Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Amprentele digitale ale doctorului Ababii

Amprentele digitale ale doctorului Ababii

Luni-dimineaţă, pe 30 iulie, a trecut pe la redacţie un doctor. Avea mâinile murdare, nu, nu de sânge, ci de cerneală specială, utilizată la colectarea amprentelor digitale în cazul unor infractori periculoşi. Prima preluare a amprentelor degitale s-a produs la 3 martie 1903, la închisoarea Sing Sing din New York. De atunci, amprentele digitale sunt folosite la identificarea criminalilor şi a persoanelor dispărute. Ele, amprentele, sunt calea cea mai sigură în stabilirea identităţii.

Vizitatorul redacţiei era distrus, obosit, speriat, şocat… Avea ochii înlăcrimaţi… Omul purta o geantă albastră pe umăr şi parcă se ruşina să ne vorbească. După un răgaz, ne-a povestit, totuşi, ce i se întâmplase în acea dimineaţă. Pentru că urma să ajungă la medic, a venit foarte devreme din satul său de baştină, Ochiul Alb, raionul Drochia. Obosit de pe drum, s-a oprit în parc, să se odihnească în drum spre clinică. Pe când stătea pe banca din Parcul Catedralei, doi poliţişti s-au apropiat de el şi i-au cerut actele. Aşa cum, în urmă cu ceva timp, aplicase pentru o viză, nu avea la el buletinul de identitate. Din acest motiv, cei doi poliţişti, fără a ezita, l-au numit vagabond şi l-au escortat la Centrul de Triere de pe str. Maria Cibotari, 34, din Chişinău. Deşi îi implora să-i dea pace, că trebuie să ajungă la medic, cei doi nu s-au lăsat convinşi, însoţindu-l până la acel Centru al Comisariatului General de Poliţie. “Acolo, nu vă imaginaţi ce mizerie e. În jur totul e vechi, murdar. E un miros insuportabil. Cum am ajuns, m-au forţat şi mi-au uns mâinile cu vopsea neagră, să-mi ia amprentele digitale. Le spuneam că nu am avut niciodată probleme cu poliţia, să mă lase în pace, că sunt bolnav, sunt invalid de gradul doi, că întârzii la medic… Vorbeam cu pereţii. Când le-am spus că toată viaţa am lucrat medic, o doamnă, îmbrăcată în civil, care se dădea drept ofiţer de poliţie, a început să-şi bată joc de mine, ironizând pe seama felului în care eu m-aş fi comportat cu pacientele, pe când eram medic. Nimeni în viaţa mea nu a vorbit în acest fel cu mine”, ne povestea vizitatorul, arătându-ne mâinile vopsite de cerneală poliţienească.

Într-un moment, la Centrul de Triere i se făcu rău… Cineva dintre angajaţi a chemat Urgenţa. Omul ne spune în continuare că medicul care a venit să-şi salvese colegul de breaslă s-a eschivat de la consultarea acestuia, motivând că are mâinile murdare de cerneală şi că nu-i poate aplica aparatul de măsurare a tensiunii arteriale.

„Îi rugam să-mi permită să plec, iar ei îmi spuneau că au dreptul să mă ţină acolo chiar şi mai mult de 3 ore”, povesteşte doctorul, împăcat, până la urmă, că unuia dintre angajaţii Centrului de Triere i se făcu milă de el şi i-a permis să plece, fără a-i oferi vreun act care ar confirma că acest cetăţean a fost escortat din stradă către instituţia respectivă, unde i s-au prelevat amprentele digitale, în scopul “identificării” sale.

Zeci de întrebări îl chinuiau pe vizitatorul redacţiei. De ce angajaţii Regimentului “Scut” de Patrulă şi Santinelă l-au escortat la Centrul de Triere, dacă nu prezenta niciun pericol pentru societate sau pentru ordinea publică? De ce a fost dus încolo, dacă li s-a spus clar că s-a oprit să se odihnească, în drum spre clinică? De ce, la Centrul de Triere, femeia-ofiţer avea chef de batjocură, când un om în etate din faţa sa, un medic de carieră, plângea, rugându-se la ea şi la colegii săi să fie lăsat să plece? De ce colegul său de breasclă refuzase să-i ia tensiunea arterială, pe motiv că ar avea mâinile vopsite cu cerneală? De ce, până la urmă, a fost nevoie să-i vopsească ambele mâini cu cerneală, pentru a-i lua amrentele digitale, care, de fapt, trebuie prelevate doar de la unul sau câteva degete?

Am căutat să aflăm nişte răspunsuri la aceste întrebări importante pentru cetăţenii acestui stat suveran şi independent. De pe site-ul oficial al instituţiei am aflat că sarcinile prioritare ale angajaţilor “Scut” sunt “ocrotirea vieţii, sănătăţii, demnităţii, onoarei şi proprietăţii cetăţenilor, apărarea drepturilor şi intereselor acestora, a intereselor statului şi societăţii; asigurarea ordinii şi securităţii publice…”.

Am telefonat la “Scut”, căutându-l pe sergentul Sergiu Bradu, cel care îl escortase pe doctor la Centrul de Triere. Aşa cum telefoanele angajaţilor sunt confidenţiale, l-am apelat pe şeful Direcţiei personal de la “Scut”, Vasile Olaru. Acesta ne-a spus că cetăţeanul putea fi escortat la acel Centru, “pentru identificare”. Până la urmă, nu am avut un răspuns clar la întrebarea dacă fiecare dintre noi, oriunde s-ar afla, trebuie să aibă la sine acte de identitate?

Şi tânărul sergent Sergiu Bradu crede că şi-a îndeplinit cu cinste misiunea, chiar dacă şocul acelui cetăţean va rămâne pentru mult timp înainte în viaţa sa.

La Centrul de Triere, nimeni nu ne-a putut spune cum o cheamă pe femeia-ofiţer şi ce vor face ei, până la urmă, cu amprentele doctorului Ababii?

Aneta Grosu, aneta@zdg.md