Aneta Grosu: Demersuri murate la vamă

De o săptămână, zonele de frontieră ale României au devenit teatru de război. Cei mai de neatins funcţionari, vameşii şi poliţiştii de frontieră, sunt încărcaţi în dubiţe, fiind transportaţi la interogatorii sau în arest preventiv.

Totul a pornit de la un document de vreo 50 de pagini, în care erau descrise practici evazioniste susţinute de funcţionari ai instituţiilor de control financiar, fiscal şi vamal. Documentul a fost prezentat preşedintelui României de un serviciu de informaţii. «În momentul în care un şef de stat primeşte aşa ceva de la un serviciu de informaţii, nu poate să îl pună în bibliotecă», a explicat pentru presă Traian Băsescu.

Cel puţin 170 de persoane sunt audiate la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Procurorii DNA au emis mandate de reţinere pentru 75 de persoane, sub acuzaţii de luare de mită, de constituire şi aderare la grupări infracţionale.

Mai nou, şeful Vămilor a fost pus sub învinuire pentru că a cerut mită de 430 mii de euro. El a refuzat să răspundă la întrebările procurorilor, solicitând o pauză pentru a-şi “construi” apărarea.

Interesantă această formulă cu „construirea” apărării…

De fapt, nimeni nu pune la îndoială că un vameş, care preferă automobile dintre cele mai luxoase, care a reuşit să-şi construiască palate şi vile de toată grandoarea, va reuşi să-şi „construiască” şi o apărare pe potrivă.

În ultimele zile mă tot gândeam că, aşa cum serviciile de frontieră şi cele vamale, de pe Prut, ale R. Moldova şi ale României sunt într-o legătură cel puţin geografică, arestările în lanţ din dreapta Prutului ar fi trebuit să se răsfrângă cumva şi asupra situaţiei de la vămile noastre, prin care mărfurile, produsele, fiinţele umane, traficate spre UE, treceau înainte să ajungă la punctele vamale româneşti. Pare logică constatarea că circumstanţele care au cauzat elemente de corupţie au fost similare în stânga şi în dreapta Prutului.

De ce e linişte la Serviciul Vamal al R. Moldova? De mai multe zile încercăm să aflăm răspunsuri la mai multe întrebări, dar directorul acestei instituţii, Tudor Baliţchi, se pare că a pus la murat demersurile noastre oficiale…

Între timp, o informaţie de pe hotnews.md, neconfirmată oficial, relata că sute de angajaţi cu funcţii de răspudere din Serviciul Vamal al R. Moldova rămân fără serviciu. Sunt disponibilizaţi în special şefii unor subdiviziuni. Motivele disponibilizărilor sunt neclare, deoarece nu a fost făcut public vreun anunţ oficial despre restructurarea Serviciului Vamal. Surse oficiale admit că nu ar fi vorba despre disponibilizări, ci despre aplicarea principiului rotaţiei în funcţii a unor angajaţi.

Deşi nu se spune deschis, că e vorba de disponibilizare sau de rotaţie, acţiunea pare o tentativă de mimare a luptei împotriva corupţiei din sistemul vamal, despre care în cadrul instituţiilor respective se vorbeşte cu jumătate de glas.
Aduc un singur exemplu. Pe 20 ianuarie 2011, Serviciul Vamal a anunţat despre lansarea “Telefonului de încredere pentru importatori/exportatori”, în scopul prevenirii schemelor frauduloase de import/export desfăşurate de intermediari, brokeri prin diverse metode ilegale, inclusiv în complicitate cu colaboratorii vamali.

A fost anunţat şi un număr de telefon, 574 211, care ar fi trebuit să răspundă în zilele şi orele de muncă. Degeaba credeţi. Pe parcursul zilei de ieri, de dimineaţă până seara, nimeni nu a răspuns la acest număr de telefon. Vă spun despre acest experiment ca să nu-mi reproşaţi fraza de mai sus, în care spuneam că cineva, pur şi simplu, mimează lupta anticorupţie.

Aneta Grosu, 
aneta@zdg.md


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. nonconformist

    Lasa-i sa stie stie si ei ce inseamna sa fii somer. Da de fapt acolo nu este disponibilizare, ci EXPIRAREA CONTRACTULUI DE MUNCA. ZdG ca de obicei face bule de sapun dupa principiul RADIOBABA a specificat…

  2. AVRAAM

    Multstimata Aneta Grosu!Editoriall e super!Bravo si mersi!Stii de ce e liniste(chipurile in vama RM)?Toti vamesii stau pe “izmena”!Unii au primit deja instiintari ca chipurile contractul lor a expirat.Anume contractul a expirat la vamesii care au votat Pl-ul,PD-ul si alte partide in afara de PLDM.E necesar sa avem o DNA-o directie nationala anticoruptie neplolitizata in RM in loc de “clounii” de la CCCEC,care sunt “baietii” lui Filat gata sa dee la bot fiecarui.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *