4 mii de lei, pe care le primesc funcţionarii de la noi. „Credeţi că trăiesc din aceşti bani? Fiecare are altfel de venituri, şi acest lucru e cel mai rău în R. Moldova. De ce propun să fie creat un Partid al Forţei de Muncă de peste Hotare? Pentru că cei trecuţi prin Europa s-au obişnuit deja să nu fure, să-şi declare veniturile, dar şi să-şi gestioneze judicios banii. Cei care au stat acasă nu au încă astfel de deprinderi şi nu se ştie când şi le vor cultiva. Pe de altă parte, mă gândesc că pentru un astfel de partid ar vota cei aproape 1 milion plecaţi, dar şi rudele lor, toate, care sunt vreo 2 milioane, aici, acasă. Cum vi se pare ideea?”

Aneta Grosu, 
aneta.grosu.zdg@gmail.com