Aneta Grosu: O clonă a Ministerului de Interne

Cum oare ar reacţiona Ministerul Afacerilor Interne (MAI), dacă în actuala campanie electorală cineva, cumva, ar clona şi ar lansa un alt minister de acelaşi profil? Instituţia clonată ar utiliza toate însemnele MAI-ului autentic. Angajaţii săi ar avea legitimaţii, ar purta epoleţi marcaţi şi chipiuri speciale, unii ar dispune de bastoane şi de automobile poliţieneşti.

Cum ar reacţiona Procuratura Generală (PG), dacă nişte “ingenioşi” ar clona o instituţie similară, cu Valeriu Zubic, bunăoară, în frunte, cu viceprocurori şi cu structuri aproape identice, chiar şi cu o pagină web asemănătoare – www.procuratura.da.md?

Cum ar reacţiona Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS), dacă cineva s-ar deghiza în Gheorghe Mihai şi ar spune lucruri total deplasate despre Marian Lupu sau despre Vlad Filat? Ce ar face angajaţii acestei instituţii dacă numele, istoria, eforturile şi demnităţile lor ar fi utilizate în scopuri tenebre?

Nu ştiu de ce, dar cred că, în oricare dintre aceste cazuri, în cel mult câteva zile, ar fi descoperiţi şi demonstraţi public autorii proiectelor “Clona MAI”, “Clona PG” sau “Clona SIS”.

Haideţi să ne amintim de anul 1996, când la Institutul Roslin din Edinburgh a fost clonat primul animal, oiţa  Dolly. De atunci au fost clonate şi alte fiinţe, precum porci, vaci, capre, cai, şoareci, câini şi pisici. De ce nu am admite că, după clonările unor publicaţii, comise în actuala campanie electorală, ar putea să apară sosii ale altor instituţii, inclusiv ale unor importante structuri de stat?

Şi ce dacă savanţii spun că perspectiva clonării animalelor destinate alimentării este îngrijorătoare şi că ar trebui oprită cât mai repede? Şi ce dacă mai multe voci afirmă că nu ar fi etic şi nici uman să clonezi produse în scopuri comerciale? De ce am respecta aceste norme în condiţiile în care, la noi, vom găsi cu greu reguli, legi, promisiuni sau obligaţii care sunt onorate?

De la 22 aprilie, când a apărut “ZdC” – patru pagini copiate fidel în stilul şi cu aspectul Ziarului de Gardă, nu avem niciun răspuns despre vreo posibilă versiune a anchetei. Au trecut trei săptămâni, dar numeroasele telefoane adresate de redacţie instituţiilor pe care le-am sesizat (MAI, PG şi SIS) s-au soldat doar cu răspunsuri şi promisiuni evazive. De fapt, a fost o mică excepţie. Una singură, mică de tot.

Într-o zi, responsabili de la MAI au insistat să completăm, totuşi, un proces-verbal, ca să aibă şi ei un document la mână, în temeiul căruia ar deschide un dosar…

Între timp, au apărut afişe electorale trucate, dar şi alte pagini de ziar, Timpul Chişinăului, copiate la fel de fidel după macheta şi concepţia altei publicaţii –  Timpul de dimineaţă. S-ar putea ca, de acum încolo, clonele să fie cercetate la pachet, adică într-un singur dosar, de acelaşi grup de anchetatori. E mai logic, mai econom, mai eficient, dacă vreţi. Doar că rostul, nu se ştie care ar fi rostul, deoarece, cum spuneam şi altă dată, timpul şterge probele, iar anchetatorilor de la noi tocmai că le place să se joace cu timpul (poate că şi cu probele?).

Cel mai proaspăt exemplu în acest sens este dublul asasinat de la Durleşti. Nu cumva a trecut deja o lună şi jumătate de la comiterea crimei? Nu cumva MAI, cel adevărat, nu cel clonat, printr-o eventualitate, a anunţat de câteva ori că, gata-gata, suspecţii sunt pe drum, că, iată, ajung şi pe mâna poliţiei? Nu cumva a şi fost reţinut un nenorocit, în casa căruia ar fi fost descoperit un casetofon – probă incontestabilă a omorului? – chiar dacă familia sa susţine că tânărul bolnav nu posedă capacităţi pentru comiterea unei astfel de crime, fiind şi acasă în noaptea cu pricina?

Între timp, probele sunt tot mai vagi, părinţii victimelor i-au şi pomenit, cum se cuvine, la 40 de zile de la omor, colegii şi-au mai alinat suferinţele, iar ministrul, se pare, nu mai are ce spune. Acestea-s efectele trecerii timpului…

La sfârşit de mai (a mai rămas puţin de tot), se împlinesc exact 40 de zile de la clonarea ZdG. Să fi planificat autorii o masă de pomenire către acea zi? Vor participa la ea şi miniştrii, şi anchetatorii?

Aneta Grosu


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

4 comentarii

  1. Victor Gotisan

    Moldova insasi este o Tara Clona, atit in sens direct cit si indirect…

    Alooo, Moldova draga, cum de mai poti suporta atita democratie? caci din 2009 tot democratie avem.

  2. AVRAAM

    Aneta draga,sunt AVRAAM,cel nascut de sistema MAI,negat de acesta sistema,ignorat de sistema MAI si ingropat de EA.Zilele aceste voi apela la Alina si la ZdG,la TINE,ANETA,am si eu materiale.Sistema MAI actuala,neaga,infirma,distruge,nu ancheteaza,in genere nu face nimic.Nimic!!!!!!!!!!

  3. TERORISTII KGB

    ASASINATE KGB –
    poetul ION GHEORGHITA –

    s-a nascut pe 3 aprilie 1939 in satul Larga, judetul Cernauti. Dupa absolvirea Universitatii din Cernauti, a lucrat redactor la ziarul „Zorile Bucovinei”, redactor la revista „Moldova”, redactor-sef al Colegiului de traducere al USM. A semnat mai multe volume de versuri, majoritatea dintre care pentru copii, dar si dramaturgie, si publicistica.

    Mihai Cimpoi :
    „ ION GHEORGHITA a fost un spirit rector al reinnoirilor in perioada Renasterii basarabene, facand sa fie promovat adevarul despre noi, cei de la „marginea câmpiei” române”.

    Poetul martir Ion Gheorghita a fost asasinat de persoane necunoscute la 28 noiembrie 1991 in fata blocului sau.
    UNIONIST VEHEMENT.

    fotografia lui:
    http://www.timpul.md/articol/-ion-gheorghita-70—copil-al-firii-si-al-primaverii-1387.html

  4. vera

    Politistii vor leafa majorata si apartamente, atunci o sa lucreze, piina atunci i-si indeplinesc datoria ca “balaia cu coada” !
    Totusi ei, au dreptate! Uitati-va ,cat primeste un deputat, care nu face nimic, numai fura statul si un politist-cinstit, care i-si risca viata, sa execute ordinul dat!
    Politistii s-au saturat, sa lucreze pentru “tatii” lor, care se imbogatesc, dar ei privesc numai cu ochii!
    Credca de aceia ,comit si ei, unele greseli si actiuni ilegale, fiindca vad ,ca nu-i dreptate si judecatorii nu respecta Lejislatia, in adresa functionarilor de stat si a Jeneralor lor: toti ramini dupa judecata ca niste EROI si inca si loc de munca potrivit i-si gasesc, iar politistii inghit “nodul” !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *