Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Aneta Grosu: Acasă la Aliona…

Aneta Grosu: Acasă la Aliona Vicol

În ultimele săptămâni, viaţa la Ziarul de Gardă (ZdG) a devenit deosebit de stresantă. Decizia judecătorului Ion Busuioc, de la Judecătoria Centru din Chişinău, prin care redacţia a fost obligată să le achite 500 de mii de lei celor doi procurori din Glodeni (Cojocaru şi Crişciuc), nemulţumiţi de faptul că numele lor au figurat în articolul “Mită pentru procurori”, publicat la 10 februarie 2011, ne-a demonstrat că efectele eforturilor depuse de ZdG pe parcursul celor 7 ani de activitate sunt infime, deocamdată. Decizia acestui judecător vorbeşte despre faptul că, în R. Moldova, funcţionează, mai întâi de toate, o lege a frăţiei dintre judecători şi procurori, după care, dacă mai rămâne loc, sunt aplicate şi legile propriu-zise.

Marţi, pe când analizam cele întâmplate împreună cu mai mulţi experţi din străinătate, la redacţie a telefonat o cititoare, Aliona Vicol, din satul Sudarca, raionul Donduşeni. Avea lacrimi în voce şi am întrerupt discuţia, ca să ne ascultăm cititoarea.

„Sunt singură, una pe faţa pământului, după ce, în martie, mi-a murit mama, care suferea de cancer. Luni în şir m-am chinuit între patru pereţi. Într-o seară, am văzut la televizor că încă vreo 60 de familii de la Hânceşti, care au rămas fără case după inundaţiile din anul trecut, nu au unde locui. Vreau să iau la mine pe cineva. Am văzut un reportaj despre o femeie, o croitoreasă, care nu are casă. Spuneţi-i să vină la mine… Am casă, am şi sarai… E loc destul. Împreună vom ierna mai uşor şi ne va fi mai simplu să ne descurcăm”, ne spunea Aliona.

Femeia ni s-a plâns că, în viaţa sa, nu a văzut nimic mai mult decât lanuri întinse de tutun şi şiruri de frunze, întinse pe funii. Nu a văzut nimic mai mult decât munca prin gospodărie şi, în ultimii ani, chipul maicăi sale, stingându-se sub ochii ei. “Nu am avut pe nimeni. Nu am nici inel de cununie, nici prieteni nu am avut. Sunt singură şi mi-e tot mai greu să trăiesc aşa. Vecinii râd de mine şi îmi spun că e o prostie să chem pe cineva, dintre cei sinistraţi, să trăiască în casa mea. Ei mă sperie că ar putea să vrea să împartă gospodăria mea, dar eu nu cred. Găsiţi, vă rog, femeia ceea, croitoreasa, spuneţi-i că în casa mea e destul loc şi pentru ea”, ne-a implorat Aliona Vicol.

Funcţionari de la Primăria Sudarca  ne-au confirmat că intenţiile femeii ar putea fi adevărate, deoarece, într-adevăr, în gospodăria acesteia e destul loc liber acum…

Grija de sinistraţi a Alionei Vicol ne-a readus la altă faţă a vieţii, de care încercăm să ne disociem deseori. Ademeniţi de problemele pe care le induc patetic politicienii, jurnaliştii, de obicei, se lasă duşi de val, concentrându-se anume asupra acelor situaţii. Despre sinistraţi, bunăoară, se vorbeşte doar atunci când cineva dintre oficiali efectuează vreo “vizită de lucru” pe şantiere. În urma unor astfel de vizite, câteva zile la rând, agenţiile de ştiri şi posturile de televiziune ne tot relatează “de la faţa locului”, după care toţi uită cu desăvârşire despre chinurile şi despre problemele victimelor inundaţiilor.
Astfel, au fost anunţate diverse termene de finalizare a lucrărilor. Până în prezent, niciunul dintre aceste termene nu a fost respectat. Din aceste motive, deseori, sinistraţii le-au făcut reproşuri dure demnitarilor, care, de obicei, preferă să apară la sinistraţi, fără sinchiseală, în timpul campaniilor electorale.

După ce au făcut promisiuni de neclintit, iată că o nouă informaţie a apărut, cu ceva timp în urmă, pe fluxurile de ştiri. Aflăm, deci, că lucrările de construcţie a caselor pentru sinistraţii din Hânceşti, precum şi a infrastructurii din localităţile inundate vor fi finalizate în 2013. Tocmai când ar putea începe campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare (dacă, bineînţeles, nu vom avea anticipate noi).

Aliona Vicol şi-a amintit de sinistraţi fără a fi mobilizată de vreo campanie politică a demnitarilor. Marţi, în această săptămână, ea a telefonat mai întâi pe la mai multe posturi de televiziune, unde a fost tratată cu refuz, apoi la ZdG, exprimându-şi intenţia de a găzdui pe cineva în casa sa. Precizăm că, nici în această săptămână, nici în alte săptămâni de la urmă, oficialii de la noi nu au vizitat sinistraţii, astfel încât presa nu a prea povestit despre viaţa de pe şantier a celor cu casele luate de ape. Spun asta constatând că iniţiativa Alionei nu a fost inspirată de vreo campanie de presă. Din acest motiv cred că e una bine gândită. Am vorbit şi în ziua următoare cu ea. Era la fel de determinată.

La Hânceşti, ni s-a spus că, într-adevăr, mai sunt familii aflate în aşteptarea unei case, doar că oamenii nu vor să plece din satele lor. Croitoreasa despre care ne vorbise Aliona e din satul Nemţeni şi, între timp, s-a căpătuit cu un loc de trai. Vom continua să mediatizăm mesajul Alionei Vicol, pentru că, în condiţiile de la noi, este unul special.

Aneta Grosu, 
aneta@zdg.md