Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Aneta Grosu: Independenţa, anticipată de…

Aneta Grosu: Independenţa, anticipată de scoaterea comuniştilor în afara legii

În acest an, Moldova 1 ne oferă ocazia inedită de a urmări imagini de la evenimentele de acum două decenii. Chipurile celor aflaţi la tribună şi în Piaţa Marii Adunări Naţionale, pe 27 august 1991, au suportat schimbări vădite. Anii şi-au lăsat amprente fireşti pe feţele lor. Constatăm, vizionând, că unii au plecat de mult din R. Moldova, alţii – au plecat pentru totdeauna din această lume. Cei rămaşi, cât de fericiţi şi împliniţi sunt astăzi?

Cu siguranţă, dacă i-am întreba, am auzi răspunsuri diferite, poate chiar contradictorii. Pe lângă sărăcie, lipsa unor locuri de muncă, imoralitatea clasei politice, corupţie în cadrul structurilor puterii, unul dintre motivele nemulţumirilor ar fi, inevitabil, repunerea în drepturi a Partidului Comunist, formaţiune care, prin stilul dictatorial de guvernare, i-a răpit R. Moldova şi cetăţenilor săi cele mai importante clipe şi trăiri din spiritul Independenţei.
La 23 august 2011, buletinele de ştiri şi moderatorii dezbaterilor politice de pe la televizunile de la noi au trecut cu vederea o altă aniversare, la fel de importantă. Acum 20 de ani, la 23 august 1991, Prezidiul Parlamentului adopta hotărârea “Cu privire la Partidul Comunist din Moldova (PCM)”, prin care se interzicea activitatea PCM pe întreg teritoriul republicii şi se naţionaliza averea partidului. S-ar putea că farmecul acestei aniversări a fost trecut cu vederea deoarece prevederile acelei hotărâri au fost ratate la scurt timp după adoptarea documentului.

În hotărârea de la 23 august 1991 se stipula că PCM a uzurpat puterea, a promovat o politică antipopulară care avea scopuri utopice, a organizat represiuni şi deportări în masă, a organizat colectivizarea forţată, foametea planificată, a devalorizat şi a nimicit cultura naţională şi limbile naţionale, a falsificat istoria.

Din aceste motive, Prezidiul Parlamentului de la Chişinău a hotărât interzicerea activităţii PCM, naţionalizarea averii acestuia, care urma să fie considerată, de atunci încolo, proprietate de stat a republicii, Guvernul urma să ia sub pază bunurile naţionalizate, inclusiv cele transmise prin tranzacţii suspecte altor persoane. Totodată, Guvernul ar fi trebuit să ceară organelor responsabile ale URSS transmiterea neîntârziată, la Chişinău, a documentelor de arhivă care vizau activitatea PCM. Banca Naţională urma să sisteze operaţiunile băneşti ale PCM, iar banii aflaţi pe conturile formaţiunii, inclusiv valuta străină, ar fi trebuit vărsaţi în bugetul republicii.

Fusese adoptată şi o hotărâre specială “Cu privire la naţionalizarea averii PCM”, în urma căreia a fost creată o comisie guvernamentală, condusă de vicepremierul Constantin Oboroc.

Astăzi, despre felul în care PCM a fost deposedat de bani şi de averi nu se cunoaşte aproape nimic. Din când în când, auzim despre faptul că unii lideri de partid de atunci s-au împogăţit pe seama acelor fonduri, alteori auzim că cei mai prosperi oameni de afaceri de la noi şi-au dezvoltat businessul anume din acele fonduri. Mai auzim că Moscova ar fi la mijloc, iar alteori sunt indicaţi succesorii reali ai bunurilor acelei formaţiuni.

Într-un termen extrem de restrâns, în R. Moldova, suverană şi independentă, Partidul Comunist a fost reînfiinţat în 1993, la 7 septembrie, când Prezidiul Parlamentului adoptase hotărârea nr. 1595-XII, semnată de Petru Lucinschi, în care se spunea că «cetăţenii R. Moldova au dreptul să se asocieze în organizaţii de partid comuniste în conformitate cu prevederile Legii privind partidele”. În 1994, comuniştii şi-au oficializat formaţiunea cu numele Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM). De altfel, PCRM nu neagă, în chiar statutul său, că este “succesor de drept, moştenitor al ideilor şi tradiţiilor PCM”.

La finele unei retrospective a evoluţiilor Partidului Comunist în Moldova, istoricul Sergiu Musteaţă constată că, “prin abolirea, la doar trei ani, a deciziei de scoatere în afara legii a PCM şi prin legalizarea unui nou partid comunist, decomunizarea R. Moldova a eşuat”.

În consecinţă, orice iniţiativă de condamnare a crimelor comunismului a întâmpinat bariere şi a fost respinsă, atât în perioada guvernării comuniste, cât şi pe timpul democraţilor.

Nu cumva din această cauză batem pasul pe loc, trăim, cu sufletul la gură, de la un scrutin la altul şi ne osândim în speranţa că am putea deveni europeni?

Aneta Grosu, 
aneta@zdg.md