Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Cititorii cer demisii

Cititorii cer demisii

Chiar dacă am fi cunoscut zilnic doar câte un singur om, la sfârşit de 2013 am fi adunat 365 de nume noi, cărora le-am spus „Bună ziua”, le-am strâns mâna, i-am privit în ochi, i-am ascultat sau le-am vorbit… 365 de oameni despre care, dacă ar fi să intre toţi într-o carte, ar constitui o adevărată enciclopedie. Ar fi cea mai scumpă, din câte au apărut până acum, pentru că poveştile oamenilor, vieţile lor, dramele lor, bucuriile lor, curajul şi bunăvoinţa lor, poate şi răutatea, şi ranchiuna lor, sunt inestimabile, chiar dacă, deseori, sunt trecute cu vederea sau chiar subapreciate.

Astăzi, cărţile sunt foarte scumpe, dar, totuşi, nu pot fi mai scumpe decât oamenii. La sfârşit de an, am ascultat povestea unui tânăr părinte care, la aproape 70 de ani ai săi, având o pensie de doar 700 de lei, nu a reuşit să realizeze visul cel mai mare al fiicei sale de opt ani. Aceasta i-a cerut o enciclopedie, iar tata i-a spus că nu o poate cumpăra, pentru că volumul solicitat costă 900 de lei… Este cazul lui Petru Postolache, din Pelinia, Drochia, care, la acest sfârşit de an, ne-a trecut pragul redacţiei, fiind unul dintre personajele care, cu certitudine, ar intra în Cartea Anului 2013 scrisă de ZdG. De altfel, în primul număr din 2014, veţi avea ocazia să citiţi un interviu cu Petru Postolache, omul care a devenit un fel de jusrist al satului, deşi jumătate din viaţa sa a muncit la ferma din localitate.

Cei cel puţin 365 de oameni noi care au trecut pragul redacţiei în cele 365 de zile ale anului 2013 ne-au lăsat, în suflete sau, ulterior, pe pagini de ziar, fărâme din viaţa, din experienţele lor. Ana Efrim-Vâlcu, bunăoară, ne-a lăsat un Jurnal, scris timp de mai mulţi ani, care include istoria R. Moldova în atitudini, povestită la Radio Antena C. Vă mulţumim, doamnă Ana, pentru acest Jurnal impresionant, pe care ni l-aţi oferit cu generozitate.

Ludmila Butnariuc, de la Rezina, femeia care, în 2011, fusese internată la Psihiatrie pentru că încerca să ajungă în audienţă la ministrul Sănătăţii, ne-a telefonat în una din ultimele zile ale acestui an să ne amintească despre problemele sale. Sunt multe, iar cu trecerea timpului devin şi mai complicate.

O lecţie de rezistenţă ne-a dat şi Alexandru Ţurcanu, unul dintre cititorii ZdG, care, de mai mulţi ani, îşi „împarte” pensia cu redacţia, deşi, recunoaşte chiar el, este afectat de pensiile şi salariile mici, de sănătatea precară şi de indiferenţa autorităţilor.

Într-o zi, Elena Nour a plâns la telefon, încercând să ne convingă de faptul că, dacă autorităţile ar citi mai atent presa de investigaţii, ar descoperi mai uşor cazurile de corupţie din societate. „Atunci noi am trăi altfel, am avea pensii mai mari, salarii mai bune, am fi mai sănătoşi, iar copiii ar ieşi din şcoli cu mai multă carte”, ne-a spus Elena. Nu am avut cum să nu-i dăm dreptate, pentru că exact aşa gândim şi noi în fiecare zi. Despre asta discutăm la şedinţele redacţionale, despre asta vorbim cu copiii noştri, cu prietenii sau cu rudele.

De fapt, cea mai mare nemulţumire a cititorilor ZdG, legată de activitatea noastră, e că autorităţile nu ţin cont de cele scrise de noi. Ori de câte ori încercăm să-i convingem că ar trebui să le reproşeze autorităţilor şi nu nouă, jurnaliştilor, ei, oricum, spun că noi ar trebui să fim mai insistenţi, să le cerem factorilor de răspundere să intervină în cazurile de corupţie deconspirate de noi. Probabil că ei, cititorii, au şi de această dată dreptate. Jurnaliştii ar trebui să aibă ambiţie profesională şi să lupte ca articolele lor să aibă impact. În R. Moldova, însă, mai avem mult de muncit până când vom ajunge să recunoaştem că un articol de ziar a răsturnat buturuga corupţiei, a dezmăţului administrativ sau a sustragerilor din bugetul de stat.

La sfârşitul acestui an, doi miniştri din Guvernul Turciei ne-au demonstrat că se poate, că e posibil ca, în urma unor dosare de corupţie, în care sunt implicaţi apropiaţii acestora, ei să-şi dea demisia, chiar dacă funcţiile deţinute, cea de ministru de Interne şi de ministru al Economiei, le aduceau destulă satisfacţie morală, profesională sau financiară.
„Părăsesc postul de ministru al Economiei, pentru ca să se poată face lumină în această ruşinoasă operaţiune care vizează guvernul nostru”, a subliniat, într-un scurt comunicat, ministrul vizat.

Când vom asista şi noi, în R. Moldova, la decizii atât de demne şi curajoase? Probabil, atunci când vom alege în Parlament nişte oameni curajoşi şi demni. De altfel, 2014 e anul alegerilor parlamentare, despre asta, însă, vorbim la anul. Acum, că suntem în sărbători, să sărbătorim într-un mod cât mai tăcut, pentru a descoperi, precum sugera Suveranul Pontif, „vocea dragostei lui Hristos”.

La mulţi ani!