Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Aneta Grosu: Morţile din aprilie

Aneta Grosu: Morţile din aprilie

Crima de la Durleşti i-a determinat pe oficialii noştri să mediteze nu doar la viaţă, ci şi la moarte. Bănuiesc că, de câteva zile, fiecare dintre ei se gândeşte cu mai multă îngrijorare la securitatea celor apropiaţi şi, în special, la securitatea copiilor lor. E ora în care ar trebui să ajungă acasă de la şcoală? E ora când începe recreaţia mare? Acum ar trebui să fie în drum spre antrenament? Indiferent dacă e în vreo întrunire importantă, oficialul îşi ia o pauză „sanitară” şi telefonează, încercând să se asigure că în viaţa copiilor săi e linişte şi pace, „maniacul”, deci, fiind ocupat cu alte treburi.

Numele Olgăi şi al lui Ilie figurează astăzi în mesajele celor mai importanţi funcţionari de stat de la noi. Lor, celor doi tineri asasinaţi, le sunt dedicate şedinţe speciale la nivel înalt, iar subalternii superiorilor au ajuns să aibă frică de şefi dacă, la raport, nu au cu ce-i convinge pe aceştia că „cercul suspecţilor se îngustează”.

La 6 aprilie, preşedintele interimar, Marian Lupu, a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Securitate (CSS), reunită pentru prima dată în componenţă nouă. CSS a discutat despre situaţia la capitolul crimelor deosebit de grave şi excepţional de grave. În ajun, pe 5 aprilie, şi premierul Vlad Filat a convocat şefii structurilor de forţă şi ai Procuraturii Generale exact în aceeaşi problemă. Ministrul de Interne, Alexei Roibu, a ieşit public, tot la 5 aprilie, cu o declaraţie surprinzător de încurajatoare: „Descoperirea criminalului de la Durleşti e doar o chestiune de timp”. Îi ascultăm, pe fiecare în parte, şi ne întrebăm, fireşte, de ce ar trebui să-i credem pe cuvânt?

Acum doi ani, în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009, persoane necunoscute au comis o crimă extrem de gravă. Spre deosebire de cel de la Durleşti, omorul s-a produs într-un loc public, în PMAN, în prezenţa numeroşilor martori. Se presupune că, în circumstanţe similare, au fost omorâţi şi alţi tineri, cel puţin încă trei. După acel 7 aprilie, am fost martori ai numeroaselor promisiuni, cărora am dorit să le dăm crezare. După avalanşa de lacrimi şi cuvinte de compasiune, însă, a intervenit o perioadă grea de tăcere, după care, exact la un an de la acel omor, apăruse un suspect, care a şi fost reţinut. Suspectul a fost identificat de pe nişte imagini video, surprinse de camerele de luat vederi instalate pe cele mai importante instituţii ale statului. Un an întreg acele imagini au fost păstrate undeva, tot de către oameni de stat, în timp ce părinţii celui asasinat îşi plângeau ultima speranţă că asasinul ar putea fi identificat. De la vizionarea acelor imagini şi până astăzi a mai trecut un an, perioadă în care suspectul a umblat exemplar prin instanţa de judecată. Acum câteva zile, la ZdG, ne-am întâlnit cu el. Cu cel suspectat de omorul lui Valeriu Boboc. Avea o geantă plină de „probe” care, după cum spune el, ar demonstra că, în acea noapte, s-ar fi aflat în cu totul altă parte, fiind îmbrăcat cu totul altfel. Suspectul nu le divulgă, deocamdată, deoarece nu a fost încă audiat în calitatea sa de învinuit, dar se pare că pregăteşte o surpriză de necrezut pentru organele de anchetă şi pentru toată justiţia de la noi.

De ce ar trebui să-i credem pe cei care spun că azi-mâine criminalul va fi prins? Dacă un omor  comis public, în prezenţa martorilor, dar şi surprins de camere video, rămâne, de doi ani deja, nedescoperit, de ce ar trebui să-i credem pe cei care ne promit reţinerea imediată a asasinului Olgăi şi al lui Ilie? Dacă lucrurile sunt după cum ni se spune, de ce, nici până astăzi, nu a fost descoperit cel care i-a împuşcat, la Ialoveni, pe Mariana Jimbei, de 18 ani, şi pe Valeriu Croitoru, de 31 de ani? Dacă e atât de simplu, iar „cercul se îngustează” de la o clipă la alta, de ce oficialii noştri le-au asigurat pază excesivă copiilor lor?

De altfel, dacă nu s-ar fi întâmplat crima de la Durleşti, nimeni, decât rudele celor doi, nu şi-ar mai fi amintit astăzi despre moartea de la Ialoveni şi despre faptul că asasinul rămâne la libertate. Versiunile pe care le comunică procurorii, atunci când sunt solicitaţi de presă, sunt trase la xerox, la fel ca şi răspunsurile poliţiştilor, atunci când sunt întrebaţi dacă au fost sau nu identificate persoane suspecte.

De fapt, lipsa de cooperare a organelor de anchetă cu cetăţenii diminuează din şansele deconspirării  infractorilor. Unde, în ce condiţii, un simplu cetăţean poate comunica vreo informaţie utilă despre presupusul asasin al celor doi tineri, or, potrivit specialiştilor în psihologia crimelor, există indicii clare după care pot fi identificaţi suspecţii? Lăcomia, furia, gelozia, răzbunarea, mândria sunt, potrivit specialiştilor, câteva dintre principalele motive ce stau la baza comiterii crimelor. De obicei, indivizii care decid să comită o crimă planifică în avans fiecare pas, pentru a creşte şansele de reuşită şi pentru a reduce riscurile. Dacă e vorba de o crimă planificată, unele acţiuni ar fi putut fi observate din timp. Dacă e o crimă comisă pentru recompense, admiraţie sau exaltare, atunci elemente importante pot fi observate după comiterea crimei. În SUA, bunăoară, întreaga societate este implicată, în cel mai direct mod, în investigarea crimelor. Orice informaţie, indiferent de la cine vine, este luată în calcul de anchetatori, dacă are vreo tangenţă cu infracţiunea investigată. Reprezentanţii structurilor noastre de forţă şi de drept au participat la numeroase stagieri peste hotare. Cât de bine au însuşit aceste mecanisme participanţii la stagii? Pentru ce au fost cheltuiţi banii finanţatorilor de proiecte?

Aneta Grosu