Aneta Grosu: Opoziţia stupidă
Încerc, de ceva timp, să mă lămuresc cine şi ce face astăzi în opoziţie în R. Moldova. Una după alta, întrebările îmi fură din linişte. Încotro ne poate duce această opoziţie, dacă e să ne luăm după capul ei? Totodată, societatea civilă şi presa ar trebui să rămână cu ochii pe putere, iar opoziţia ar trebui să fie cea care monitorizează, pe bune, actul guvernării.
După 8 ani încheiaţi de comunism, perioadă în care am adunat în suflete destulă suferinţă legată de acţiunile guvernării, s-ar cuveni ca, astăzi, de rând cu aceiaşi, plecaţi în opoziţie, să monitorizăm ce face puterea.
Cum să fii alături de ei, când aceştia susţin, până li se taie vocile, acţiunile ex-preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie? Cum să fii alături de ei, când ei îşi consumă energia apărându-l pe ex-ministrul de Interne, implicat în teroarea declanşată de structurile MAI în aprilie 2009?
Cum să sprijini mesajele acestei opoziţii, dacă liderul ei, Vladimir Voronin, fuge de la şedinţele Legislativului, uitând de promisiunile pe care le-a făcut în faţa alegătorilor săi? Cum să comunici cu această opoziţie, dacă minciuna îi hrăneşte şi în continuare? Cum să ai încredere, dacă lumea continuă să aibă frică de ei, de parcă am fi încă în aprilie 2009?
Ascultam, acum câteva zile, opinia a unui om bine informat că, aşa fioroşi cum sunt, comuniştii nu pot fi scoşi atât de simplu în afara legii. E nevoie de numeroase demersuri, decizii de judecată, hotărâri de Parlament. E greu, dar nu imposibil, gândeam atunci. Dar din ce cauză nu avem astfel de demersuri, decizii de judecată, hotărâri de Parlament? Ce am făcut cu toţii în cei 8 ani de grele încercări, când mulţi dintre noi erau gata să cedeze, în schimbul unui colţ de linişte? Unde sunt argumentele noastre?
Acum câteva zile, la Editura Polirom din România a apărut volumul „Ultimul deceniu comunist. Scrisori pentru Radio Europa Liberă I. 1979—1985”, coordonat de Gabriel Andreescu şi Mihnea Berindei. Un al doilea volum va cuprinde o selecţie de scrisori din ultimii ani ai regimului. Câteva zeci de scrisori, trimise pe adresa postului de radio din München în perioada 1979—1985, sunt inserate în acest volum. Cei mai mulţi autori ai acestor scrisori au semnat cu pseudonime sau cu formule gen „Un ascultător”, „Un turist”, „Un contribuabil”, „Doi soţi”, „Un inocent”; unele ceva mai explicite, ca „Un ţăran de pe Valea Mureşului”, „Un tânăr veterinar”, „Un jucător de bridge”, „Un marinar pensionar”. Au fost semnături disperate precum „O mamă nefericită” sau „Un sclav al lui Ceauşescu”.
Citeam ştirea despre această noutate editorială cu un fel de regret explicabil. Unde sunt scrisorile scrise de cetăţenii R. Moldova, în cei 8 ani de comunism recent? Cine le va publica vreodată?
Aneta Grosu, aneta.grosu.zdg@gmail.com
