Aneta Grosu: Drumul spre psihiatrie

Ieri, la redacţie a venit un cetăţean cu un subiect de presă extraordinar. El ne-a demonstrat că este unul dintre foştii acţionari ai unei bănci comerciale, că e fost deţinător de mai multe imobile în Chişinău… Un om bogat, în trecutul nu prea îndepărtat al R. Moldova. Aparent de o sinceritate debordantă, omul ne-a spus că, în urmă cu nu prea mult timp, prin efortul unei rude foarte apropiate, implicată în afaceri şi în politică, un personaj din anturajul fiului ex-preşedintelui Voronin, a fost internat la Spitalul de Psihiatrie, unde s-a aflat timp de doi ani, până la plecarea comuniştilor de la putere. “Am ieşit de acolo bolnav… Altfel nici nu ar fi fost posibil, deoarece pentru asta am fost dus la acel spital. Dintr-un om prosper, implicat în afaceri, am ajuns un “bomj”. Nu mă ruşinez să spun asta”, explica cetăţeanul, zâmbind derutat. L-am întrebat de ce a venit la redacţie, de ce nu s-a adresat la vreo instituţie de drept sau de apărare a drepturilor omului. “Am venit la redacţie deoarece, acum câteva zile, aceeaşi rudă s-a plâns la poliţie că l-aş fi calomniat în presă… Nu, nu e vorba de ZdG, ci de altă publicaţie. Am fost citat şi m-am prezentat, aşa cum cere legea, la poliţie. Nu sunt sigur că nu voi fi închis iarăşi, deşi nu am deranjat pe nimeni”, ne povestea cetăţeanul.

Din vorbă în vorbă, am aflat din ce cauză acea rudă ar fi fost determinată să recurgă la serviciile “psihiatiei moderne”, pentru a exclude din viaţa sa acest om, foarte apropiat. Rudă de sânge. “Am avut imprudenţa să spun, într-un context, că am reuşit să cunosc foarte multe lucruri suspecte din activitatea băncii la care eram acţionar şi din activitatea rudei mele, care activa într-o instituţie de stat importantă. Am expus chiar şi nişte exemple, care mi se păreau abuzuri evidente. De la bun început, nu am fost luat în seamă, după care am fost dus cu forţa la casa de nebuni, unde m-au şi transformat într-un pacient ca atare”, explică vizitatorul redacţiei.

“Să scriem?”, l-am întrebat. Frământat şi abătut, a recunoscut că-i este frică. Nu ştie dacă e bine sau nu să facă public cazul său. Acum nu mai are ce pierde… “S-ar putea, însă, ca după apariţia în presă a unui articol, să fiu pierdut eu, deoarece acest neam al meu are destulă influenţă, bani şi relaţii… Pe el nu l-ar costa prea scump să fiu dat ca şi pierdut”, explica acest fost acţionar al uneia dintre cele mai mari bănci comerciale din R. Moldova.

A ieşit din redacţie cu promisiunea să ne revedem, în câteva zile, când va decide dacă vrea sau nu să facă dezvăluiri publice despre cazul său şi despre acţiunile rudei sale de sânge.

Dacă ar fi insistat să scriem, poate că nu aş fi dat crezare celor spuse de el, aşa însă cum a recunoscut că-i este frică, mă gândesc că, într-adevăr, nişte dezvăluiri publice i-ar pune viaţa în pericol, dacă “testul” spitalului de psihiatrie a fost trecut deja.

Nu am reuşit să-i vorbesc prea multe. Nu am reuşit să-i povestesc cazul lui Vasile Munteanu, fost profesor universitar care, în perioada sovietică, a încercat să demonstreze şi el nişte adevăruri după care a ajuns pacient, tot acolo, la Costiujeni. Revenit de la spital, a tot încercat să obţină reabilitarea sa, a luptat pentru reintegrarea în circuitul universitar. A încercat să demonstreze că a fost internat şi tratat abuziv la psihiatrie… Cândva, am scris despre acest om… Periodic, dispare din viaţa publică, de parcă s-ar împăca în vreun fel cu soarta. Apoi – reapare, la fel de indignat. În ultimul timp primim la redacţie numeroase mesaje electronice de la el. Mai luptă. Nu se plânge că nu-i scriem răspunsuri la mesaje, dar insistă şi ni le retrimite din nou. Atunci când îmi apare un răgaz, încerc să-i citesc mesajele şi constat că, după ce a fost distrus de un regim autoritar, rămâne neprotejat de unul democratic.

Mi-am amintit şi despre alte cazuri, la fel de periculoase, ale unor oameni care au încercat să demonstreze nişte adevăruri, ajungând la psihiatrie, ca în surghiun. Credeam că sunt pagini din alte timpuri, scrise de regimurile despre care spuneam că sunt dictatoriale, roşii, sângeroase. Nu credeam că şi astăzi drumul spre psihiatrie e la fel de scurt.

Aneta Grosu,
aneta@zdg.md

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. vlad

    DRAGA ANETA, TOATE CRIMELE ,si mari si mici,SUNT SAVARSITE DE oameni-lasi si,iertati-ma,tarcati la mate…SA NE AMINTIM DOAR TRAGEDIA REGRETATULUI CRITIC LITERAR VASILENCO si nu numai…

  2. vera

    Nu trebuie de iertat lepadaturile acestui stat, ci trebuie trase, dupa lege la raspundere!
    Pentru ce se mai fac legi?
    Numai Acel de sus poate ierta cu adevarat, noi traim pe planeta Tera si suntem pacatosii ei, care ne socoatem crestini, dar suntem cu adevarat – pagini. Eu deja m-am convins…e mult de vorbit!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *